Șomajul în România - studiu de caz analiza șomajului la nivelul Județului Tulcea

INTRODUCERE

Problemele vizând viitorul muncii şi ocuparea forţei de munca reprezintă unele dintre cele mai importante probleme cu care se confrunta economia. Munca şi ansamblul activităţilor productive au drept scop sporirea avuţiei naţiunilor şi crearea astfel a unei vieţi mai bune pentru toţi oamenii.

În condiţiile restructurării economiei pe piaţa muncii s-a acumulat un număr mare de probleme sociale, printre care apariţia şi dezvoltarea şomajului. România se confrunta astfel cu o adevărată criză a ocupării forţei de muncă în condiţiile declinului economic instalat în ultima perioadă. Involuţiile care au avut loc în economie au restrâns posibilităţile de ocupare a forţei de muncă, conducând astfel la o reducere a populaţiei active şi ocupate şi la cronicizarea şomajului.

Şomajul nu poate fi înlăturat în totalitate, ci numai adus şi menţinut în limite acceptabile din punct de vedere economic şi social. În momentul de faţă, politicile pe care le are în vedere România se axează în general pe creştere economică, scăderea şomajului şi restructurarea economică în sectoarele cele mai importante. Analiza şomajului se realizează în funcţie de diferite aspecte ale acestui complex fenomen, cele mai importante diferenţieri făcându-se în funcţie de grupa de vârsta a persoanelor, de sex şi la nivel regional. În ceea ce priveşte şomajul pe grupe de vârstă, cea mai afectată categorie este clar cea a tinerilor, cu vârsta cuprinsă între 15-25 ani.

Deşi legislaţia muncii este stimulatoare în angajarea tinerilor, economia are capacităţi reduse de a-i absorbi pe noii veniţi, ceea ce demonstrează că piaţa muncii conţine puternice elemente discriminatorii. Deţinerea unei diplome de absolvire a unei forme de învăṭământ, chiar şi superioară, nu garantează ocuparea unui loc de muncă, ci doar măreşte şansele de ocupare a unuia. Din cauză că facultăţile din România au scos absolvenţi pe bandă rulantă, piaţă nu îi poate absorbi pe toţi, iar aceştia risca să ajungă să profeseze în domenii de care au fugit atunci când s-au decis să facă studii superiore. În ceea ce priveşte măsura în care şomajul afectează mai mult unul dintre sexe, poate fi observată o inversare a situaţiei.

Dacă până în 1998,femeile deţineau ponderea cea mai ridicată în rândul şomerilor, acum bărbaţii sunt cei care contribuie în cea mai mare parte la creşterea ratei şomajului. În ceea ce priveşte şomajul la nivel regional, zonele cu cele mai ridicate rate ale şomajului au fost Sud-Vest, Sud şi Centru,regiuni în care activităţile rurale sunt preponderente, iar cele mai mici rate ale şomajului s-au înregistrat în zona Bucureşti – Ilfov.

Cauzele apariţiei şomajului sunt multiple şi fie că este vorba de progresul tehnic, de sărăcie, de fenomenul restructurărilor sau de crizele economice, acest fenomen are numeroase efecte negative

şi nu poate fi ameliorat într-o perioadă scurtă de timp ci doar menţinut la un nivel acceptabil.

Criza actuală a dovedit fragilitatea unor activităţi industriale, care înregistraseră o dezvoltare aproape explozivă în perioadă anterioară crizei şi care, în contextul regresului economiei mondiale, au fost nevoite să se restructureze.

Existenţa şomajului prin ea însăşi constituie un dezechilibru fundamental la orice nivel. Consecinţele acestuia sunt extrem de puternice, manifestându-se atât la nivel naţional cât şi la nivel de individ – familie. Acest fenomen reprezintă de asemenea o piedică a progresului economico-social. Apariţia şi extinderea sa reprezintă paşi înapoi în ceea ce priveşte standardul individului şi al colectivităţii din care face parte. Una dintre principalele probleme cauzate de şomaj este necesitatea realizării echilibrului dintre încasările şi plăţile sistemelor de asigurări sociale. Din perspectiva corelaţiei dintre numărul celor care cotizează pentru sistemele de asigurări sociale şi numărul de beneficiari, şomajul reprezintă o îngustare,o reducere proporţională a beneficiarilor viitori. Ajutoarele de şomaj pot contribui deasemenea şi la susţinerea şi extinderea economiei subterane, ca urmare a faptului că persoanele care beneficieaza de ajutor de şomaj desfăşoară activităţi nedeclarate.Şomajul se prezintă astfel că unul dintre cele mai mari dezechilibre existente în economie şi care nu poate fi înlăturat indiferent de numărul şi intensitatea masurilor luate la nivelul ţării.

În ţările dezvoltate el este privit ca un fenomen normal, firesc, care prin surplusul de forţă de muncă generează un climat concurenţial, atât pentru cei care oferă forţă de muncă, cat si pentru cei care creaza locuri de munca.

In Romania insa, somajul este perceput ca un fenomen catastrofal datorita mentalitatii populatiei fata de acest fenomen, dar si datorita situatiei dezastruasa a economiei, cronicizarii pietei muncii si lipsei unei protectii sociale reale.

CAPITOLUL I

SOMAJUL. DELIMITĂRI TEORETICE ALE ŞOMAJULUI

1.1. Definiţii. Caracteristici.

Conform Dicţionarului explicativ al limbii române, munca este o activitate conştientă, specifică omului, îndreptată spre un anumit scop, în procesul căreia omul efectuează, reglementează şi controlează prin acţiunea sa schimbul de materii între el şi natură, pentru satisfacerea trebuinţelor sale.1

Antoine de Saint Exupéry, numeşte această activitate: “Calitate a omului, care nu are nici un nume. Această calitate poate fi însoţită de veselia cea mai zâmbitoare. Este acea calitate a tâmplarului care se aşează de la egal la egal în faţa bucăţii sale de lemn, o pipăie, o măsoară, şi, departe de a o trata cu uşurinţă, îşi adună pentru ea toată priceperea2”.

Munca, factor de producţie activ şi determinant în activitatea economică, impune o analiză amplă la nivel macroeconomic şi microeconomic.

Munca ocupă, în universul sociologilor, un loc preponderent. Ea mobilizează iscusinţele, permite omului să depăşească constrângerile mediului şi contribuie astfel la crearea bogăţiilor. Veniturile care îi sunt asociate constituie o componentă esenţială a cererii reprezentate de gospodării şi permit accesul la consum. Indiferent că este vorba de atribuirea posturilor, de ierarhia calificărilor, sau de organizarea relaţiilor profesionale, gestiunea resurselor umane regrupează aceste diferenţe caracteristice şi pune în joc mai multe problematici. Unele trimit la dezbateri teoretice, altele se referă la contribuţii mai factuale; de exemplu, cum se explică progresia şomajului de lungă durată: trebuie să incriminăm rigiditatea aparatului productiv, să ne pronunţăm în favoarea unei redefiniri a procedurilor de indemnizare sau să evocăm recompunerea relaţiilor sociale; trebuie să raţionăm în termeni de integrare şi de polivalenţă sau să punem accent pe delocalizarea activităţilor şi reducerea posibilităţilor de angajare. O altă temă de actualitate: precarizarea locurilor de muncă, inegalităţile dintre categoriile mâinii de lucru ce riscă să se accentueze.

Pentru a caracteriza nivelul forţei de muncă trebuie utilizaţi următorii indicatori: populaţia activă şi populaţia ocupată sau neocupată.