Perfecționarea sistemului informațional privind cheltuielile de producție și costurile

Desfăşurarea fără întrerupere a activităţii economice a interprinderii impune un consum în mod continuu de factori de producţie. În condiţiile de limitare cantitativă a acestora, firmele optează pentru alegerea categoriilor şi cantităţilor de bunuri care vor fi produse şi îmbunătațesc combinarea factorilor de producţie disponibili pentru entitate cu scopul de a maximiza profitul economic obţinut. Maximizarea cu privire la profituri se poate obține însă numai prin minimizarea costurilor și prin perfecționarea sistemului informațional pe baza acestora.

Entităţile utilizează un mod de calcul tradiţional al costului de producţie, costul fiind perceput ca o limită de referinţă inferioară a preţurilor. Cunoaşterea mărimii costurilor este esenţială pentru stabilirea preţurilor de vânzare în legătură cu cerinţele pieţei şi realizarea profitului previzionat. Calculaţia costurilor de producţie reprezintă un instrument de importanță pentru adoptarea unei decizii, iar adoptarea unui sistem modern de calculație de la un sistem tradiţional de calculaţie a costurilor , bazat pe criterii mai eficiente de repartizare, poate influenţa pozitiv procesul decizional.

O cale de perfecționare a sistemului informațional este aceea de a renunţa la calculaţia lunară a costurilor asupra purtătorilor finali, care implică un volum mare de muncă, urmând ca această calculație să se desfășoare la intervale mai mari de timp, trimestrial sau anual, aplicându-se calculaţia pe locuri de cheltuieli ca centre de activitate sau costuri. Aceasta duce şi la dezvoltarea și întărirea responsabilităţii asupra cheltuielilor efectuate şi totodată la creşterea eficienţei și eficacității activităţii desfăşurate.

Conducerea operativă şi de perspectivă a oricărei afaceri şi, totodată, a oricărei unităţi patrimoniale face să devină o necesitate perfecţionarea metodelor,procedurilor şi procedeelor utilizate în acest scop, iar, în acestea, un loc de importanță îl au metodele de calculaţie a costurilor.Această perfecţionare trebuie să se axeze, atât pe necesitatea obţinerii unor informaţii care să cuprindă atât necesarul strict de date cu privire asupra costului producţiei, cât şi să facă posibilă urmărirea operativă a respectării nivelului de cheltuieli prestabilite prin intermediul bugetelor şi de exprimare a unor previziuni judicioase, care să facă posibilă optimizarea relaţiei dintre volumul de activitate,profit și costul producţiei. Din această optică, cel mai bine la aceste cerințe răspunde metoda costurilor-standard în varianta standard cost-unic, care permite calcularea cu operativitate aaupra abaterilor costurilor efective de la costurile prestabilite şi deci conducerea prin excepţie, analiza cu privire la costuri pentru a se putea determina costurile aferente subactivităţii, efectuarea controlului bugetar,de altfel şi separarea cheltuielilor în variabile şi fixe, pentru a se determina gradul de rigiditate al entității așa cum vom observa în capitolul 2 al acestei lucrări.

În concluzie putem spune că printr-un control bine exercitat asupra costurilor,și prin alegerea metodei potrivite de calculație a acestora entităţile pot urmări şi analiza întreaga activitate desfăşurată şi pot identifica modalităţi de reducere a costurilor şi de creştere a performanţelor cu privire pe total producție entitate dar și cu privire la sistemul informașional alcentității.

CAPITOLUL 1

DELIMITARI ȘI STRUCTURI PRIVND CHELTUIELILE ȘI COSTURILE

1.1. Noțiunile de cheltuială și cost și delimitarile dintre acestea

Dacă privim întreprinderea ca actor principal al activităţii economice, primul criteriu de caracterizare îl constituie eficienţa cu care au fost derulate acţiunile de atragere, alegere a destinaţiilor, utilizarea efectivă şi recuperare a resurselor investiţionale. În acest fel, performanţa întreprinderilor se reflectă printr-o relaţie cauzală care se stabileşte între eforturile impuse şi efectele induse de derularea activităţii unei întreprinderi. Structurile generice utilizate la nivel internaţional de către disciplinele economice în aprecierea monetară, cantitativă şi calitativă, a eforturilor depuse sunt cele de cost şi cheltuială, a căror conţinut ne-am propus să îl aprofundăm.

Apelând la literatura economică constatăm că în sens general prin cost sunt desemnate „sume de bani cheltuite pentru producerea sau cumpărarea unui bun, efectuarea unei lucrări, prestarea unui serviciu, etc.“ , iar prin cheltuială se înţelege „consum de mijloace materiale, de muncă, energie, etc pentru satisfacerea unor nevoi sau obligaţii.’’ După opinia mea, definiţiile lingvistice amintite creează o impresie de invățătura în care o noţiune este explicată prin intermediul competiției.

Dacă avem un proces de fabricaţie care are la baza lemnul, deosebim două momente esenţiale în producţie. Primul moment, este cel în care are loc o transformare ireversibilă în timp prin taierea acestuia. Ei bine, în acea clipă avem de-a face cu o cheltuială, deoarece procurarea materiilor prime a presupus avansarea unei sume băneşti la o dată anterioară. Următorul moment apare atunci când lemnul este prelucat si obținem produsul Iar, dacă produsul ne satisface dorințele, putem calcula costul obţinerii lui şi întrebuinţa în sens corect această noţiune. Altfel spus, costul va exprima cauzal efortul făcut pentru realizarea produsului capabil să satisfacă o trebuinţă şi îi va conferii o valoare estimativă.

Dar pentru a exprima ştiinţific această sugestie, trebuie să facem o delimitare între principalele asemănări şi deosebiri pe care le-am sesizat în jocul nostru conceptual.Astfel, este cert faptul că amândouă noţiunile exprimă valoric forme abstracte de comensurare a eforturilor depuse de o întreprindere pentru derularea activităţii sau atingerea unor obiective.

În sens general costul exprimă un sacrificiu voluntar de resurse economice proprii sau atrase, făcut pentru atingerea unui obiectiv clar delimitat. El se va obiectualiza întotdeauna în realizarea unui deziderat capabil să acopere trebuinţe. În acelaşi timp cheltuiala va desemna o utilizare de resurse monetare, benevolă sau fortuită, cu caracter curent ori preliminat care influenţează în sensul diminuării averea întreprinderii, fără a exista certitudinea unor posibile beneficii. Altfel spus, efortul comensurat de cheltuială nu este generator implicit de efecte economice. Prin prisma existenţei paralele a celor două concepte, costul va delimita din punct de vedere economic un efort , legat de activitatea productivă şi întreprins pentru atingerea unui obiectiv prestabilit. Simultan, cheltuiala exprimă eforturi generale făcute de întreprindere, într-un interval de timp, pentru a-şi asigura existenţa ca şi ansamblu multifuncţional.

În concluzie, cu toate că reflectă preponderent o sumă de cheltuieli pe o anumită destinaţie economică, sfera costului se intersectează, fără a se suprapune, cu cea a cheltuielilor. Acest mod de abordare din punct de vedere contabil a realităţii şi fenomenelor petrecute într-o întreprindere permite cuantificarea monetară atât a eforturilor economice - prin intermediul costului, cât şi a eforturilor financiare - prin intermediul cheltuielilor. Zona de intersecție a celor două noţiuni se identifică prin consumurile productive de resurse economice.

1.2. Clasificarea cheltuielilor și costurilor

1.2.1 Clasificarea cheltuielilor

Pentru a se putea urmari modul în care s-au utilizat factorii de producție de către interprindere si pentru a putea determina costul de producție și implicit rezultatele financiare contabilitatea trebuie sa inregistreze la timpul potrivit toate cheltuielile de producție.

Înregistrarea corectă a cheltuielilor de producție și determinarea prin calcule exacta a costului producției fabricate trebuie sa aiba in vedere pe langa clasificarea producției fabricate și a centrelor de producție care au ocazionat cheltuielile in cauza și diferitele feluri și categorii de cheltuieli impreuna cu particularitațile lor.În acest fel acesta clasificarea cheltuielilor de producție devine necesara dupa urmatoarele criterii in funcție de scopul și obiectivul urmarit dupa cum urmeaza:

- După natură, cheltuielile de producție se impart in cheltuieli de producție materiale și