Rolul Firmelor Multinaționale în Procesul Globalizării

INTRODUCERE

Una dintre cele mai mari forţe de presiune cu care se confruntă evoluţia ţărilor şi a uniunilor de comerţ internaţional este reprezentată de puterea şi influenţa firmelor multinaţionale (FMN) ca parte a răspunsului acestora la globalizare.

Combinarea creşterii investiţiilor străine directe, schimbărilor tehnologice, pieţelor financiare internaţionale şi a unei game largi de măsuri de dereglementare şi privatizare au făcut posibil pentru firmele multinaţionale să fie printre conducătorii economiei globale.

Provocarea pentru evoluţia ţărilor şi a uniunilor de comerţ internaţional este să se asigure că aceste companii respectă drepturile angajaţilor în fiecare loc din lume în care influenţa lor se face simţită şi să se stabilească un dialog global între acestea şi firmele multinaţionale.

Firmele multinaţionale joacă acum un rol important în economiile tuturor ţărilor şi în relaţiile economice internaţionale, devenind un subiect din ce în ce mai important pentru guverne. Prin investiţiile străine directe, asemenea firme pot aduce beneficii substanţiale atât ţărilor de origine cât şi ţărilor gazdă prin contribuţii la utilizarea eficientă a capitalului, tehnologiei şi resurselor umane între ţări şi pot astfel să îndeplinească un rol important în promovarea bunăstării economice şi sociale.

Dar firmele multinaţionale, organizându-şi operaţii dincolo de cadrul lor naţional, pot conduce la abuzuri prin concentrarea puterii economice şi la conflicte cu obiectivele de politică naţională. Mai mult, complexitatea acestor firme multinaţionale şi dificultatea unei percepţii clare privind structurile lor diverse, operaţiile şi politicile conduce uneori la îngrijorare.

Astfel, ţinta comună a tuturor statelor este de a încuraja contribuţiile pozitive prin care firmele multinaţionale pot realiza progresul economic şi social şi să minimizeze sau să rezolve dificultăţile care pot să apară din derularea operaţiilor lor.

De când operaţiile firmelor multinaţionale s-au extins în întreaga lume, trebuie depuse toate eforturile de a se coopera între toate statele, mai ales între ţările dezvoltate şi cele în dezvoltare, având ca obiectiv îmbunătăţirea standardelor de bunăstare şi de viaţă, prin încurajarea contribuţiilor pozitive ale FMN şi prin minimizarea sau rezolvarea problemelor ce sunt în legătură cu activităţile lor.

Firmele multinaţionale, şi mai ales firmele globale foarte mari, au ca structuri de rezistenţă următoarele trei caracteristici: controlul activităţilor economice în mai multe ţări, abilitatea de a obţine avantaje din diferenţele geografice dintre ţări şi regiuni în dotarea cu factori şi în politici guvernamentale, flexibilitatea geografică, abilitatea de a dispune de resurse şi operaţii între localităţi la scară globală.

Astfel, un procent majoritar din configuraţia schimbării a sistemului economic global este realizat de firmele multinaţionale prin deciziile lor de a investi sau nu în anumite zone geografice.

Firmele multinaţionale, prin rolul lor devin în aceste condiţii cele mai puternice forţe de presiune pentru adâncirea globalizării activităţii lor economice care au loc într-un cadru dinamic, turbulent chiar în anumite perioade sau zone, în economia mondială.

CAPITOLUL I. FIRMELE MULTINAŢIONALE – FACTOR DETERMINANT AL DEZVOLTĂRII ECONOMICE

1.1. Principalele caracteristic ale corporaţiilor multinaţionale

De-a lungul diferitelor perioade istorice, societăţile multinaţionale s-au impus, devenind în perioada postbelică un fenomen de amploare, cu poziţii de prim ordin în economia mondială. Ele sunt prezentate deseori drept “instituţia” cea mai reprezentativă a civilizaţiei post industriale.

Diversitatea şi complexitatea acestui proces de multinaţionalizare a firmelor este reflectat şi de multitudinea de denumiri si definiţii prezente în literatura economică.

În funcţie de autorii şi de lucrările de specialitate apărute cu privire la acest subiect, se vorbeşte fie de firme, întreprinderi, societăţi, corporaţii etc., care la rândul lor sunt calificate drept multi, pluri, trans, supra... naţionale, fie de mari unităţi internaţionale. Aceste deosebiri între denumiri pot releva uneori diferenţe de definire. Însă, cea mai des folosită este denumirea de societate multinaţională întrucât reliefează cel mai direct caracteristica lor esenţială si anume, faptul că îşi desfăşoară activitatea în cel puţin două ţări . Dar ele sunt societăţi multinaţionale şi nu societăţi internaţionale, întrucât reliefează cel mai direct caracteristica lor esenţială şi anume, faptul că îşi desfăşoară activitatea în cel puţin două ţări, ci sunt deasupra acestora, devenind transnaţionale. Ele alcătuiesc un vast ansamblu la scară mondoeconomică, fiind formate dintr-o societate principală – societatea mamă – şi mai multe filiale implantate în diferite ţări.

Între societatea internaţională şi cea multinaţională, există nu numai o diferenţă de nivel, ci şi de natură. Societatea internaţională are drept obiectiv producerea în străinătate în loc de a exporta. Motivele implantării în alte ţări ţin de avantajele diferitelor pieţe locale, fiecare filială având un rol productiv complet, debuşeul principal fiind ţara în care funcţionează, unitatea reprezentând mai multe filiale pe care le coordonează. Societatea multinaţională realizează o organizare internaţională a producţiei, motivele de implantare sunt, în principal condiţiile avantajoase de producţie; fiecare filială este specializată în cadrul acesteia, ce reprezintă un ansamblu integrat, iar debuşeul principal al fiecărei unităţi este dat de celelalte filiale în cazul produselor semifabricate sau piaţa mondială în cazul produselor finite.

După cum accentul este pus, în primul rând, pe caracterul supranaţional al lor sau pe baza lor naţională, se pot identifica două mari curente:

a) Un prim grup de autori, ce pun accentul pe caracterul supranaţional al societăţilor multinaţionale, ele fiind considerate autonome faţă de ţările lor de origine şi faţă de cele implantate, depăşind, într-o anumită măsură, graniţele naţionale. Caracterul supranaţional le este atribuit în funcţie de diferite criterii: capitalul lor social este deţinut de acţionari dispersaţi în mai multe ţări, conducătorii sunt de diferite naţionalităţi, dar mai ales, elaborarea unei strategii pentru un spaţiu mult mai larg decât cel al economiei naţionale.

b) Un al doilea grup de autori se raportează pe baza lor naţională. Astfel, C.A. Michalet definea societatea multinaţională drept o întreprindere (sau un grup), cel mai adesea de mari dimensiuni, care, pornind de la o bază naţională a implantat mai multe filiale în diverse ţări, potrivit unei strategii concepute la scară mondială. Din domeniul de analiză, el exclude întreprinderile care se limitează doar la comercializare (deşi crearea de filiale comerciale în afara ţării a reprezentat o etapă în procesul de multifuncţionalizare). Stabileşte drept condiţie esenţială crearea unor filiale de producţie în diferite ţări. Însă, această definire în sens restrâns a societăţii multinaţionale nu exclude integrarea în cadrul ei a activităţii de comercializare în completarea celei de producţie. În plus, tot mai mulţi autori folosesc noţiunea de “producţie” în sensul său larg, integrând nu numai firmele multinaţionale producătoare de bunuri corporale, ci şi pe cele ce au ca obiect de activitate serviciile (bancare de asigurări etc.) cu un rol tot mai important în activitatea acestora.

O definiţie mai completă va trebui să ia în consideraţie şi alte caracteristici ale mediului economic, instituţional, juridic, social-cultural etc., în care ele acţionează. În acest sens, societăţile multinaţionale apar ca întreprinderi sau mai bine zis ca grupuri de întreprinderi care îşi desfăşoară activitatea de producţie, de distribuţie şi de comercializare în mai multe ţări, sub jurisdicţia mai multor guverne, în condiţiile unei diversităţi de pieţe, de regimuri financiare, de limbă şi cultură, fiind concepute, organizate şi conduse pe baza unei strategii comune, elaborate la scară internaţională, regională, interregională sau mondială . Prin această definiţie, sunt puse în evidenţă mai multe criterii esenţiale:

a) extinderea unui ansamblu de activităţi (nu numai de producţie, ci şi de comercializare, cercetare, servicii financiar – bancare etc.) şi în alte ţări decât cea de origine;

b) firmele îşi desfăşoară activitatea în condiţiile unei diversităţi de pieţe, de sisteme instituţionale, financiare, de regimuri concurenţiale, de limbă şi cultura etc., pe care trebuie să le ia în consideraţie în stabilirea strategiei lor;

c) organizarea şi conducerea acestora pe baza unei strategii globale care ia în consideraţie condiţiile şi perspectivele mondiale ale activităţii şi nu pe cele ale unei singure ţări.