Posibilitățile de integrare ale agriculturii românești în agricultura Uniunii Europene

Agricultura constituie din cele mai vechi timpuri un domeniu vital de activitate al omului. În zilele noastre, ea continuă să fie practic singura sursă de hrana, un furnizor important de materii prime pentru industrie şi, totodata, o însemnată piaţă de desfacere a produselor acesteia.

O privire de ansamblu asupra agriculturii şi alimentaţiei pe plan mondial ne arată, că în ciuda progreselor postbelice( producţia agro-alimentară a crescut în ţările dezvoltate de şase ori iar în cele în dezvoltare de circa trei ori), ele constituie, totuşi, o problemă internaţională.

Agricultura a fost şi rămâne un sector foarte important al economiei, deşi, comparativ cu celelalte doua mari sectoare- industria şi serviciile, ponderea ei se află în continuă scădere în formarea produsului intern brut. Agricultura, deşi şi-a pierdut din importanţa sa ca vector de creştere economică, rămâne indispensabilă acesteia.

Atlasul geografic al globului nostru pământesc menţionează suprafaţa uscatului de circa 14.9 miliarde hectare, suprafaţa agricolă de numai 4.9 miliarde hectare, cea arabilă de 1.4 miliarde hectare iar cea pentru fâneţe 3.1 miliarde hectare. Suprafaţa arabilă pe locuitor a scăzut de la circa 0.6 hectare în 1950 la circa 0.2 hectare în 2000. Suprafaţa arabilă ca principal mijloc de producţie în agricultura, pe continente, regiuni şi ţări revine pe locuitor foarte diferenţiat : de la circa 1 hectar în America de Nord, sub 1 hectar în Comunitatea Statelor Independente, de la 0.3 hectare în Europa la 0.1-0.2 hectare în Asia.

Suprafaţa actuală utilizată pentru producţia vegetală în ţările dezvoltate(fără China) atinge 760 milioane hectare, din care 120 milioane hectare irigate. Aceste 760 milioane hectare nu reprezintă decât 30% din suprafaţa totală a terenurilor disponibile pentru a fi cultivate(2.57 miliarde hectare).

Circa 92% din suprafaţa aptă pentru agricultură este situată în Africa Sub-Sahariana(44%) şi America Latina(48%). În schimb, în Asia de Sud, Orientul Apropiat şi Africa de Nord nu există nici un fel de posibilitate de a se extinde suprafaţa terenurilor cultivate cu produse agricole. Circa 60% din această suprafaţă este localizată într-un număr mic de ţări :Brazilia (27%), Zair(9%), Angola, Bolivia, Columbia, Indonezia, Mexic, Mozambic, Peru, Sudan, Republica Centrafricana, Tanzania, Venezuela, Zambia(toate cele 15 tari-36%).

O mare parte din aceste « rezerve teoretice » este împădurită(45%). Ele nu sunt deci în mod real disponibile pentru agricultură. Din această cauză, cele mai credibile prognoze sunt cele care avansează pentru anul 2010 o creştere a suprafeţei agricole (fără China) la 850 milioane hectare, cu 90 milioane mai mult decât în 1996. Această creştere se va realiza în mod deosebit în Africa

Sub-Sahariană şi America Latină. Suprafeţele irigate în ţările în dezvoltare ar putea creşte până în anul 2010 cu circa 23 milioane hectare.

Creşterea producţiei vegetale în ţările în dezvoltare în perioada 1997-2010 este prognozată la 2.4% pe an comparativ cu 2.9% în perioada 1970-1990. Conform prognozelor experţilor FAO, producţia de grâu şi orez va creşte, de asemenea, într-un ritm mai lent în perioada 1997-2010 decât în cele două decenii anterioare, ceea ce ar putea agrava în anumite zone deficitele alimentare datorate şi creşterii rapide a populaţiei şi degradării potenţialului productiv al terenurilor cultivate. Producţia mondială de cereale/locuitor va ajunge în anul 2010 la 327 kg faţă de 342 kg în perioada 1984-1986. Se apreciază că, pe viitor, nevoile de consum ale ţărilor dezvoltate vor ajunge la 620 kg/locuitor(45% din consumul mondial). În anul 2010 populaţia mondială va ajunge la 7.0-7.2 miliarde locuitori, comparativ cu 6 miliarde în 2000, 5.3 miliarde în 1990 şi 3.7 miliarde locuitori în 1970. Tabel 1

RATE DE CREŞTERE ALE CERERII AGREGATE ŞI A PRODUCŢIEI

(%, ANUAL)

ANII

1969-1999 1979-1999 1989-1999 1999-2015 2015-2030

CEREREA

Lume 2.2 2.1 2.0 1.6 1.4

Economiile în dezvoltare 3.7 3.7 4.0 2.2 1.7

Economiile industrializate 1.1 1.0 1.0 0.7 0.6

Economiile în tranziţie -0.2 -1.7 -4.4 0.5 0.4

PRODUCŢIE

Lume 2.2 2.1 2.0 1.6 1.3

Economiile în dezvoltare 3.5 3.7 3.9 2.0 1.7

Economiile industrializate 1.3 1.0 1.4 0.8 0.6

Economiile în tranziţie -0.4 -1.7 -4.7 0.6 0.6

POPULAŢIE

Lume 1.7 1.6 1.5 1.2 0.9

Economiile în dezvoltare 2.0 1.9 1.7 1.4 1.1

Economiile industrializate 0.7 0.7 0.7 0.4 0.2

Economiile în tranziţie 0.6 0.5 0.1 -0.2 0.5

Sursa : Banca Mondiala, 2002

Luând ca bază anii 1989-1991 şi perioada 1989-1999, indicele producţiei totale agricole pe plan mondial s-a situat în diferite variaţii între 101%-117% ; cu excepţia Europei unde avem 96.1%-99.6%. Defalcat pe producţii vegetale, trendul este cam acelaşi , la animaliere ajunge şi pe la 130%-132%(cele două Americi) şi iarăşi cu excepţia Europei, la care indicele variază între 93.3%-99.5%.