Posibilități de Perfecționare a Managementului Finanțării Întreprinderilor Românești

Capitolul 1. Aspecte teoretice privind managementul intreprinderii

1.1. Funcţiile şi principiile managementului întreprinderii

În prezent, vorbim de management ca ştiinţa a conducerii, ce are la baza o serie de principii şi funcţii unitare, care diferă în funcţie de domeniul de activitate.

Deşi arta, practică conducerii este foarte veche, avându-şi geneza la începutul civilizaţiei umane, ştiinţa managementului se cristalizează târziu, la sfârsitul sec. XIX şi începutul secolului XX, pionieri în acest sens fiind Frederick Taylor şi Henry Fayol. Acestia trasează coordonatele esenţiale ale managementului, componentele şi principiile sale de bază. Trebuie specificat faptul ca managementul a apărut, s-a dezvoltat şi perfecţionat la început, cu referire directa la activitatea economică. Ulterior acest concept s-a extins şi în alte domenii de activitate.

Evolutia şi dinamica fără precedent a economiilor naţionale şi implicit a celei mondiale în secolul XX, a produs modificări semnificative cu privire la conceptul şi etapele dezvoltării managementului.

Succesul unei activităţi, indiferent de domeniul în care se desfăşoară: economic, social, politic, sportiv etc., depinde de o serie de factori, dintre care cel mai important este reprezentat de modul în care acea activitate este condusă.

În general, în ceea ce priveste evoluţia managementului ca ştiinţă distingem trei etape :

a) etapa conducerii empirice, la baza căreia a stat intuiţia şi experienţa conducătorului;

b) etapa consolidarii aspectelor teoretice ale managementului (s-au cristalizat funcţiile şi principiile managementului);

c) etapa dezvoltarii managementului, potrivit căreia managementul ia o amploare deosebită, conturându-se un management ştiinţific.

Ca abordare, distingem abordarea scolastica (management stiintific, administrativ, comportamental etc.); abordarea procesuala, potrivit careia managementul apare ca o multime de functii care se interconditioneaza; abordarea sistemica – organizatia apare ca un sistem asupra caruia se aplica conceptul de management şi abordarea de contingenta, prin care sunt armonizate diferite metode manageriale (conducere participativa, prin exceptie, prin obiective etc.).

Pincipalele scoli, curente care aduc o contributie esentiala la dezvoltarea managementului sunt :

A. Scoala clasica de management este scoala care pune bazele teoretice ale managementului. Cuprinde managementul stiintific, administrativ şi birocratic.

Potrivit primului model (managementul stiintific), munca este pusa în primul plan, cresterea eficientei acesteia realizandu-se pe baze stiintifice. Reprezentantii de seama ai acestui model sunt : F. Taylor, G. Barth, H. Gantt.

Cel de-al doilea model, administrativ, se concentreaza asupra coordonarii activitatii unei organizatii. Promotorii acestui tip de management sunt : H. Fayol şi C. Ba rnard.

Managementul birocratic se caracterizeaza prin rationalizarea activitatii unei entitati (organizatii). Max Weber este fondatorul acestui curent.

B. Scoala comportista (behaviorista) este preocupata de cresterea eficientei angajatilor. Sunt studiati factorii care influenteaza comportanemtul angajatilor în cadrul organizatiei. S-au facut o serie de studii comportamentale care scot în evidenta modul în care angajatii reactioneaza la mediul interior şi exterior al firmei, precum şi impactul pe care acesti factori îl au asupra productivitatii muncii. Reprezentantii de seama ai acestui curent sunt : M. P. Follett, A. Maslow, D. McGregor.

C. Scoala cantitava aduce în centrul atentiei modelele matematice, statistice şi informatice utilizate pentru a adopta deciziile în cadrul organizatiei, dar şi pentru a creste eficienta acesteia. Potrivit acestei scoli, fiecare fenomen economic, social, politic poate fi transpus în expresie numerica, iar modelele şi principiile matematice pot conduce la solutionarea eficienta a problemelor aparute. S-au evidentiat A. Kaufman şi J. Starr ca reprezentanti ai acestui curent.

D. Scoala contemporana evidentiaza faptul ca organizatia este un sistem ce trebuie condus ca atare, mediul înconjurator exercita o influenta covârsitoare asupra acesteia, deciziile fiind luate în functie de situatia aparuta. S-au dezvoltat doua teorii: teoria sistemica (pune în evidenta organizatia ca sistem) şi teoria contextuala (actiunea managerului depinde de situatia aparuta). Reprezentantii de seama sunt: C. Barnard, H. A. Simon, P. Drucker.