Rolul băncilor centrale în economie

INTRODUCERE

Lucrarea de faţă îşi propune să abordeze o temă deosebit de interesantă şi anume, rolul băncilor centrale economie. Acest subiect mi-a stârnit interesul deoarece, în contextul aderarii României la Uniunea Europeană şi a dorinţei acesteia de a adopta moneda euro, rolul Băncii Naţionale a României devine unul crucial.

Prezenta lucrare este structurată în trei mari capitole, dintre care primele două sunt teoretice, iar a treilea este un studiu de caz.

Primul capitol prezintă câteva noţiuni introductive privind băncile centrale şi anume, aspecte teoretice despre apariţia, funcţiile, obiectivele şi independenţa băncilor centrale. Parcurgerea acestor aspecte este importantă pentru o mai bună înţelegere a capitolelor care urmează.

Capitolul al doilea este compus din trei părţi. Prima parte se referă la Sistemul European al Băncilor Centrale şi conţine noţiuni teoretice despre principiile generale, sarcinile şi obiectivele acestui sistem. De asemenea, în această primă parte sunt prezentate şi câteva aspecte generale privind moneda euro. A doua parte a acestui capitol se referă la Banca Centrală Europeană (BCE) şi la funcţiile, responsabilităţile, independenţa, credibilitatea şi strategiile acesteia. În fine, ultima parte a capitolului doi este dedicată prezentării pe scurt a Băncii Naţionale a României (BNR), facându-se referire la rolul, funcţiile, independenţa, credibilitatea şi strategiile acesteia.

Ultimul capitol al acestei lucrări este un studiu de caz care îşi doreşte să descopere care este rolul Băncii Naţionale a României (BNR) în contextul intrării României într-o zonă monetară, adică în contextul adoptării monedei euro. Primele două părţi ale acestui studiu de caz prezintă criteriile de convergenţă nominală şi cele de convergenţă reale şi nivelul la care se află România în îndeplinirea acestora. Ultima parte a acestui capitol prezintă politica monetară adoptată şi măsurile luate de BNR în ultima perioadă în încercarea sa de a-şi atinge ţinta propusă, şi anume adoptarea monedei euro în anul 2014.

Informaţiile folosite pentru conceperea acestei lucrări au fost obţinute din lucrări de specialitate, site-uri de internet precum cel al BNR sau cel al BCE, din publicaţiile periodice ale BNR (buletine lunare, rapoarte asupra inflaţiei, etc.) şi din cele mai recente articole publicate în ziarele economice.

NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND

BĂNCILE CENTRALE

1.1. Apariţia băncilor centrale

Toate sistemele bancare, cu excepţia celui din Hong Kong, au o bancă centrală. Apariţia şi dezvoltarea sistemului bancar (în secolele XIV-XV) a precedat apariţia băncilor centrale (în secolul XVI). Banca Regală Suedeză, fondată în 1668, este considerată prima bancă centrală, desi istoricii susţin că prima bancă centrală, în accepţiunea acordată astăzi, a fost Banca Angliei, fondată în 1694. Banca Angliei a fost fondată, iniţial, pentru a se strânge banii necesari războiului contra Franţei. A urmat, apoi, o diversificare a funcţiilor sale, iar banca a primit, mai târziu, în 1844, dreptul de monopol asupra emisiunii monetare, pentru Anglia şi Ţara Galilor.

În alte ţări, crearea băncilor centrale a evoluat mai lent. Banca Franţei a fost fondată în 1800. În Germania şi Italia, banca centrală a apărut dupa unificarea statelor şi principatelor independente, în ultima parte a secolului al XIX-lea (vezi tabelul 1.1.).

Tabel 1.1. Înfiinţarea primelor bănci centrale

Sursa: F. Capie, Ch. Goodhart, N. Schnadt - The development of Central Banking, London, 1994

La conducerea băncii centrale se află fie un preşedinte (cum este în Germania, Polonia sau Olanda), fie un guvernator (cum este în România, Franţa, Anglia sau Belgia), fie un “chairman” (cum este în S.U.A.).

Denumirea băncii centrale diferă de la o tară la alta. Astfel întâlnim:

1. Bănci care includ in denumirea lor numele ţării respective. (Exemplu: Banca Anglia, Banca Frantei, Banca Italiei, etc.)

2. Bănci care poartă denumirea de Bancă Naţională. (Exemplu: Banca Naţională a României, Banca Naţională a Poloniei, Banca Nationala a Elvetiei, etc.)

3. Bănci care poartă denumirea de Bănci de Rezerve. (Exemplu: Federal Reserves în S.U.A., India, Australia, etc.)

Dacă avem în vedere forma de proprietate, deşi în majoritatea ţărilor banca centrală este în proprietatea statului, există şi numeroase bănci centrale care se află în proprietate mixtă (a statului şi a sectorului privat) sau în proporţie de 100% în proprietate privată (vezi tabelul 1.2.).