Renault-Nissan - două culturi pe piața globală

INTRODUCERE

Unul din cele mai importante obiective ale unei firme este extinderea. Companiile internaţionale necesită o creştere continuă, care se poate realiza atât pe termen lung cât şi pe termen scurt, pentru a-şi menţine ritmul de creştere şi poziţia pe piaţă, dar acestea trebuie să-şi gestioneze în mod raţional resursele pentru a nu solicita finanţări pe termen scurt.

Deorece piaţa este într-o permanentă schimbare, companiile trebuie să îşi sincronizeze activităţile lor cu dinamismul şi direcţia evoluţiei.

Companiile se pot unii sau combina după mai multe modele, de la o reţea relativ informală, până la absorbţia unei entităţi de către alta. Formele de combinare variază în funcţie de gradul angajării şi de nivelul organizaţiilor care îşi unesc forţele.

În zilele noastre, cu ajutorul globalizării, companiile acţionează din ce în ce mai mult împreună în coaliţii şi alianţe în vederea rezolvării unor diferenţe, probleme care afectează piaţa internaţională şi structurile economice ale diferitelor ţări, un exemplu concret fiind criza financiară.

Companiile au fost dintotdeauna interesate să reziste cât mai mult în bătalia concurenţială, şi astfel ele se regrupează în alianţe strategice pentru a rezista mai uşor pe piaţă, pentru a-şi consolida poziţia deja deţinută şi pentru a-şi reduce costurile care au început să fie tot mai mari.

Deci, aceste parteneriate între două sau mai multe companii realizate sub forma alianţelor strategice sunt combinate pentru realizarea unui interes comun şi doar o mică parte dintre ele rămân independenţe după formarea alianţei.

Cea mai importantă caracteristică a alianţelor pătrunderea pe noi pieţe, marea majoritate a alianţelor fiind între companii care provin din ţări diferite. O altă caracteristică este aceea că partenerii împart beneficiile şi controlul asupra realizării sarcinilor propuse, ambii contribuind la inovarea tehnologiei dar şi la realizarea produselor.

Lucrarea de faţă îşi propune să evidenţieze importanţa alianţelor între companii, pe exemplul Alianţei Renault-Nissan şi modul în care a schimbat această alianţă rata de creştere a ambelor companii.

Informaţiile sunt structurate pe patru capitol.

În primul capitol ,,Alianţe strategice” , care este introductiv, am prezintat definiţiile alianţelor, caracteristicile acestora şi importanţa alianţelor.

Cu cel de al doilea capitol începe partea aplicativă a lucrării în care am început cu prezentarea celor două companii aliate Renault şi Nissan, cu trimiteri generale la mediul în care

firma îşi desfasoară activitatea.

Capitolul al treilea constituie partea centrală a lucrării. În acest capitol analizez Alianţa Renault-Nissan. De asemenea am prezentat şi posibilele aliante pe care Renault dorea să le efectueze şi cu alte companii producătoare de automobile cum ar fi: General Motors, Mahindra&Mahindra şi chiar achiziţia Renault-Dacia, atât de importantă pentru Romania.

În ultimul capitol IV, am prezentat marja operaţională a Grupului, dar şi veniturile pe care le aduce cele două companii separat, pentru perioada 2003-2009.

Alianţe Strategice

1.1 Noţiuni introductive

Începând cu anii `60-`70, în mediul internaţional au apărut şi s-au afirmat continuu, diverse forme şi tehnici de afaceri care nu mai sunt simple fapte de comerţ şi care nu se mai pot asimila modului specific de realizare a contractelor tradiţionale de export-import, cadrului strict al schimbului de bunuri.

Aranjamentele colaborative reprezintă un termen generic pentru mai multe forme de cooperare internaţională în producţie, distribuţie, marketing, cercetare-dezvoltare, management şi dezvoltarea proiectelor complexe pentru lucrări publice, obiective industriale sau energetice.

Alianţele strategice, apărute pe scena internaţională în anii 80, sunt reţele complexe de comunicaţii ce se stabilesc între firme, în vederea realizării unor obiective specifice în domeniul cercetării, producţiei, marketingului sau distribuţiei Raţiunea alianţelor constă, în pricipal, în complementaritatea tehnologică şi convergenţa intereselor firmelor participante. Astfel, una dintre firme poate contribui cu tehnologii avansate, iar cealaltă poate pune la dispoziţie alianţei cunoştinţele sale de marketing şi canalele de distribuţie deţinute. În timp ce firmele mari pot utiliza capacităţile proprii pentru penetrarea pieţelor externe, pentru cele mici şi mijlocii alianţele constituie un mijloc mult mai eficient de distribuţie internaţională ( de exemplu, în cazul piggback-ului). Alianţele strategice sunt constituite pe termen scurt şi au obiective foarte bine stabilite. Printre acestea se remarcă următoarele:

-Împărţirea riscurilor unor investiţii ridicate.

-Reducerea cheltuielilor şi riscurilor de cercetare-dezvoltare.

-Este cea mai ieftină modalitate de lărgire a suprafeţei geografice de distribuţie şi a sortimentului de produse vândute.

-Creşterea competitivităţii se realizează prin punerea în valoare a complementarităţii tehnologice dintre parteneri, prin atingerea economiilor de scară sau prin alinierea cu potenţialii săi rivali.

-Depăşirea unor obstacole de politică comercială, cum ar fii taxele şi contingentele la import, cerinţele de calitate, etc.

-Învăţarea de la parteneri

Alianţele strategice s-au proliferat în ultimele două decenii şi treptat au devenit una dintre cele mai importante strategii ale companiilor transnaţionale. Mai mult, se constata cu surprindere, ca marea majoritate a alianţelor se stabilesc între rivali. Cercetătorii englezi, Morris şi Hergert, au analizat 839 de alianţe strategice, iniţiate între 1975 şi 1986 şi au constatat ca 71% dintre acestea erau între două firme direct concurente Deseori însă se creează şi reţele de alianţe între mai multe firme.

John D. Daniels şi Lee H. definesc termenul de aranjamentele colaborative – „collaborative arrangements” - ca: „toate formele de afaceri internaţionale care implică o colaborare între două sau mai multe companii din ţări diferite.” Autorii includ în această categorie toate operaţiunile de cooperare internaţională între firme şi anume: contractarea manufacturieră, exporturile complexe, contractarea managementului, joint-ventures, licenţierea şi francizarea.

Din cauza dificultãţilor pe care le presupune munca la un nivel multicultural, a necesitãţii de asimilare de noi cunoştinţe, precum şi din cauza vitezei de schimbare a pieţei concurenţiale, alianţele strategice au devenit un mecanism major în afacerile multinaţionale. Astfel, în ultimii ani sute de firme, din dorinţa de a se extinde rapid pe plan mondial, au folosit alianţele strategice drept cale eficientã de a intra în ţãri diferite, într-o manierã adaptabilã şi flexibilã.

Companiile folosesc adesea aceste alianţe pentru a stabili rapid un pachet cuprinzãtor de puncte de pornire, incluzând marke-tingul şi producţia, organizarea, partea financiarã şi contabilitatea, telecomunicaţiile, sistemul de operaţii informaţionale. De obicei, companiile cautã prin alianţe sã soluţioneze anumite probleme de moment. Marea majoritate a alianţelor sunt încheiate pe termen scurt, pentru atingerea unor obiective limitate şi imediate, fiind subestimate implicaţiile strategice ale acestora pe termen lung. Dacã, în anumite situaţii, o alianţã a unei organizaţii cu concurenţii sãi nu va afecta situaţia sa decât într-o mãsurã nesemnificativã, în alte cazuri, o asemenea alianţã poate avea consecinţe mult mai importante, chiar dramatice.