Statul și Economia

INTRODUCERE

Lucrarea de faţă îşi propune să ofere o imagine de ansamblu asupra rolul statului în economie.

Rolul statului în economie este vital nu numai pentru că garantează respectul pentru principiile democraţiei şi ale egalităţii economice prin lege, ci şi pentru că o acţiune a politicilor economice nu se poate desfăşura fără implicarea strategică a statului.

România a parcurs o perioadă lungă de tranziţie, caracterizată prin transformări profunde şi nesiguranţă. România a avut una din economiile cele mai controlate şi centralizate din Europa Centrală şi de Est. Problema cea mai importantă de rezolvat pentru România în procesul de tranziţie a fost să depăşească comportamentul monopolist al multor întreprinderii, care este încă conferit de către stat.

Pentru a aborda o asemenea problematică mi-am propus ca primul capitol să-l rezerv economiei de piaţă şi legităţile ei dar vorbind şi despre conţinutul mecanismului economiei de piaţă.

În cel de-al doilea capitol am tratat principalele politicile macroeconomice ale statului şi anume: politica monetară, politica fiscală şi politica bugetară.

În ultimul capitolul se realizează un studiu comparativ al procesului de tranziţie şi politicile statului. Tratăm parcurgerea de la o economie centralizată la o economie de piaţă.

- Conţinutul şi tipologia economiei de piaţă

Conţinutul categoriei economice economie de piaţă este complex şi provocator în acelaşi timp. În literatura de specialitate din ultimul deceniu şi, mai recent, abordarea acestei categorii economice a suscitat un mare interes, dar şi un prilej de dispute ştiinţifice. Explicarea conceptului, a îmbogăţit ştiinţa economică cu numeroase definiţii. În lucrarea ABC-ul economiei de piaţă moderne (1991) găsim următoarea definiţie: economia de piaţă este o formă modernă de organizare a activităţii economice, în care oamenii acţionează în mod liber, autonom şi eficient, în concordanţă cu favorabilităţile şi regulile pieţei, fapt ce face posibilă valorificarea maximă a resurselor rare existente pentru satisfacerea nevoilor şi dorinţelor nelimitate ale oamenilor. Această definiţie face referire la calităţile întreprinzătorilor angrenaţi în sistemul pieţei şi limitează resursele doar la cele rare, celelalte presupunându-se automat precum şi folosirea lor eficientă fără existenţa vreunui risc.

Într-o altă lucrare, conceptul economiei de piaţă este tratat mai mult ca modalitate de satisfacere a nevoilor sociale pe baza producţiei şi circulaţiei mărfurilor şi trecerii lor de la producător la consumator, economia de piaţă fiind considerată un sistem de organizare şi desfăşurare a vieţii economice a unei ţări, caracterizat prin satisfacerea nevoilor sociale pe baza producerii şi desfacerii mărfurilor atât sub formă de bunuri, cât şi sub formă de servicii.

Într-o altă lucrare, conceptul de economie de piaţă este tratat mai complex, surprinzând elementele definitorii ale acestuia. Astfel: economia de piaţă este acel mod de organizare şi desfăşurare a activităţii economice bazat pe pârghii economico-financiare, obiectiv determinate de raportul cerere-ofertă, în care bunurile şi serviciile create sunt transferate spre consumator, prin intermediul pieţei concurenţiale, în scopul maximizării profitului şi al asigurării proprietăţii individuale. Autoarea încearcă să esenţializeze elementele ce definesc acest concept sesizând clar rolul proprietăţii şi al iniţiativei individuale în consolidarea şi dezvoltarea economiei de piaţă. Acest punct de vedere se apropie cel mai mult de o concepţie integratoare cu privire la această categorie economică, autorul demonstrând că sistemul de relaţii ce alcătuieşte piaţa concurenţială permite, prin mecanismele sale, orientarea producătorilor spre acele bunuri şi servicii care trebuie produse în volumul şi structura sortimentală optime.