Relațiile publice - componentă a strategiei economice a întreprinderii

Capitolul 1

INTRODUCERE IN RELATII PUBLICE

Prabusirea, in 1989, a structurilor politice de tip totalitar în Europa de Est a însemnat doar primul pas al unei schimbari ce nu putea matura peste noapte ramasitele unui sistem construit cu migala timp de 45 de ani. Acest adevar a devenit evident, pentru multi dintre cei care au sperat mai mult de la revolutiile la care au participat, abia cand au simtit nevoia sa se adreseze unor institutii adaptate noii situatii politice, sociale si economice, functionand intr-un nou cadru legal si având noi reprezentanti.

Dar realitatea (dupa noua ani) arata putin diferit fata de asteptarile cetateanului est-european: suprafata discursului politic s-a schimbat, dar practica politica a ramas destul de asemanatoare cu cea anterioara anului 1989. Ea se bazeaza pe un corp de legi care opun inca rezistenta innoirilor democratice si este aplicata, în multe dintre tarile Europei de Est, în mod doar aparent paradoxal, de fosti membrii marcanti ai aparatului politic comunist. Cetatenii acestor tari au ramas aproape aceiasi, având aceleasi cunostinte profesionale si aproape aceeasi educatie politica. Mitul productivitatii întreprinderii de tip socialist, de mult spulberat în economia mondiala, dar înca viu în propaganda de tip comunist, s-a dovedit a fi întretinut de mai multi factori artificiali, între care proiectele-gigant si industria militara, astazi abandonate. Astfel ca nici din punct de vedere economic sperantele într-o schimbare în bine nu s-au putut materializa repede si fara eforturi dureroase, eforturi aflate astazi în plina derulare sub denumirea generica de Tranzitie.

A devenit clar ca sperantele Europei de Est pentru o schimbare în bine sunt legate de viteza cu care procesul educational transforma modul de actiune si comunicare în societate. Nevoia de a comunica, mai ales de a raspunde necesitatilor, dorintelor si ideilor oamenilor recent eliberati, cere ca specialistii comunicarii publice sa aiba o pregatire corespunzatoare noilor conditii.

Gazetarul est-european, initial plin de entuziasm si cu o parere foarte buna despre posibilitatile sale profesionale, întretinuta si de faptul ca presa a fost prima institutie eliberata, a descoperit cu uimire, în contact cu mediile de informare occidentale, ca ramanerea în urma, tehnologica sau chiar redactionala, il plaseaza undeva în zona preprofesionalismului.

Agentul de relatii publice, purtator al unei meserii desfiintate timp de decenii in Europa de Est, redescopera minunatele valente ale unei comunicari eficiente cu publicul, practica respectul fata de nevoia de comunicare si informare a cetateanului, valoare sociala a imaginii institutiilor. Iar daca despre jurnalism am afirmat ca se afla intr-o perioada preprofesionala, trebuie spus ca relatiile publice sunt, prin comparatie, într-o faza a copilariei. În fond, ceea ce înaintea caderii regimului comunist totalitar se numea presa erau de fapt relatii publice în sens foarte restrâns si în forma cea mai simpla a propagandei. Se facea totul pentru îndoctrinarea publicului cu un numar limitat de imagini, idealizate pâna la absurd: “conducatorul întelept”, “forta partidului”, “muncitorul constiincios”, “realizarile regimului”, etc.

Caderea barierelor informationale si descoperirea unui alt mod de a trai de catre popoarele est-europene a reprezentat factorul principal care a contribuit la caderea “Cortinei de Fier”.