Sistemul Monetar Internațional

INTRODUCERE

Unificarea monetară europeană este în prezent un proces în plină desfăşurare, ce-şi are punctul de plecare în S.M.E. .

Ideea de sistem monetar a apărut încă din Antichitate, de-a lungul timpului schimbându-se unitatea ce a reprezentat baza respectivului sistem : aurul, DST-ul, ECU-ul sau o monedă a unui anumit stat, participant la sistem.

S.M.I. a luat naştere prin conferinţa de la Bretton Woods, în 1944, prin care s-a instaurat ordinea monetară mondială, bazată pe fixitatea relativă a cursurilor de schimb şi pe etalonul dolar. Devalorizarea dolarului american în anii ’70-‘71 a avut drept consecinţă faptul că în 1976, prin conferinţa de la Kingston (Jamaica), s-a decis ca D.S.T.-ul să devină principalul instrument monetar al S.M.I., alături de dolarul american.

Pe fondul unei acute instabilităţi monetare, ţările Europei au pus bazele unui veritabil sistem monetar prin conferinţa de la Paris, din martie 1979, elementul principal al acestui sistem fiind moneda comună, ECU.

Intensificarea concurenţei internaţionale, accentuarea rolului dolarului american, în condiţiile în care economiile multor state ale lumii sunt legate de moneda americană, au determinat relansarea ideii de unificare monetară europeană, concretizată în 1985 prin Actul unic european şi 1992 prin Tratatul de la Maastricht.

Uniunea Monetară are drept element principal moneda unică europeană (EURO), care nu e un simplu înlocuitor al ECU-ului, ci are un rol şi principii diferite.

Rolul monedei unice este, în primul rând, acela de a conduce la realizarea spaţiului unic european, a integrării europene atât a statelor membre ale Comunităţilor europene, cât şi a acelora care aşteaptă să îndeplinească condiţiile pentru aderarea la Uniunea Monetară Europeană.

EURO are o influenţă deosebită şi asupra S.M.I., datorită apariţiei celui de-al doilea pol monetar capabil să concureze dolarul ca monedă internaţională, precum şi prin realizarea stabilităţii monetare.

În ceea ce priveşte unificarea monetară, România este hotărâtă să participe la realizarea spaţiului european, dar totuşi ea este departe de ziua în care va îndeplini condiţiile pentru a fi acceptată ca membru cu drepturi depline în U.E. .

Lucrarea de faţă îşi propune să prezinte stadiul actual al procesului de unificare europeană, într-o perioadă în care la noi în ţară presa, majoritatea politicienilor şi a forurilor de conducere vorbesc despre procesul integrării României în U.E. .

În al doilea capitol am făcut o prezentare a noţiunii de sistem monetar şi o incursiune istorică a demersurilor întreprinse în încercările de realizare a unui sistem monetar.

Capitolul următor prezintă cadrul instituţional, principalele documente ce stau la baza U.E. şi stadiul realizării Pieţei Unice, în vreme ce în capitolul patru am avut în vedere elaborarea U.E.M. din perspectivă istorică, problemele cu care S.M.E. s-a confruntat de-a lungul timpului, etapele de trecere la moneda unică, realizarea U.M. din perspectiva raportului Delors, precum şi stadiul actual al realizării U.E.M. .

În capitolul următor am prezentat principalele instrumente ale Sistemului Monetar European – ECU şi EURO, apariţia, rolul şi funcţiile lor în realizarea stabilităţii monetare. De asemenea, am încercat să evidenţiez atât avantajele, cât şi dezavantajele pe care le-ar implica o monedă unică, insistând asupra realizării stabilităţii monetare, cheia de boltă a oricărui sistem monetar.

Capitolul şase l-am dedicat prezentării implicaţiilor procesului de unificare europeană asupra ţărilor din estul Europei şi a posibilităţilor pe care acestea le-ar avea pentru realizarea integrării, ilustrând şi stadiul în care se află reformele în România, în scopul aderării la U.E. .

Lucrarea se încheie cu un capitol de concluzii asupra procesului de unificare monetară europeană în Europa şi în România.

Sisteme monetare naţionale şi internaţionale

Începuturile organizării monetare se pot descifra încă din antichitate. Primele încercări au avut loc în Lydia, o dată cu centralizarea şi uniformizarea operaţiunilor de batere a monedelor de aur şi argint, între aceste metale stabilindu-se un raport de valoare de la 1 la 13 . Pe măsura dezvoltării societăţii, s-au elaborat norme şi s-au

creat instituţii care să reglementeze şi să organizeze relaţiile monetare . Pornind de la definiţia noţiunii de sistem ca un ansamblu, mulţime de elemente şi relaţiile dintre aceste elemente, relaţii relativ invariante faţa de anumite reguli ale transformărilor care formează structura acestei mulţimi, ce se caracterizează prin unitate şi ordine, se poate defini noţiunea de sistem monetar.

Sistemul monetar naţional poate fi definit ca un ansamblu de reglementări, principii şi instituţii cu privire la organizarea şi supravegherea relaţiilor monetare, emisiunea, punerea şi retragerea din circulaţie a monedei.

Sistemul monetar internaţional ia fiinţă atunci când se stabilesc în consens şi se materializează într-un acord între state, un ansamblu de principii şi reglementări privind cooperarea monetară, adoptarea unui anumit etalon, a unor practici comune în domeniul cursurilor de schimb şi crearea unui mecanism specializat, dotat cu mijloacele necesare pentru a interveni şi ajuta la aplicarea principiilor sistemului.

Prin sistem monetar internaţional se înţelege reglementarea convenită, coerentă a raporturilor de plăţi şi de lichidare a angajamentelor existente între ţări, determinate de schimburile economice de mişcările de capital şi de creşterea economică, reglementare care este însoţită de aspecte instituţionale corespunzătoare. Sistemele monetare au, de regulă, la bază un anumit etalon. De-a lungul timpului acesta a fost etalonul aur-monedă care a constituit o modalitate de a face faţă lipsei unei monede internaţionale. Factorii economici şi politici au creat premisele subminării circulaţiei interne şi internaţionale a metalului monetar, fiind lichidate sistemele monetare bazate pe etalonul aur şi înlocuite cu etalonul aur-devize. Statele ce au adoptat acest etalon ca bază a sistemelor monetare au introdus în rezerva lor monetară alături de aur monedele naţionale ale altor ţari îndeosebi lira sterlină, dolarul şi francul francez, monede ce au devenit valută de rezervă şi de plată. Cursul monedelor naţionale faţa de această valută de rezervă se stabilea pe piaţă, oscilând în jurul parităţii aur, adică in jurul raportului dintre valorile paritare (respectiv cantităţile de aur prin care erau definite monedele respective).

După anii 1973-1974, acest etalon aur-devize este abandonat, locul lui ca bază a sistemelor monetare naţionale şi a celui internaţional fiind luat de etalonul putere de cumpărare.