România și Moneda Euro

CAPITOLUL I : EURO-MONEDA EUROPEANA

1.1 Istoricul monedei

Până acum câţiva ani numele generic pentru moneda europeană era European Currency Unit (ECU), însă in ultimul timp numele care s-a impus atât pe piaţă, cât şi în conştiinţa oamenilor este cel de EURO. ECU-ul nu a reprezentat niciodată o monedă propriu-zisă, ci era doar o unitate de măsură monetară, un nume generic care fluctua în raport cu monedele ţărilor europene. ECU a constituit una din etapele hotărâtoare care au dus la apariţia monedei europene.

De la 1 ianuarie 1999, în mod oficial, moneda EURO a înlocuit ECU-ul, la o paritate de 1:1. Diferenţa faţă de ECU este că orice schimb de monede între statele care au adoptat moneda unică se face la o rată fixă. Astfel, rata de schimb pentru monedele care intra în grupul euro va rămîne aceeaşi prin definiţie.

În decembrie 1995 Consiliul European de la Madrid a decis numele de monedă EURO, deoarece este uşor de pronunţat în toate limbile Comunităţii obţinând rezultate pozitive în toate sondajele de opinie.

1.2 Simbolul euro

Oficial, euro este simbolizat prin caracterul “€”. De asemenea codul oficial pentru euro al Organizaţiei Internaţionale de Standardizare (ISO) este ”EUR”

Acest simbol a fost ales pe parcursul cercetărilor realizate în cadrul întregii Uniuni Europene în rândul opiniei publice. A fost ales atât pentru stabilitatea sa, dar si deoarece reflecta o imagine puternica, combinând liniile clasice cu un aspect modern. Inspiratia semnului vine de la litera greceasca “EPSILON”, dar şi de la prima literă a cuvântului “EUROPA”, iar liniile paralele sugerează stabilitatea monedei EURO.

1.3 Etapele Introducerii Monedei Unice

Prin Tratatul de la Maastricht se prevedea realizarea unei Uniuni Economice şi Monetare (UEM) între toate statele membre sau o parte din ele. Aceasta s-a realizat prin următoarele etape:

În 1 iulie 1990 a început prima etapă, care a permis instaurarea libertăţii totale de mişcare a capitalului între cele 12 state member ale Uniunea Europeana şi totodata a dus la stabilirea planurilor de ajustare structurală pentru reducerea dezechilibrelor şi obtinerea unei convergente a evoluţiilor şi structurilor macroeconomice naţionale, în ţările care se confruntau cu importante dezechilibre economice. Aceată etapa a luat sfârşit la data de 31 decembrie 1993.

Etapa a doua a UEM a început la 1 ianuarie 1994, în cadrul căreia a fost creat Institutul Monetar European (IME), având sediul la Frankfurd. Acesta constituia un dispozitiv de tranzitie către viitoarea Banca Centrala Europeana, înlocuind Comitetul Guvernatorilor Băncii centrale si preluând activităţile Fondului European de Cooperare Monetara (F.E.C.O.M.). Principalele roluri ale IME sunt de întărirea coordonării politicilor monetare naţionale, de supravegherea functionării Sistemului Monetar European şi de pregătirea instrumentelor viitoarei politici monetare unice. Tot în această etapă s-a interzis accesul privilegiat al sectorului public la instituţiile financiare şi al finanţarii monetare a deficitelor publice, dar şi o convergenţă mai mare a economiilor ţărilor member.

A treia etapă a început la 1 ianuarie 1999 , implică utilizarea unei monede unice şi crearea unei Bănci Centrale Europene (BCE) care înlocuieste Institutul Monetar European. A intervenit pentru tările considerate apte dupa Consiliul European de la Bruxelles din 2-3 mai 1998.