Sisteme Informatice de Asistare a Activității unui Cabinet Veterinar

1. Decizie, decidenţi

1.1. Concepte de bază

Domeniul teoriei deciziei se caracterizează prin existenţa mai multor concepte de bază. În continuare se vor prezenta cele mai importante concepte ale acestui domeniu.

În literatura de specialitate sunt întâlnite mai multe definiţii ale deciziei. Câteva dintre acestea sunt:

1) Decizia reprezintă hotărârea luată ca urmare a examinării unei probleme, situaţii etc. soluţia adoptată dintre mai multe posibile [DEX,1998].

2) Decizia mai reprezintă şi alegerea unei direcţii de acţiune [Simon, 1960].

3) Alegerea unei strategii de acţiune este considerată tot a fi o decizie [Fishburn, 1964].

4) O alegere conducând la un anumit obiectiv dorit, tot decizie o putem numi [Churchman, 1968].

5) Decizia mai poate fi definată ca fiind o formă de angajare într-o acţiune (de obicei este vorba de angajarea unor resurse) [Minzberg, Raisinghani,Theoret, 1976].

6) Elaborarea ad – hoc a mai multor strategii alternative, analiza strategiilor elaborate şi a celor deja formulate şi alegerea unora dintre ele reprezintă procesul în sine de luare a deciziei [Popescu, Găvănescu, Rădulescu, 1983].

7) Rezultatul unui tip particular de prelucrare a informaţiilor, care constă în alegerea unui plan de acţiune se numeşte decizie [Bonczek, Holsapple, Winston, 1984].

8) Cunoştinţele (în sens de elemente de cunoaştere) care indică o angajare într-o anumită direcţie de acţiune se numesc decizii [Holsapple, Whinston, 1996].

9) Decizia mai poate reprezenta şi o alocare a resurselor.

10) O afirmaţie care arată angajarea într-o direcţie de acţiune, tot decizie reprezintă [Power, 2000].

Decizia reprezintă rezultatul unor activităţi conştiente de alegere a unei direcţii de acţiune şi a angajării în aceasta, fapt care implică, de obicei, alocarea unor resurse. Decizia rezultă ca urmare a prelucrării unor informaţii şi cunoştinţe şi aparţine unei persoane sau unui grup de persoane, care dispun de autoritatea necesară şi care răspund pentru folosirea eficace a resurselor în anumite situaţii date. Atributul esenţial care caracterizează decizia este cel de alegere dintre mai multe alternative.

Decizia este o activitate a unei fiinţe umane care urmăreşte în mod conştient anumite obiective. Este evident că, angajarea într-o anumită direcţie de acţiune presupune, de cele mai multe ori, folosirea unor resurse. Acestea pot fi resursele personale (timp, bani, energie, renume, cunoştinţe profesionale etc.) atunci când este vorba de deciziile care privesc viaţa personală a cuiva. În cazul deciziilor manageriale, la care se referă majoritatea literaturii de specialitate, se au în vedere resursele organizaţiei, dintre care cele mai importante sunt considerate cele materiale, financiare, umane şi cunoştinţele acumulate în organizaţie [Holsapple, Whinston, 1996].

Decizia este o alegere argumentată dintre mai multe alternative.

Persoana (sau grupul de persoane) care alege calea de acţiune şi care angajează folosirea resurselor trebuie să fie împuternicit sau autorizat să facă acest lucru. Dacă în deciziile care privesc viaţa personală, această cerinţă nu ridică probleme, atunci când este vorba de resursele unei organizaţii, lucrurile sunt, fără excepţie, mai complexe: este nevoie de o împuternicire în acest sens, însoţită de stabilirea răspunderii pentru folosirea eficace şi eficientă a resurselor.

Persoana sau grupul de persoane care sunt autorizate să aleagă o direcţie de acţiune şi să angajeze resursele pentru a urma acea cale poartă denumirea de decident sau unitate decizională.

Decidenţii sunt cei ce iau decizii. Toţi putem fi decidenţi.

Luarea deciziilor este o părticică dintr-un domeniu mult mai vast, şi anume din domeniul rezolvării problemelor, cunoscut sub denumirea de „problem solving”. Rezolvarea problemelor reprezintă procesul de identificare a soluţiei problemei. Dar pentru a rezolva problema trebuie mai întâi s-o identificăm , să determinăm dacă aceasta există. De asemenea, trebuie să stabilim dacă problema este destul de importantă. După aceea, vom descoperii probabil că există anumite obstacole ce ne vor împiedica sa luăm o decizie într-un timp cât mai redus şi cu un efort cât mai mic. După o reflecţie riguroasă şi prin utilizarea unor tehnici de creativitate vom determina mai multe căi de acţiune. Pentru a ajunge la decizia finală se vor alege mai multe variante. Acestea vor fi analizate şi în final se va lua o decizie.

Odată ce decizia este luată se va realiza implementarea ei. Implementarea trebuie monitorizată pentru a fi siguri că decizia şi rezultatele acţiunii conduc la rezolvarea problemei.

După Simon, luarea deciziei manageriale este sinonimă pe deplin cu procesul de management. Luarea deciziei nu este doar domeniul managementului, ea este în legătură cu mai multe discipline fie comportamentale (filozofia, sociologia, psihologia, psihologia socială, dreptul, antropologia, ştiinţele politice), fie ştiinţifice (economia, statistica, analiza deciziei, matematica, cercetările operaţionale, informatica).

Deciziile sunt necesare în anumite momente, denumite situaţii decizionale. O situaţie decizională potenţială este rezultatul apariţiei unor stimuli sau schimbări, create de evenimente sau acţiuni ale unor factori care creează condiţii suficient de puternice pentru a determina nevoia de a „face ceva”.

Fiecare decizie se caracterizează printr-o situaţie decizională, un set de alternative şi un set de criterii după care se face alegerea alternativelor.

Situaţia decizională stabileşte ceea ce încercăm să decidem. O situaţie decizională este importantă pentru luarea unei decizii bune. Dacă decizia este luată în grup, o situaţie decizională clară presupune că toţi membri unui grup încearcă să decidă în acelaşi mod. Dacă nu s-a stabilit o situaţie decizională clară nu putem elabora cel mai bun sistem de asistare a deciziei. Începerea oricărui proiect de sistem de asistare a deciziei presupune specificarea clară a situaţiei decizionale care trebuie sprijinită de sistemul propus.

Se pot identifica două situaţii decizionale de bază:

Situaţiile decizionale forţate (provocate, obiective) sunt acelea care sunt determinate de dobândirea de informaţii care conduc la constatarea apariţiei unor simptome precum:

a) Abateri intolerabile ale sistemului condus faţă de o stare dezirabilă, normală sau planificată;

b) Schimbări percepute în mediul extern;

c) Stări noi (nu neapărat, defavorabile) ale sistemului asupra căruia decidentul are autoritate şi de a cărei bună funcţionare răspunde.

Situaţiile decizionale forţate presupun deciziii reactive şi corective pentru „rezolvarea unor probleme”, care constituie surse de preocupare sau de nemulţumire şi care sunt create, în general, de evenimente şi factori independenţi de voinţa decidentului.

Situaţiile decizionale neforţate (neprovocate, subiective) sunt acelea în care se urmăreşte luarea din timp a măsurilor pentru evitarea unor neplăceri posibile în viitor, sau pentru creşterea prosperităţii, sau mărirea avansului faţă de ceilalţi competitori. O situaţie decizională neforţată poate fi determinată şi de schimbarea obiectivelor decidentului.

În general, situaţiile decizionale neforţate sunt asociate cu deciziile proactive, care constituie soluţii pentru problemele de „căutare şi exploatare a oportunităţilor”. Ele sunt influenţate de iniţiativa sau voinţa decidentului.

Situaţiile decizionale sunt:

• De certitudine

o Probabilitate maximă de realizare a obiectivelor

o Variabile controlabile

o Evoluţie anticipată precis

• De incertitudine

o Probabilitate de realizare a obiectivelor foarte mare

o Număr mare de variabile, unele necontrolabile

o Evoluţie anticipată aproximativ

• De risc

o Obiective realizabile

o Probabilitate de finalizare redusă

o Nesiguranţă privind modalităţile de urmat

o Variabile necontrolabile

Alternativele reprezintă decizii posibile de luat. Uneori sunt puţine alternative, iar în alte situaţii sunt sute sau mii de alternative. Aici decidenţii trebuie să analizeze un număr rezonabil de alternative (variante). Instrumentele de asistare a deciziei vor asigura modalităţi de selectare a informaţiilor în vedrea luării deciziei.

Criteriile decizionale sunt cele după care se face optimizarea deciziei. Nu este posibil să optimizezi toate criteriile de decizie în acelaşi timp. Selectarea alternativelor presupune şi evaluarea lor.

Decidenţii parcurg anumite faze pentru a lua o decizie.

Conştientizarea unei situaţii decizionale este prima dintr-o succesiune de faze care compun procesul decizional. Acesta se încheie cu exprimarea şi autorizarea (ratificarea) deciziei care urmează a fi implementată.

După Simon , procesul de luare a deciziei are patru faze:

1. Informarea (Intelligence);

2. Proiectarea (Design);

3. Alegerea (Choice);

4. Evaluarea alegerilor precedente (Review).