Strategii de atragere a investițiilor străine direct în România

Introducere

Investiţiile străine directe au devenit, în prezent cea mai importantă sursă de finanţare externă pentru toate ţările lumii indiferent de nivelul lor de dezvoltare. Acest gen de investiţii s-a dovedit a fi o sursă de finanţare mult mai stabilă şi mai utilizată decât investiţiile de portofoliu şi decât împrumuturile bancare pentru că sunt mult mai puţin afectate de crizele financiare.

România este implicată în prezent în diferite procese economice, dintre care cele mai importante sunt globalizarea, integrarea economică europeană şi tranziţia la economia de piaţă.

Integrarea economică europeană presupune creşterea productivităţii prin competiţie sporită, specializare şi alocarea eficientă a resurselor prin pieţe. Tranziţia la economia de piaţă a însemnat restructurarea şi privatizarea firmelor de stat şi transformarea lor în societăţi comerciale competitive, creşterea permanentă a exporturilor româneşti, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi atragerea de investiţii străine.

Investiţia străină constituie motorul esenţial al strategiei dezvoltării României. Ea face parte din câtegoria fluxurilor financiare care nu generează datorie externă şi reprezintă, în prezent, principala sursă de finanţare internaţională a ţărilor în dezvoltare şi în tranziţie. De asemenea, este percepută ca un indicator al creşterii încrederii internaţionale în susţinerea întregului proces al tranziţiei.

În România, investiţiile străine directe ajută la schimbarea comportamentului firmei, promovează un nou standard de calitate al produselor, contribuie la mobilizarea şi alocarea eficientă a resurselor. Prin aceasta, ele participă la formarea sistemului economiei de piaţă şi stimulează creşterea economiei.

Am ales această temă pentru a evidenţia rolul şi efectele investiţiilor străine directe dar şi nevoia României de ISD, acestea având o influenţă mare asupra modernizării economiei noastre. Investiţiile trebuie direcţionate către acele sectoare ale economiei care produc o creştere economică sustenabilă, precum industria prelucrătoare, agricultura, turism, şi nu în sectoare speculative, cum sunt retailul şi imobiliarele.

Mi-am propus în lucrarea de faţă să exprim cât mai clar de ce este nevoie de capital străin, care sunt metodele de atragere a investiţiilor străine directe şi care sunt neconcordanţele din sistem şi cum pot fie ele soluţionate, având în vedere importanţa investiţiilor străine directe în relansarea economiei româneşti şi alinierea ei la standardele europene.

Metodele utilizate în acest demers au fost cercetarea bibliografică şi utilizarea site-urilor de pe internet care aparţin instituţiilor economice româneşti, altor state europene şi organizaţiilor internaţionale de profil.

În primul capitol al lucrării am urmărit să definesc conceptul de investiţii străine directe şi să evidenţiez efectele şi politicile de atragere a ISD-urilor la nivel global.

Capitolul al doilea prezintă investiţiile străine directe în procesul de tranziţie parcurs de România, înfăţişând în acelaşi timp perspectivele investiţiilor străine la nivel economic, politic şi social în contextul integrării europene.

Iar în ultimul capitol am dorit să evidenţiez cu ajutorul unui studiu de caz, rolul semnificativ al investiţiilor străine directe în restructurarea şi dezvoltarea sectorului auto din România şi evoluţia acestei industrii.

Capitolul 1. Investiţiile străine directe

1.1 Conceptul de investiţie străină directă

Investiţiile internaţionale de capital se materializeaza sub două forme, şi anume investiţiile străine directe şi investiţiile de portofoliu. Ceea ce deosebeşte cele două forme de manifestare ale fluxurilor internaţionale de capital este modalitatea de exercitare a controlului asupra investiţiei de către investitor.

Există mai multe definiţii ale investiţiilor străine directe însa cea mai importantă, din punct de vedere practic, este definiţia aparţinând Fondului Monetar Internaţional, definiţie cuprinsă în ediţia a cincea a Manualului de Balanţă de Plăţi.

“Investiţia străină directă este o categorie a investiţiilor internaţionale care reflectă scopul unei entităţi rezidente într-o ţară (investitorul direct) de a obţine un interes de durată într-o companie rezidentă într-o altă ţară (investiţia directă)”

Această definiţie este utilizată de toate ţările membre FMI în momentul predării rapoartelor privind situaţia balanţei de plăţi. Şi Banca Naţională a României utilizează această definiţie în completarea datelor corespunzătoare acestui indicator în cadrul balanţei de plăţi.

Conform manualului de plăţi a FMI, pentru a identifica o investiţie străină directă este utilizat ca criteriu principal, influenţa investitorului în administrarea investiţiei directe.

Fluxurile de investiţii străine directe se compun din :

• Acţiuni: acţiunile deţinute în sucursale, părţile sociale din capitalul filialelor şi asociatelor, precum şi alte contribuţii la capital, cum ar fi participarea cu utilaje din partea unui investitor direct;

• Împrumuturi intra-firma (Alte investiţii directe de capital): Acestea se refera la fondurile împrumutate între investitorul direct şi sucursale, filiale şi asociate.

• Profituri reinvestite: Profiturile reinvestite constau în venituri pe care le primeşte investitorul direct şi care nu au fost distribuite ca dividend de către filiale sau asociate, sau venituri pe care sucursala nu le-a remis investitorului direct.

Investiţiile străine directe se măsoara din punct de vedere cantitativ prin intermediul a doi indicatori: fluxurile de investiţii străine directe şi stocurile de investiţii străine directe.

Prin fluxurile de investiţii directe (FDI flows) se înteleg sumele aferente investiţiilor realizate de investitori străini într-o perioada de timp. Fluxurile de investiţii pot fi de intrare – FDI inflows: ce investiţii s-au facut într-o ţară sau grup de ţări de firme sau investitori nerezidenţi, sau de ieşire – FDI outflows: ce investiţii au fost făcute de firme sau investitori rezidenţi într-o ţară sau grup de ţări.