Politica de produs turisitic și soluții de creștere a eficienței produselor turistice

Introducere

Industria turistică este un sector important al economiei locale, regionale şi mondiale , având implicaţii majore în dezvoltarea economică, socială, culturală a tuturor ţărilor şi regiunilor implicate în activitatea turistică.

Turismul este considerat ca fiind ”industria oamenilor” sub toate aspectele, respectiv, este industria resurselor umane care îşi desfăşoară activitatea pentru satisfacerea turiştilor. Turismul se referă la experienţa oamenilor ca oaspeţi, iar oferirea produselor şi serviciilor turistice este apreciată prin prisma dorinţelor şi aşteptărilor oamenilor. În acelaşi timp, produsele şi serviciile turistice sunt prestate de către oameni, angajaţii din sectorul turistic făcând parte integrantă din produsul pe care vizitatorii îl solicită şi îl plătesc.

Desfăşurarea activităţii turistice presupune existenţa unui potenţial turistic ca şi a unor resurse umane calificate, acestea fiind factorul decisiv care asigură funcţionalitatea tuturor celorlalte componente ale ofertei turistice.

Între turism şi resursele umane utilizate în acest sector există o amplă relaţie de intercondiţionare, fiecare dintre cele două elemente având o influenţă importantă asupra celeilalte.

Turismul este o industrie a forţei de muncă intensive deoarece utilizează un număr mare de oameni în desfăşurarea activităţilor sale specifice . Dezvoltarea turismului a determinat crearea multor locuri de muncă calificate sau necalificate atât în ţările dezvoltate cât şi în cele în curs de dezvoltare. Creşterea ocupării forţei de muncă este unul dintre cei mai importanţi indicatori ai impactului social al turismului deoarece crearea de noi locuri de muncă determină îmbunătăţirea standardului de viaţă şi a condiţiilor pentru progresul socio-economic al comunităţilor gazdă.

Rolul resurselor umane în toate sectoarele economice, inclusiv în industria turistică este recunoscut pe scară largă, oamenii fiind resursa cheie, o resursă vitală a tuturor organizaţiilor.

Desfăşurarea activităţii turistice presupune prezenţa, pe lângă potenţialul turistic şi baza materială, a resurselor umane care asigură funcţionarea tuturor celorlalte componente ale ofertei turistice. Atracţiile turistice şi dotările materiale au o existenţă potenţială până în momentul în care devin produse turistice prin intermediul factorului uman.

Capitolul I

1. Noțiuni generale privind eficiența economică a activității de turism

1.1 Conceptul de eficiență

Conform opiniei specialiştilor eficienţa , ca expresie a legii economiei timpului, atribuie dezvoltării producţiei, în accepţiunea cea mai largă, determinarea cantitativă, iar prin forma socială a producţiei şi folosirii resurselor în general, determinarea calitativă. Unitatea dialectică a cantităţii şi calităţii activităţii este o măsură a dezvoltării socio-economice. În general însă, eficienţa trebuie înţeleasă ca proces, acţiune, rezultat al unui ansamblu de evenimente tehnico-economice, iar efectul ca o consecinţa a procesului, a acţiunii. Eficienţa în orice activitate presupune ca aceasta să asigure recuperarea cheltuielilor sociale, să fie rentabilă, să fie aducătoare de profit. Eficienţa are un conţinut larg, referinduse-se la modul de utilizare a tuturor categoriilor de resurse: naturale, umane, materiale şi finanaciare, al toate componentele de activităţi: de producţie, de comercializare, de servire, la aspectele lor cantintative şi calitative, economice şi sociale, directe şi indirecte. Astfel putem vorbi despre eficienţă totală (agregată) determinată de :

• Eficienţa de utilizare a factorilor de producţie;

• Eficienţa de alocare a resurselor;

• Eficienţa de distribuţie.

Rezultatele activităţii de turism îmbracă simultan doua aspecte, care se intercondiţionează şi se întrepătrund reciproc:

− eficienţă economică;

− eficienţă socială. Eficienţa turismului înseamnă în primul rînd, gospodăria raţională a materiilor prime, combustibilului şi energiei, forţei de muncă şi atracţiilor naturale şi folosirea integralăa capacităţilor de cazare, de transport, de alimentaţie , etc. Printre principalele trăsături ale eficienţei se numără compararea eforurilor exprimate prin intermediul valorii resurselor consumate, cu rezultatele (efectele), concretizate sub forma producţiei. La nivel macroeconomic aceasta este influenţată de modul de alocare a resurselor în economie – între consum şi investiţii. Din raportul dintre latura economică şi cea socială rezultă obşinerea unor efecte ale eficienţei turistice: