Sistemul de Contabilitate în România

CAP 1. SISTEMUL DE CONTABILITATE ÎN ROMÂNIA

La această dată, sistemul contabil din România este reglementat de Legea Contabilităţii nr. 82 din 24 Decembrie 1991 republicată (în temeiul art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 61 / 2001 pentru modificarea şi completarea Legii Contabilităţii, publicată în MO al României, Partea I, nr. 531 din 31 August 2001) în MO al României nr. 629 din 26 August 2002, de Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 94 din 29 Ianuarie 2001 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate (publicat în MO al României nr 85 din 20 Februarie 2001), precum şi de Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 306 din 26 februarie 2002 pentru aprobarea Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu Directivele Europene (publicat în MO al României, Partea I, nr. 279 din 25 Aprilie 2002).

1.1. NORMALIZAREA ŞI REGLEMENTAREA CONTABILITĂŢII

Normalizarea contabilităţii este impusă de nevoia de armonizare şi de uniformitate, căpătând formă pe această cale o serie de obiective, metode, concepte, principii, reguli şi proceduri privind producţia şi folosirea informaţiei contabile. Nucleul normalizării îl constituie normele contabile. Aceasta reprezintă o regulă sau un set de reguli ce se constituie ca sistem de referinţă pentru generarea de informaţii contabile şi pentru validarea acestora. Normele contabile pot fi regăsite în amontele procesului contabil (reguli, principii, proceduri) sau în avalul procesului ca sistem de ratificare a situaţiilor financiare.

După obiectul normalizării există o normalizare a situaţiilor financiare anuale, proprie ţărilor anglo-saxone ce se referă la componenţa situaţiilor financiare, recunoaşterea şi evaluarea elementelor descrise în cadrul acestor situaţii, reglementările şi principiile referitoare la întocmirea şi prezentarea lor, şi o normalizare cu plan contabil general, proprie ţărilor Europei continentale ce se referă la situaţiile financiare anuale, planul de conturi general, organizarea circuitului documentelor, proceduri şi tehnici de înregistrare, urmărire şi control al operaţiilor economice.

1.1.1. EFORTURI DE ARMONIZARE LA NIVEL INTERNAŢIONAL

În ultimele trei decenii, contabilitatea internaţională s-a dezvoltat în mod semnificativ, fapt datorat necesităţilor agenţilor economici de realizare a unor analize comparative internaţionale, de furnizare a unor informaţii contabile minimale necesare pe piaţa de capital, de încercările de armonizare internaţională a regulilor de elaborare şi publicare a informaţiilor contabile.

Necesitatea armonizării contabile internaţionale rezidă din câteva motive esenţiale:

- expansiunea pieţelor comerciale – ca urmare a dezvoltării producţiei industriale şi comerciale, concomitent cu căderea barierelor comerciale şi cu îmbunătăţirea sistemelor de transport şi de comunicaţii;

- dezvoltarea fără precedent a pieţelor financiare;

- deosebirile dintre sistemele contabile naţionale ce reflectă deosebiri la nivelul sistemelor juridice, a rolului pieţelor financiare, a influenţei guvernelor şi a culturilor proprii fiecărei naţiuni.

Toate aceste aspecte reflectă faptul că armonizarea contabilă internaţională este rezultatul cerinţelor utilizatorilor de situaţii financiare. Aceşti utilizatori sunt reprezentaţi de investitori sau potenţialii bancheri, angajaţii, furnizorii şi alţi creditori comerciali, clienţii, guvernul, publicul, managerul. Utilizatorii din interiorul firmelor sunt interesaţi de cunoaşterea modului de dezvoltare a afacerii, atât pentru scopuri informaţionale, cât şi pentru luarea de bune decizii în conducerea firmei, iar utilizatorii informaţiilor contabile ce activează în afara companiilor sunt interesaţi să obţină informaţii pentru direcţionarea relaţiilor lor cu firma în cauză. Obiectivul situaţiilor financiare – de a furniza informaţii cu privire la poziţia financiară a firmei, rezultatele şi modificarile poziţiei financiare a firmei – satisfac necesităţile de informare comune ale majorităţii utilizatorilor, dar lasă în afară o serie de necesităţi informaţionale nefinanciare şi predictive.

Pentru a fi utilă, informaţia contabilă trebuie să îndeplinească anumite atribute denumite caracteristici calitative. Cele patru caracteristici calitative principale sunt:

1. Inteligibilitatea – se referă la uşoara înţelegere a informaţiilor de către utilizatori, asigurându-se un echilibru între cunoştinţele de contabilitate ale utilizatorilor, care trebuie să fie suficiente, şi dorinţa acestora de a studia informaţiile depunând eforturi rezonabile.

2. Relevanţa – informaţia este relevantă dacă este necesară luării deciziilor economice de către utilizatori, adică îi ajută să evalueze evenimentele trecute, prezente sau viitoare, corectând sau confirmând evaluării trecute.

3. Credibilitatea – informaţia este de încredere atunci când este lipsită de eroare, deformare sau părtinire. Credibilitatea informaţiei este definită de:

- reprezentarea fidelă – informaţia descrie în mod corect tranzacţiile şi evenimentele pe care le reprezintă

- prelevanţa economicului asupra juridicului – operaţiile sunt contabilizate şi prezentate în concordanţă cu fondul şi realitatea economică şi nu doar cu forma lor juridică

- neutralitatea – informaţia nu influenţează luarea unei decizii pentru a realiza un interes predeterminat

- prudenţa – presupune includerea unui anumit grad de precauţie în folosirea raţionamentelor necesare pentru a face estimările cerute în condiţii de incertitudine

- integralitatea – informaţia din situaţiile financiare trebuie să fie completă în limitele rezonabile ale pragului de semnificaţie şi a costului obţinerii sale

4. Comparabilitatea – pentru ca informaţiile contabile să fie comparabile trebuie să existe o permanenţă a utilizării metodelor. Nevoia de comparabilitate nu trebuie să devină un impediment în introducerea de standarde de contabilitate îmbunătăţite.

Limitele informaţiei relevante şi credibile sunt: oportunitatea informaţiei (orice întârziere exagerată în raportarea informaţiei duce la pierderea relevanţei acesteia), echilibrul între beneficiul de pe urma informaţiei şi costul acesteia, echilibrul între caracteristicile calitative (problemă de raţionament profesional).