Stocuri

Introducere

Importanţa definitorie a abordării economice decurge din viabilitatea acestei analize în ceea ce priveşte explicarea comparativă a decalajelor instituţionale şi de performanţă economică între ţări.

Motivaţia esenţială a alegerii acestei teme de analiză decurge din convingerea mea asupra necesităţii recunoaşterii rolului determinant al instituţiilor şi aranjamentelor instituţionale în procesele de schimbare socială şi pentru performanţa economică. În abordarea adoptată, instituţiile sunt interpretate ca regularităţi ale acţiunii umane recurente, adică reguli făcute de om (nu limite fizice, naturale), cu rolul de a constrânge comportamentele arbitrare şi oportuniste care pot fi adoptate în cadrul relaţiilor interpersonale. Înţelegerea mutualităţii instituţiilor şi comportamentului uman, precum şi a implicaţiilor economice şi politice ale acestei interdependenţe, a însemnat sporirea importanţei instituţiilor în teoria economică şi a potenţei explicative a analizei instituţionale.

Abordarea aspectelor invocate, complexe prin natura teoretică şi implicaţiile lor, m-a determinat să organizez studiul într-o succesiune de analize interferente tematic şi ideatic. În capitolele lucrării am încercat să sintetizez aspectele definitorii ale analizei instituţiilor, atât în plan conceptual, dar şi tematic şi metodologic.

Posibilitatea de a consulta unele dintre cele mai avizate lucrări apărute în literatura de specialitate mi-a fost facilitată de accesul la biblioteca si de internet.

Cap.I Contabilitatea stocurilor

1.1 Notiuni generale

Activele circulante, denumite şi active pe termen scurt, capital circulant sau bunuri mobile, cuprind toate valorile economice sub forma stocurilor, creanţelor, titlurilor de plasament, instrumentelor de trezorerie şi disponibilităţilor băneşti.Desfăşurarea activităţii de exploatare este condiţionată de existenţa stocurilor.

Marea diversitate a stocurilor utilizate impune o clasificare a acestora din diverse puncte de vedere. Astfel, în contabilitatea financiară a întreprinderii stocurile sunt clasificate şi delimitate în funcţie de patru criterii: fizic, destinaţia, faza ciclului de exploatare şi locul de creare a gestiunilor. Corespunzător acestor criterii sunt individualizate următoarele structuri:

a. mărfurile, respectiv bunurile pe care unitatea patrimonială le cumpără în vederea revânzării, precum şi stocurile care îşi schimbă destinaţia;

b. materiile prime, care participă direct la fabricarea produselor şi se găsesc în produsul finit, integral sau parţial, fie în starea lor iniţială, fie transformată;

c. materiile consumabile, care participă sau ajută la procesul de fabricaţie sau exploatare, fără a se regăsi, de regulă în produsul finit (materiale auxiliare, combustibili, materiale de amabalat, piese de schimb, seminţe şi materiale de plantat furaje şi alte materiale consumabile).

d. în categoria amabalajelor se înregistrează: ambalaje refolosibile, achiziţionate goale sau odată cu materialele şi mărfurile aprovizionate; cele confecţionate în unităţi pentru a fi utilizate la desfacerea produselor sau mărfurilor. Ambalajele produse de unitate pentru a fi vândute îmbracă forma produselor; ambalajele restituite de clienţi potrivit contractelor încheiate cu aceştia. Tot în această categorie a ambalajelor se mai cuprind:

- ambalajele materialelor de natura obiectelor de inventar (lăzi, saci de iută sau hârtie) care nu circulă pe bază de decontare, ci se folosesc numai în interiorul unităţii patrimoniale. Acestea se înregistrează în contabilitate în categoria materialelor de natura obiectelor de inventar;

- ambalajele (palete, lăzile şi containerele), de natura imobilizărilor corporale care aparţin unităţii patrimoniale, folosite pentru transportul materialelor şi mărfurilor în interiorul şi în afara unităţii se înregistrează în contabilitate în categoria mijloacelor fixe.

e. produsele fac parte din categoria stocurilor fiind reprezentate de următoarele elemente:

- semifabricate - sunt acele produse al căror proces tehnologic a fost încheiat într-o secţie sau fază de fabricaţie şi care trec în continuare pentru prelucrare în altă secţie sau fază de fabricaţie sau se livrează terţilor;

- produse finite - sunt bunurile care au parcurs toate fazele procesului tehnologic, întrunesc condiţiile de calitate şi sunt predate pe bază de acte la magazie sau sunt livrate direct terţilor;

- produse reziduale - reprezintă rebuturile, materialele recuperabile, deşeurile.

f. animalele şi păsările, respectiv animalele achiziţionate sau obţinute crescute şi folosite pentru reproducţie; animalele, păsările puse la îngrăşat pentru a fi valorificate; pentru producţie (pentru lână, lapte, blană); coloniile de albine;

g. materiale de natura obiectelor de inventar

- materialele de natura obiectelor de inventar reprezintă bunuri cu o valoare mai mică decât limita prevăzută de lege, pentru a fi considerate imobilizări corporale de natura mijloacelor fixe, indiferent de natura lor de serviciu, sau cu o durată mai mică de un an, indiferent de valoarea lor, precum şi bunurile asimilate acestora: echipamentul de protecţie, echipamentul de lucru, îmbrăcamintea, mecanismele, dispozitivele, verificatoarele, S.D.V.-urile, aparatele de măsură şi control, matriţele folosite la executarea anumitor produse şi alte obiecte similare.

Materialele de natura obiectelor de inventar în folosinţă, se evidenţiază distinct în contabilitatea analitică.