Semnificațiile vestimentației feminine în afaceri

Introducere

Felul în care ne îmbrăcăm ne poate deschide o ușă; competența ne ajută să rămânem în încăpere. Indiferent de domeniul în care oamenii activează, un lucru este cert: modul în care se îmbracă și tipul de vestimentație adoptat la serviciu comunică informații despre ceea ce sunt, dar și despre ceea ce vor să pară că sunt.

Motivația alegerii temei de studiu își are originea în curiozitea personală asupra vestimentației feminine de afaceri, a semnificațiilor acesteia, a felului în care aceasta poate facilita sau inhiba comunicarea.

Lucrarea de față este structurată în trei capitole astfel: Comunicarea prin vestimentație ce cuprinde aspecte teoretice generale despre comunicarea non-verbală, vestimentație și caracteristicile sale (linie, culoare, textură); Femeia în mediul de afaceri cu aspecte legate de prezența femeilor în mediul de afaceri la nivel mondial, standarde internaționale privind vestimentația feminină de afaceri, scurt istoric al costumului ca ținută bussines de bază, și studiul de caz - Semnificația vestimentației feminine de afaceri.

Principalele surse bibliografice folosite în elaborarea lucării sunt: Esnoult B., Legrand P. Comunică bine prin look și Ursache, M., Manualul inginerului textilist; datele au fost preluate din statisticile anuale ale O.N.U. (capitolul 2) și din centralizarea chestionarelor și prelucrarea datelor (capitolul 3).

Având în vedere complexitatea unei astfel de teme, o abordare mai detaliată poate răspunde cu mai multă exactitate întrebărilor asociate ei. Studiu de fața reușește să aducă în față o mică parte din volumul de informații necesare întelegerii pe deplin al temei din cauza caracterului limitat (spațial, temporal, financiar) al cercetării.

Capitolul 1. Comunicarea prin vestimentație

Disciplina care se ocupă cu studiul comunicării și semnificării se numește semiotică, și redă relațiile dintre cod și mesaj, dintre semn și discurs. Procesul de comunicare constituie trecerea unui semnal de la o sursă (cu ajutorul unui transmițător, printr-un canal) la o destinație .

Corpul îmbrăcat a fost transformat în obiect de studiu al sociologiei și marchează distincția dintre natură și cultură devenind un trup socializat.

Pentru semiotică, mesajul transmis este o construcție de semne care, în urma interacțiunii cu receptorul, produce înțelesul.

O persoană utilizează semnele în scopul de a le da de înțeles celor din jur cum dorește să fie percepută sau, cu ajutorul cărora, arată ce se întâmplă cu ea. Cu cât armonizarea dintre toate mijloacele de exprimare folosite este mai fidelă, cu atât crește credibilitatea persoanei care comunică.

Complexitatea comunicării derivă din faptul că a comunica nu înseamnă numai a emite și a primi, ci și a practica, la toate nivelurile, o multitudine de schimburi care interferează unele cu altele.

În teoriile comunicării sunt definite componentele actului de comunicare și se identifică cu următoarele elemente ale procesului de comunicare:

o emițător, locutorul care emite mesajul comunicării;

o receptorul reprezintă destinatarul, cel care primește mesajul transmis de emițător;

o mesajul este un ansamblu de semene lingvistice;

o canalul este mijlocul care asigură contactul sau conexiunea dintre emițător și destinatar;

o codul este un ansamblu de semne și combinații ale acestora care sunt comune codificatorului și decodificatorului;

o referentul situațional se referă la persone și obiecte prezente în momentul comunicării.

Funcția de semnificare a vestimentației a început o dată cu prima uniformă militară introdusă în Egipt de Ramses al II-lea (1292-1225 î.Hr.), când soldații simpli se distingeau de cei cu grad superior prin ceea ce ei numeau pannus. Ofițerii superiori purtau calasiris, prevăzută cu o armură de in împletit sau de piele.

Numeroase descoperiri arheologice din perioada glaciară, cum ar fi pandelocurile din fildeș, mărgelele din fildeș și os decorate cu triunghiuri și cruci, permit să formulam ipoteza potrivit căreia nici homo sapiens sapiens nu era străin de funcția simbolică a vestimentației și podoabelor sale. Precuparea lui homo sapiens sapiens de a reda în picturile epocii neolitice femei îmbrăcate cu veșminte și purtând podoabe este un alt argument al faptului că omul din cele mai vechi timpuri a fost conștient că vestimentația conferă semnificație indiferent cât de simplă și de sumară era.