Promovare a Turismului Ecologic în România prin Strategii de Marketing

Capitolul I. Marketingul – mijloc de valorificare a activităţii de turism ecologic

1.1. Rolul ecoturismul în valorificarea şi conservarea ariilor naturale

În prezent turismul reprezintă, cel mai important şi dinamic sector al economiei mondiale, dezvoltarea lui concentrându-se în aşezările cele mai atractive, dar, în acelaşi timp, cele mai sensibile din punctul de vedere al factorilor culturali şi de mediu. Devastarea mediului, survenită din dorinţa de „dezvoltare” şi folosire a naturii pentru satisfacerea necesităţilor turistice, a devenit un fapt greu de neglijat. De aceea, turismul ecologic, ca o alternativă a turismului de masă, are menirea să respecte integritatea peisajelor naturale şi a biodiversităţii ecologice, are capacitatea de a genera beneficii economice, precum şi a contribui la conservarea resurselor naturale şi a celor culturale ale comunităţilor locale.

Apariţia noţiunii de ecoturism poate fi raliată la declararea primului parc naţional din lume „Yellowstone” din SUA, în anul 1872. Mişcarea de conservare a biosferei din perioada postbelică a transformat ecoturismul într-o sursă importantă de venituri pentru ariile naturale ce aveau nevoie de protecţie. La începutul anilor 80, întreprinzătorii din turismul bazat pe atracţii naturale au început să prospere în întreaga lume, odată cu interesul lor, tot mai mare, pentru mediu şi pentru călătoriile în aer liber .

În literatura de specialitate, ecoturismul este privit ca un concept cu principii, ca o oportunitate de afaceri şi ca un segment de piaţă în plină evoluţie, constituind o formă a turismului în ariile naturale.

Conform estimărilor World Tourism & Travel Council (WTTC), ecoturismului îi revin aproximativ 5% din toată piaţa turistică, reprezentând, însă, cea mai dinamică componentă a acesteia. În anul 2004, Organizaţia Mondială a Turismului (OMT) a comunicat ca ecoturismul a evoluat de 3 ori mai rapid decât industria turismului în general .

Prin ecoturism se elucidează o explozie de interese, acesta fiind privit ca un mecanism de dezvoltare a industriei turistice, în general, cu scopul de a corespunde modelelor de dezvoltare durabilă, în primul rând generând şi atribuind o valoare economică protecţiei mediului înconjurător, precum şi evidenţiând valorile culturale şi naturale ale comunităţilor locale (figura 1). Ecoturismul generează beneficii economice atât pentru ţările şi regiunile de destinaţie, cât şi pentru ţările emiţătoare. Dezvoltarea sectorului ecoturistic va antrena simultan şi prosperitatea altor sectoare ale economiei (industria alimentară, comerţul, transportul etc.). Deoarece cererea pentru turismul ecologic este în permanentă şi constantă creştere (pe plan mondial), ca o tendinţă de menţinere a acestei influenţe pentru piaţa turismului şi a comunităţilor locale prezintă înteres continuitatea promovării modelelor de dezvoltare durabilă.

Figura 1. Ecoturismul ca mecanism de dezvoltare durabilă

Deci, putem afirma că ecoturismul dispune de potenţial şi capacităţi de a fi considerat un instrument pentru dezvoltarea durabilă a unei regiuni.

Conceput iniţial ca alternativă a turismului de masă, ecoturismul apare ca o soluţie în combaterea efectelor negative şi minimalizarea impacturilor asupra ecosistemelor naturale.

Noţiunea de ecoturism a fost definită cu ocazia seminarului naţional privind ecoturismul, organizat de Consiliul de Experţi pentru Mediul Înconjurător din Canada (CEAC), în anul 1991. Manifestarea a reunit reprezentanţii guvernului, universităţilor, grupurilor de protejare a naturii şi operatorilor sectorului turistic şi a concluzionat că „ecoturismul este o experienţă a călătoriei care pune în lumină natura, contribuind la conservarea ecosistemelor şi respectând integritatea comunităţilor-gazdă” .

Ecoturismul, ca o formă a turismului durabil, definit şi ca un turism „defensiv”, turism „verde”, turism „orientat spre natură”, turism „blând”, reprezintă o sursă de realizare a conservării atât a biodiversităţii, cât şi a patrimoniului cultural, apare ca o strategie pentru asigurarea dezvoltării socio- economice a destinaţiei ecoturistice. Conform OMT (2001), turismul durabil este definit drept întâlnirea „nevoilor turiştilor curenţi şi regiunilor-gazdă, în acelaşi timp, protejând şi sporind oportunităţi pentru viitor. Dezvoltarea lui este asigurată de managementul tuturor resurselor, în măsura în care nevoile economice, sociale şi estetice sunt gestionate în scopul asigurării şi menţinerii integrităţii culturale, proceselor ecologice esenţiale, diversităţii biologice şi sistemelor de susţinere a vieţii” .

În opinia lui D. Weaver (2002), ecoturismul constituie „o formă de turism care se bazează pe experienţe de studiere şi apreciere a mediului natural, precum şi altor componente ale sale, toate cuprinse în contextul social din arealul respectiv”. El susţine că protecţia mediului şi culturii, în maniera principiilor dezvoltării durabile, vor îmbogăţi resursele naturale şi culturale de bază ale destinaţiei şi vor promova viabilitatea desfăşurării acestei activităţii . Ecoturismul reprezintă „călătoriile în ariile naturale pentru a învăţa despre comunităţile-gazdă, generând posibilităţi economice în sprijinul conservării şi protecţiei ecosistemelor”.