Riscurile și problematica lor în plățile internaționale

FUNDAMENTE TEORETICE ŞI PRACTICE PRIVIND PLĂŢILE INTERNAŢIONALE

CAPITOLUL I

CADRUL JURIDIC AL RELAŢIILOR

INTERNAŢIONALE DE PLĂŢI

Schimburile economice comerciale şi desfăşurarea relaţiilor de plăti generate de acestea se pot realiza fie într-un cadru convenţional, bazându-se pe texte oficiale, fie fără un asemenea cadru, în mod spontan, pe baza contractelor comerciale internaţionale.

1.1.ACORDURI ŞI CONVENŢII

Acordurile economice reprezintă înţelegeri internaţionale ce consemnează acordul de voinţă a două sau mai multe state care îşi asumă anumite drepturi şi obligaţii în domeniul economic, financiar, de plăţi. Dintre aceste tipuri de acorduri, acordul comercial şi de plăţi încheiat între două state constituie documentul cel mai important din punct de vedere al relaţiilor de comerţ dinte acestea.

România are încheiate peste 600 de acorduri cu ţări din toate zonele geografice.

Reglementarea internaţională are prioritate în raport cu reglementarea internă, care poate intervenii numai ca subsidiar şi numai pentru acele aspecte care nu sunt cuprinse în reglementarea internaţională.

Acordul comercial şi de plăţi conţine mai multe elemente şi clauze, dintre care cele mai importante sunt: preambulul cu părţi contractante şi principiile care guvernează relaţiile economico-comerciale; listele de mărfuri; clauza naţiunii celei mai favorizate sau sistemul taxelor vamale convenit; încheierea de contracte pe termen lung între firmele autorizate să efectueze operaţiuni de comerţ exterior; principiul de stabilitate al preţurilor; modul de decontare a plăţilor; constituirea Comisiei mixte; modul de soluţionare a eventualelor litigii; termenul de valabilitate şi posibilitatea de modificare şi prelungire a acordului.

Acordurile comerciale şi de plăţi se încheie de regulă pe perioade mai mari de un an.

Relaţiile ce iau naştere şi se desfăşoară pe baza acordurilor încheiate la nivel guvernamental, semnate de împuterniciţi ai guvernelor respective, poartă denumirea de relaţii convenţionale de plăţi.

Reglementarea relaţiilor comerciale şi de plăţi se poate face într-un singur document sau separat în documente diferite, un acord privind relaţiile comerciale şi un altul referitor la plăţi.

Pentru desfăşurarea operaţiunilor valutar-financiare şi a plăţilor internaţionale, pe baza unor norme tehnice reciproc convenite, băncile încheie aranjamente interbancare. Aranjamentul interbancar poate îmbrăca forma unui schimb de scrisori între două bănci sau a unui document convenţional bilateral încheiat între ele.

1.2. CONTRACTUL COMERCIAL INTERNAŢIONAL

Acordurile şi convenţiile încheiate la nivel interguvernamental creează cadrul general de desfăşurare a schimburilor, de armonizare a intereselor dintre două sau mai multe state. Indiferent însă de tipul acordului derularea efectivă a schimburilor şi plăţilor generate de acesta se realizează pe baza contractului comercial internaţional.

În principiu, contractul comercial internaţional are ca efect crearea unor obligaţii în sarcina ambelor părţi. Vânzătorul are ca principale obligaţii: predarea mărfii, remiterea documentelor referitoare la marfă, confirmarea mărfii cu stipulaţiile contractuale, iar cumpărătorul plata preţului şi preluarea mărfii.

În ansamblul clauzelor unui contract un loc deosebit de important îl ocupă componenta valutar-financiară. În principal, se referă la: mijlocul de plată utilizat, modul de evitare şi atenuare a riscurilor valutare, modalitatea de plată, schema de plată, garantarea îndeplinirii întocmai a obligaţiilor asumate de partener.

1.3. NORMELE DE DREPT ŞI REGLEMENTĂRILE NAŢIONALE

Pentru participanţii la schimburile economice internaţionale cunoaşterea reglementărilor în materie ale ţărilor partenere are importanţă atât din punct de vedere al sferei operaţiunilor pe care le pot derula în ţara respectivă, cât şi din punct de vedere al incidenţei reglementărilor naţionale asupra plăţilor efectuate cu parteneri proveniţi din aceste ţări.

Reglementările în acest sens din anumite ţări impun utilizarea numai anumitor valute în relaţiile de plăţi cu altele; interzic circulaţia liberă a valutelor străine pe teritoriul lor, operaţiunile de plăţi putând fi efectuate numai de anumite instituţii desemnate expres; în ţările unde există pieţe monetare şi de capital pot fi efectuate, cu respectarea legislaţiei naţionale, diferite operaţiuni cu hârtii de valoare, titluri de credit etc., în timp ce în alte ţări astfel de operaţiuni sunt interzise; numeroase ţări interzic transferul valutar al fondurilor condiţionând transferul de obţinerea unor autorizaţii.

În acest ansamblu de reglementări naţionale un loc aparte îl ocupă dreptul bancar. Prin diferite norme fiecare ţară reglementează activitatea instituţiilor bancare, exercitarea profesiilor în aceste instituţii, precum şi regulile privind operaţiunile bancare impunând o anumită conduită faţă de partenerii străini.

Dreptul naţional aplicabil reprezintă dreptul comercial şi dreptul civil al unui stat pe care partenerii de contract îl desemnează expres în contract că va cârmui raporturile juridice pe toată perioada derulării contractului. În materie bancară contractele sunt reglementate de legea ţării unde îşi are sediul banca.

1.4. ACORDURI ŞI CONVENŢII MULTILATERALE

Dezvoltarea schimburilor internaţionale a pus tot mai acut problema asigurării unui comportament ordonat al ţărilor în desfăşurarea relaţiilor valutar financiare şi a plăţilor dintre ele. Documentele ce stau la baza acestei ordonări pot fi grupate în două categorii: convenţii destinate să uniformizeze normele de drept internaţional într-un domeniu dat şi convenţii şi acorduri destinate să coordoneze comportamentul financiar-valutar al unui grup mai mare sau mai mic de ţări.