Particularități ale Procesului de Integrare Economică în Asia

INTRODUCERE

Economia mondială contemporană cunoaşte o evoluție complexă, uneori contradictorie. Astfel, paralel cu internaționalizarea activităților economice, are loc, în dimensiuni variabile, o fragmentare a acesteia prin adoptarea unor forme de regionalizare preferențială a relațiilor dintre țări. De aceea, una dintre cele mai actuale probleme a devenit asigurarea complementarității organizațiilor regionale cu dezvoltarea schimburilor economice la nivel mondial.

În aceste condiții, cunoaşterea aprofundată a realităților economice pe plan internațional, inclusiv prin prisma fundamentelor teoretice ce le-au influențat, reprezintă o cerință strictă de actualitate economică şi politică. În consecință, prin lucrarea Particularități ale procesului de integrare economică în Asia, ne-am propus să analizăm sistemele de integrare pe exemplul continentului asiatic. Concepută într-o perspectivă relativ largă, lucrarea este structurată în două direcții: analiza conceptelor şi teoriilor integrării economice şi examinarea proceselor reale pe exemplu zonei Asia-Pacific.

În acest context, pe parcursul primului capitol, Considerații generale privind procesul integrării, ne-am axat pe prezentarea conceptelor şi aplicațiile teoriilor integrării economice. Prezentând analitic diferite abordări ale unor autori de prim rang în ştiința economică (J. Tinbergen, G. Myrdal, T. Scitovski etc) am realizat o serie de delimitări conceptuale dintre care poate fi relevată definirea integrării economice drept un proces de creare a „unor relații coerente între diverse zone geo-economice” pentru atingerea „stadiului de uniune” a unor state, înainte despărțite prin spații economice naționale complet diferite.

Conştienți de faptul că realitatea economică este infinit mai complexă decât o sinteză teoretică, am propus o definiție operațională a integrării, având în vedere diverse componente concrete ale unei uniuni economice: crearea unui spațiu economic comun bazat pe o uniune vamală, libera circulație a factorilor de producție, adică existența unei piețe comune; realizarea unor politici comune în domeniul economic, financiar-monetar şi social, armonizarea până la unificare a legislațiilor naționale în diferite domenii etc.

Având în vedere deosebirile dintre integrarea economică, culturală, politică, militară etc., caracteristicile diverselor forme de aplicare a conceptului de integrare în perioada postbelică au ținut cont de nivelul de dezvoltare al economiilor integrate sau în curs de integrare, cât şi de natura structurilor economice, sociale şi politice naționale. Astfel, putem vorbi de integrarea țărilor cu economie dezvoltată, integrarea țărilor cu economie planificată şi integrarea țărilor în curs de dezvoltare.

Analizând pe zone geografice a diverselor forme de integrare economică un rol important le revin organismelor internaționale şi regionale şi a faptului că integrarea economică este rezultatul unei voințe comune a țărilor participante în condițiile armonizării intereselor economice şi politice ale acestora.

Adoptarea acestui concept global al integrării se reflectă în analiza celor trei mari zone de integrare pe plan mondial: zona europeană, zona americană şi zona asiatică.

Examinarea trăsăturilor şi perspectivelor integrării economice în regiunea Asia-Pacific face obiectul studiului nostru pe parcursul capitolelor doi şi trei.

Pentru analiza instrumentelor de integrare ne-am concentrat atenția pe organismele şi organizațiile mondiale şi regionale cu rol decisiv în înfăptuirea acestui obiectiv. Astfel, unul din cele mai importante organisme internaționale în această arie este Comisia Națiunilor Unite în Asia şi Pacific. Aceasta este una de departe una din cele mai întinse organizații din totalul organizațiilor Națiunilor Unite, numărând 62 de state membre, dintre care 58 regionale. Întinderea geografică a ESCAP (engl.) începe din Turcia până în vestul insulelor din Pacific şi Kiribati în est, şi de la Federația Rusă din nord, până la Noua Zeelandă în sud.

Realizarea formelor de integrare economică în regiune nu ar fi posibilă fără contribuția organismelor regionale: ASEAN, SAARC, APEC. Implicarea acestora evidențiază că Asia-Pacific este regiunea în dezvoltare cu cele mai mare perspective de lărgire şi adâncire a integrării regionale în secolul 21. Cooperarea şi integrarea regională asiatică au fost impulsionate de rațiuni economice (în principal integrarea pe verticală în rețele de producție regionale şi globale, ceea ce a condus la intensificarea schimburilor comerciale intraregionale) şi politice, însă tot factorii economici şi politici au constituit şi frâne în calea unei integrări mai accentuate.

Aceste aspecte au fost subliniate pe parcursul subcapitolului 2.3 Tendințe integraționiste în zona asiatică. Factorii politici care împiedică realizarea unei Uniuni Economice în Asia, în care au fost prezentate principalele obstacole politice în calea integrării asiatice.

În Asia au mai fost lansate o serie de inițiative, printre care şi dialogul pentru Cooperare din Asia, Asociația pentru Uniunea Asiatică, Forumul Boao pentru Asia, în scopul integrării cooperării asiatice, astfel încât să fie create premisele pentru o viitoare uniune economică asiatică. Un rol important pe scena asiatică îl joacă China, cea de-a IV-a putere economică a lumii, subiect pe care l-am abordat pe parcursul celui de-al III-lea capitol.

CAPITOLUL 1. Considerații generale privind procesul integrării

Sintagma „integrare economică” poate căpăta un sens diferit, în funcție de contextul în care este folosită. Astfel, ea poate face referire simultan la diverse grade de cooperare economică, într-un număr de domenii precum: comerțul, mobilitatea forței de muncă şi a capitalurilor, plăților, politicilor fiscale şi monetare, securității sociale şi coordonării planurilor de investiții. Pe parcursul acestui capitol vom analiza evoluția conceptului de integrare şi teoriile care s-au format în jurul acestuia.

1.1 Etimologia şi evoluția conceptului de integrare

Termenul de integrare este de proveniență latină, mai exact, vine din latinescul integro, integrare, integratio şi semnifică „punerea la un loc, sau reunirea mai multor părți într-un tot unitar pentru constituirea întregului”. Inițial de proveniență matematică, conceptul de integrare a început să fie folosit pe scară largă în diverse domenii ale ştiințelor socio-umane, şi implicit şi în domeniul economiei. Conform Concise Oxford Dictionary şi Chambers Essential Dictionary, integrarea exprimă combinarea părților unui întreg şi uniunea este un întreg rezultat din combinarea unor părți ori a unor membri. Practic, integrarea reprezintă procesul de atingere a stadiului de uniune.

În Larousse Dictionnaire integrarea este definită ca intrare într-un subansamblu, iar în Dictionnaire des sciences economiques este evocată ca fiind o modalitate generală de încorporare a unui element străin într-un ansamblu. În Dictionnaire economiques et financier integrarea este privită ca un aspect al concentrării, o viziune îngustă, care nu mai corespunde evident prezentului. Un punct comun al diverselor definiții oferite ale acestui termen este reprezentat de noțiunea de unitate (ceea ce este dispersat se uneşte).