Regimuri Vamale

Introducere

Bunurile se introduc sau se scot din țara numai prin birourile vamale.Aceste mărfuri sunt supuse operațiuni de vamuire și rămân sub supraveghere vamală până la acordarea liberului de vamă.

Bunurile intrate în țară se înscriu în ordinea sosirii la frontieră în registrul de evidență pe baza documentelor de transport și a celor comerciale; în lipsa documentelor de însoțire a marfurilor, înscrierea acestora se face pe baza constatării de către autoritățile vamale sau pe baza altor documente prezentate organelor vamale din care să rezulte marfurile ce urmează a fii supuse vamuirii.

Mărfurile înregistrate după intrarea în țară sunt îndrumate astfel:

a) către biroul vamal stabilit de autoritatea vamală sau în alt loc desemnat de aceasta;

b) spre o zonă liberă cănd marfurile sunt destinate acesteia.

În caz de forță majora sau la schimbarea destinației stabilite de autoritatea vamală transportatorul este obligat să sesizeze imediat autoritatea vamală informând totodată despre eventualele pierderi ale mărfurilor.

Când o navă sau o aeronava este îndrumată către un birou vamal sau catre o zonă liberă și din motive de forță majoră este obligat sa facă o escală sau să staționeze pe domeniul Romaniei, transportatorul este obligat să informeze fără întârziere autoritatea vamală asupra situației intervenite, autoritatea vamală în acest caz stabilește măsuri de supraveghere a navei sau aeronavei precum și a bunurilor transportate de acestea.

Prevederile menționate mai sus nu se aplică bunurilor ce aparțin persoanelor fizice precum și a marfurilor aflate la bordul navelor sau aeronavelor care traversează marea teritorială sau apele teritoriele precum și spațial aerian al Romaniei fără să aibă ca destinație un port sau un aeroport românesc.

De-a lungul existenţei economiei mondiale s-a demonstrat faptul că progresul economic al unei tări depinde de mobilizarea resurselor proprii, umane, materiale şi financiare. Ţările nu se pot izola de circuitul economic mondial. Participarea la diviziunea internaţională a muncii şi, implicit, la circuitul economic mondial este de natură să potenţeze eforturile proprii ale fiecărui popor şi să accelereze progresul economic al tuturor statelor.

Cooperarea economică şi tehnico-ştiinţifică internaţională constituie, fără îndoială, unul dintre factorii cei mai importanţi ai dezvoltării economice. La extinderea relaţiilor economice internaţionale contribuie numeroşi factori cum ar fi: producţia de bunuri şi servicii, transporturile internaţionale, informatizarea, formele noi de realizare a tranzacţiilor, îmbunătaţirea cadrului juridic menit să faciliteze această cooperare, măsurile moderne de asigurare împotriva riscurilor, dezvoltarea şi generalizarea asigurărilor de bunuri şi de persoane precum şi modernizarea şi informatizarea operaţiunilor bancare etc.

Toţi aceşti factori sunt cuprinşi în diverse sisteme care compun economiile contemporane ale statelor, între care există relaţii de interdependenţă, desfăşurate atât în cadrul bilateral cât şi multilateral, conform unor reguli stabilite pe seama acordului de voinţă între state. Participarea economiilor naţionale contemporane la diviziunea internaţională a muncii presupune însă şi o protejare a acestora de către stat, deci o instituţie de drept public, prin folosirea diverselor mijloace și tehnici. Una din formele care participă ca element de protecţie este reprezentată de SISTEMUL VAMAL.

Acest tip de sistem diferă de la un stat la altul în funcție de structura organizatorică, politică și comercială pe care o practică. El este inclus în cadrul general al sistemului economic al statelor participante la schimbul international de marfuri.

Ca obiective principale, la nivel de economie natională, pe care acest sistem le are în vedere, sunt:

- apărarea intereselor economice ale statului

- întocmirea de statistici în activitatea de comerț exterior

- aplicarea unei părti a politicii fiscale a statului

- încurajarea activitaților de export prin diverse forme și mijloace.

Prin prisma acestor obiective putem defini sistemul vamal ca fiind acea structură complexă care cuprinde pârghiile utilizate de stat pentru influențarea activității vamale, metodele administrative și de conducere, cadrul instituțional alcătuit din autoritați cu atribuții în domeniul vamal, cadrul juridic, format din legi, decrete, hotărâri și alte reglementări cu aplicabilitate în activitatea vamală.

Spațiul geografic în care acționeaza sistemul vamal poartă denumirea de teritoriu vamal, care, de regula, coincide cu teritoriul național al statului în care se aplică un anumit regim vamal, o anumita legislație vamală.Fapt pentru care am ales ca temă de licență regimul vamal al Romaniei.

CAPITOLUL 1

Instituția Vamală

În organizarea statului, vama este o instituție complexă care, pe lângă rolul ei primordial, fiscal, îndeplinește funcția de instrument de protecție a economiei naționale și, indirect, un rol social și de apărare a națiunii.

Cea dintâi lege care a organizat în mod unitar vămile române este Legea generală a vamilor, elaborata la 1 iulie 1875.

Atât regimul vamal cât și organizarea serviciilor vamale au suferit de atunci o serie de modificări, datorate în primul rând schimbărilor sociale survenite în România la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. Astfel, s-a ajuns ca, în perioada interbelică, vămile sa fie administrate de Direcția Vămilor, integrată în Ministerul de Finanțe, conform unei legii organice. Tot în aceeași perioadă a fost emisă o lege privind regimul vamal și organizarea serviciilor vamale și a fost elaborat Tariful vamal.

După cel de-al doilea razboi mondial, Administrația vamală romană a intrat într-un proces de reorganizare, aceasta cuprinzand înființarea în 1973 a Direcției Generale a Vămilor și, ulterior, a Direcțiilor Regionale Vamale.

România a aderat la Convenția pentru înființarea unui Consiliu de cooperare vamală, încheiată la Bruxelles la 15 decembrie 1950, prin Decretul Consiliului de Stat nr.980/1968, devenind efectiv membră a Organizației Mondiale a Vămilor în anul 1969.

Începând cu data de 13 octombrie 2003 Direcția Generală a Vămilor a devenit Autoritatea Naționala a Vămilor, funcționând în subordinea Autorității Nationale de Control, până în data de 20 ianuarie 2005, când a trecut în subordinea Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Natională de Administrare Fiscală, prin O.G. nr. 8/2005.

În prezent, Autoritatea Națională a Vămilor este organizata și funcționează în conformitate cu prevederile H.G. nr. 165/2005, având sarcina de a înfăptui politica vamală a Guvernului. Autoritatea Națională a Vămilor are în subordine 10 Direcții Regionale Vamale.