Particularități ale Marketingului Produselor Agricole în România

Capitolul 1. Piaţa – mediu extern principal al întreprinderii

1.1. Întreprinderea şi piaţa

Întreprinderea îşi desfăşoară activitatea într-un mediu dinamic şi instabil, ca urmare a acţiunii factorilor endogeni şi exogeni ce o caracterizează. Factorii endogeni ţin de însăşi structura internă a întreprinderii, asupra cărora aceasta exercită un anumit control. (calitatea solului, volumul, calitatea şi structura resurselor economnice, produsul şi valorificarea lui etc.). Factorii exogeni sunt legaţi de mediul extern al întreprinderii, asupra cărora aceasta poate exercita un control mai redus şi care sunt caracterizaţi prin eterogenitate (condiţii naturale, climaterice, legislaţie, piaţă etc.).

În cazul factorilor externi, piaţa are un rol esenţial în eficientizarea activităţii întreprinderii. Pentru a înţelege rolul şi semnificaţia interdependenţei dintre întreprindere şi piaţă, este necesar, înainte de toate, să se înţeleagă conţinutul conceptului de piaţă. Termenul de piaţă este frecvent utilizat în limbajul cotidian, adesea cu semnificaţii diferite, datorită complexităţii şi diversităţii acestei instituţii. De aceea, este necesar să se facă distincţia între sensul popular şi cel economic, deoarece una este piaţa în accepţiunea unei gospodine şi alta din punct de vedere teoretic. Conceptul de piaţă nu se reduce, doar la un spaţiu de întâlnire a vânzătorilor şi cumpărătorilor, în ultima vreme relaţiile între aceştia realizându-se prin telefon, telex, internet.

Uzual, conceptul de piaţă este interpretat ca:

• locul unde vânzătorii şi cumpărătorii se întâlnesc cu scopul de a schimba mărfuri; primii pentru a-şi maximiza profitul, ceilalţii pentru a maximiza satisfacţia;

• spaţiul în care se desfăşoară un sistem complex de activităţi economice specifice relaţiilor de schimb;

• formă modernă de organizare a schimburilor, în anumite condiţii de spaţiu şi timp;

• locul de întâlnire şi confruntare între cererea şi oferta de bunuri economice, sub diversitatea formelor lor de manifestare, inclusiv între dorinţele vânzătorilor şi cele ale cumpărătorilor;

• sistem de relaţii concurenţiale între vânzători şi cumpărători bazat pe mecanismul preţurilor;

• ansamblu deciziilor adoptate de cumpărător (ce şi cât să compere în raport de preţ), de producători (ce, cât şi pentru care produse), de posesorii de capital (cât şi în ce direcţie să investescă) şi de posesorii factorului muncă (ce, cât şi pentru cine să muncească).

În economiile contemporane şi cele ale viitorului, “piaţa este şi va rămâne instituţia centrală în jurul căreia gravitează întreaga viaţă economică. Apărută cu mult timp în urmă, odată cu economia de schimb, ca un fragil canal de comunicare între producţie şi consum, între producători specializaţi, autonomi şi consumatori independenţi, luat enorm de-a lungul timpului, devenind o realitate din ce în ce mai complexă”.

Definită printr-o diversitate de formulări, piaţa este considerată o latură indestructibilă a vieţii economico-sociale, caracterizată prin întâlnirea şi/sau confruntarea “între cerere şi oferta de diferite bunuri, indiferent de locul unde acestea se desfăşoară, în scopul de a se realiza schimburi la preţuri stabilite prin negociere”.

Aceasta desemnează un sistem de relaţii de vânzare-cumpărare între părţile contractante ce sunt, pe de o parte, unite prin legături de interdependenţă, iar pe de altă parte, se află în raporturi de opoziţie, fiecare urmărindu-şi propriul său interes . Părţile contractante sunt ofertanţi de bunuri materiale şi servicii şi solicitanţii acestora, consumatorii, fiecare constituindu-se într-un centru de decizie, dar care, în acelaşi timp sunt legate printr-o solidaritate funcţională, manifestată pe fondul propriilor interese economice. În concepţia lui Alvin Toffler, “piaţa propriu-zisă nu este altceva decât o reţea de schimb, un tablou de comandă prin intermediul căruia bunurile şi serviciile asemenea mesajelor sunt dirijate către destinaţia adecvată”.

Pe piaţa unei anumite zone teritoriale acţionează un număr însemnat de întreprinderi, care oferă consumatorilor bunuri economice. Ansamblul relaţiilor cerere-ofertă, determinate de prezenţa tuturor întreprinderilor şi a bunurilor economice pe care le oferă şi a tuturor cumpărătorilor, definesc conţinutul pieţei totale a zonei teritoriale, cunoscută şi sub denumirea de piaţa naţională.