Șomajul

România traversează în prezent o perioadă de modificări profunde ce afectează toate sferele vieţii sociale.

Una din cele mai importante modificări o reprezintă trecerea de la o economie planificată, centralizată, care şi-a dovedit ineficienţa, la o economie modernă.

Prin economiile moderne se înţeleg acele economii, ale unui număr relativ restrâns de ţări (S.U.A, Germania, Japonia, Franţa, Anglia, Belgia, Olanda, Danemarca, Suedia, Norvegia etc.) care au reuşit să răspundă comun, dar nu identic, în cel mai reuşit mod şi cu cele mai bune performanţe la întrebările cheie, fundamentale, ale unei economii:ce să producă, cât cum, pentru cine (de ce), furnizând, după spusele lui John Kenneth Galbraith, “maximum din ceea ce oamenii au nevoie.”

Trăsătura comună a acestor economii moderne este structurarea şi funcţionarea lor ca economii de piaţă, întemeiate în special pe proprietatea privată, cererea şi oferta determinând principiile de stabilire a priorităţilor economice şi a metodelor de producere şi organizare, preţul lor fiind cel mai important instrument de reglare a accesului diferitelor persoane sau grupuri la bunurile economice.

Funcţionarea economiilor moderne ca economii de piaţă presupune, în conformitate cu teoria ecomomică modernă existenţa unor pieţe specifice, interdependente organic, recunoscute ca fiind:

a)piaţa bunurilor de consum şi a serviciilor;

b)piaţa monetară şi/ sau valutară;

c)piaţa capitalului sau piaţa financiară;

d)piaţa muncii sau piaţa forţei de muncă.

Caracteristica fundamentală a tuturor acestor pieţe este întâlnirea şi confruntarea cererii cu oferta.

În acest sens, piaţa muncii, parte componentă a unui sistem economico-social bazat pe relaţii de piaţă, este caracterizată de confruntarea cererii cu oferta de muncă la un moment dat.

Teoria clasică, adepta echilibrului universal, consideră că toate pieţele sunt egale, iar starea de echilibru şi folosirea deplină a resurselor reprezină o constantă, starea de dezechilibru fiind temporară şi rezolvându-se de la sine.

Teoriile liberale şi neoliberale susţin că piaţa muncii, cel puţin din punct de vedere al cererii de muncă, este o piaţă derivată.

Teoria economică modernă poziţionează piaţa muncii între pieţele principale.

Piaţa muncii, în acest context, ocupă un loc deosebit prin faptul că, deşi funcţionează pe principiul cererii şi ofertei, factorii implicaţi direct sunt oamenii înşişi, cu abilităţile, calităţile şi cunoştinţele lor, iar cererea şi oferta se referă la un “bun deosebit”, munca.

Faptul că ocupă un loc special este argumentat de următoarele:

-orice activitate, existentă sau iniţiată în societate, generează nevoia de muncă, factorul activ şi determinant al producţiei şi/sau al activităţii economice, în general;

-“omul este mai mult decât o marfă”, aşa cum afirma Paul Samuelson.

Aceste aspecte, specifice doar pieţei muncii, justifică de ce oferta de forţă de muncă nu se formează în exclusivitate pe principiile economiei de piaţă, iar considerarea lor la justa valoare, poate contribui la acţiuni eficiente împotriva şomajului, fenomen care afectează economiile tuturor ţărilor.

Pe cât de puţin acceptat, şomajul se dovedeşte a fi totuşi, între anumite limite un fenomen suportabil şi nu de neînlăturat, dacă se acţionează cu pricepere şi perseverenţă împotriva sa, prin promovarea unor măsuri complexe şi responsabile.

1.1 CONCEPTUL, FUNCŢII ŞI TRĂSĂTURI ALE PIEŢEI MUNCII

O componentă importantă a pieţei factorilor de producţie este piaţa muncii.Ea prezintă caracteristici proprii ce decurg din particularităţile obiectului relaţiei de schimb-“muncă” şi a preţului specific-“salariul”.

O definiţie cu caracter general precizează că piaţa muncii reprezintă spaţiul economic de confruntare liberă a deţinătorilor de capital-în calitate de cumpărători şi posesorii de muncă-în calitate de vânzători, în care, prin mecanisme specifice, cererea şi oferta de muncă se echilibrează.

Ea se prezintă ca şi sistem al relaţiilor şi tranzacţiilor care asigură prin mecanisme specifice-înainte de toate prin intermediul salariului şi al negocierilor-echilibrarea ofertei şi cererii de forţă de muncă.

Piaţa muncii deţine o poziţie centrală în sistemul de pieţe. Ca piaţă a celui mai important factor de producţie, ea se află în legătură cu celelalte pieţe. Pe de altă parte, ea receptează semnalele celorlalte pieţe-piaţa bunurilor şi serviciilor, piaţa monetară, piaţa financiară şi piaţa valutară, cumulează şi amplifică disfuncţiunile şi distorsiunile acestora. De exemplu, fenomenele inflaţioniste şi creşterea preţurilor la bunuri şi servicii exercită o presiune puternică asupra tranzacţiilor cu privire la salarizare. Pe de altă parte, piaţa muncii transmite propriile semnale spre celelalte pieţe, îşi formulează cerinţe faţă de funcţionarea lor.

Agenţii economici întâlniţi pe piaţa muncii sunt:

1. Ofertanţi (sau vânzători), respectiv cei care oferă marfa reprezentată de capacitatea de muncă şi competenţa profesională, contra unui anumit preţ pe piaţă. Aceştia aşteaptă maximum de avantaj net în urma vânzării muncii (maximum de utilitate,minimum de dezutilităţi);

2. Cumpărători, adică întreprinderile care au nevoie de muncă, într-o anumită cantitate şi structură profesională, pentru a-şi desfăşura activitatea şi pentru care sunt dispuşi să plătească preţul specific-salariul. Ei aşteaptă să obţină maximum de profit;

3. Intermediari, care pot fi oficiile de plasare, specializate într-o gamă largă de servicii, prin intermediul cărora ofertanţii sunt puşi în contact cu cumpărătorii de muncă şi care, evident, pentru serviciile lor solicită un preţ. Rezultatul tranzacţiei pe piaţa muncii se materializează în contractul de angajare şi în salariu.

Relaţiile între proprietarul forţei de muncă şi proprietarul de capital se prezintă ca în figura nr.1.13:

Proprietarul forţei de Capacitate de muncă Întreprinzătorul (proprie-

muncă;oferta de muncă tarul de capital);cererea de

(profesii, nivel de cali- Salarizare forţă de muncă (profesii,

ficare etc.) nivel de calificare)

Fig.nr.1.1.Relaţia cerere de muncă-ofertă de muncă

În funcţionarea economiei, piaţa muncii indeplineşte funcţii specifice de ordin economic, care o diferenţiază de celelalte pieţe:

- în primul rând, ea asigură alocarea resurselor de muncă în concordanţă cu volumul şi structura cererii de muncă;

- în al doilea rând, piaţa muncii îndeplineşte o funcţie productivă, de combinare a doi factori de producţie, capitalul şi munca, ce se află în proprietatea unor agenţi economici diferiţi;

- a treia funcţie este distributivă, întrucât, prin mecanismele ei, influenţează modul de formare şi repartizare a veniturilor specifice pentru factorii de producţie combinaţi: salariul şi profitul.

Piaţa muncii indeplineşte şi alte funcţii, din care unele de natură mixtă, economico-sociale şi educative, prin intermediul cărora contribuie la asigurarea de locuri de muncă, la protecţia socială, cât şi la orientarea profesională, la reconversia, recalificarea şi reintegrarea mâinii de lucru.

Caracteristicile mărfii care circulă pe această piaţă, precum şi raporturile dintre agenţii economici care participă la relaţiile de schimb, conferă pieţei muncii o serie de particularităţi:

1. În primul rând, ea este o piaţă cu un grad ridicat de rigiditate şi de sensibilitate şi prin aceasta ea condiţionează atât echilibrul economic, cât şi pe cel social-politic, respectiv corespondenţa între nivelul de echilibru al bunurilor şi serviciilor şi nivelul ocupării depline, niveluri pe care nici un mecanism natural nu le face să coincidă.

Literatura economică şi socială subliniază tot mai frecvent ideea că în condiţiile actuale dreptul la muncă, la alegerea profesiei şi locului de muncă este un drept fundamental al omului într-o societate democratică.Asigurarea locului de muncă, alegerea şi exercitarea liberă a profesiei reprezintă în egală măsură un act economic şi unul de justiţie socială, de echilibru social.Referindu-se la acest aspect, economistul francez Lionel Stoleru afirma, în lucrarea “L’echilibre et la croissance economique”: “Nici o civilizaţie nu ar suporta ca o parte a membrilor săi să nu găsească o muncă regulată şi un venit normal”.