Studiu privind particularitățile finanțării și eficiența investițiilor în agricultură

1. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND INVESTIŢIILE

1.1. CONCEPTUL DE INVESTIŢII

Conceptul de investiţii atât în teoria cât şi în practica economică este abordat în 3 dimensiuni :

„Dimensiunea contabilă. Este cea mai restrictivă, reducând investiţia la noţiunea de imobilizare în sensul contabil al cuvântului si reprezinta toate bunurile mobile şi imobile, corporale sau necorporale, achiziţionate sau create în întreprindere, destinate a rămâne constant sub aceeaşi formă; dimensiunea economică. Conform acesteia, investiţia reprezentând toate consumurile de resurse care se fac în prezent în speranţa obţinerii în viitor a unor efecte economice (venituri, încasări) eşalonate în timp şi care, în sumă totală sunt superioare cheltuielilor iniţiale de resurse; dimensiunea financiară, potrivit căreia investiţia reprezentând toate cheltuielile de resurse care generează venituri şi/sau economii pe o lungă perioadă de timp în viitor şi, în consecinţă, recuperarea (rambursarea) lor se face pe mai mulţi ani.”

Din cele de mai sus rezultă că definirea investiţiilor nu se rezumă la simpla cheltuială, în sensul financiar al cuvântului, sau la efortul investiţional pe care-l fac agenţii economici când realizează un proiect de investiţii; ea vizează şi obţinerea de efecte utile de natură economică, socială, ecologică etc., investiţiile combinând resurse de o mare diversitate - umane, materiale, financiare, tehnice etc.

În literatura de specialitate, investiţiile sunt prezentate şi studiate ca reprezentând orice tip de cheltuială (efort) făcută într-un anume moment în vederea creării premiselor necesare obţinerii într-un moment ulterior, într-o perioadă mai lungă de timp, a unor efecte scontate. Această definiţie prezintă anumite lacune, în sensul ca nu orice cheltuială efectuată în scopul obţinerii unui profit poate fi considerată investiţie (ex. achiziţia unei cantităţi de faină de către o fabrică de pâine este o cheltuială făcută în scopul obţinerii de profit, dar nu poate fi considerată o investiţie, ci o cheltuială cu materia primă).

În sens restrâns, investiţiile de capital reprezintă totalitatea cheltuielilor prin care se creează sau se achiziţionează noi capitaluri fixe (productive sau neproductive), se dezvoltă, se modernizează şi se reutilează cele existente. În acelaşi timp, chiar dacă nu se înscriu definiţiei prezentate de mai sus, sunt asimilate investiţiilor următoarele categorii de cheltuieli :

- cheltuielile pentru explorări, prospecţiuni si cercetări geologice referitoare la lucrările de investiţii;

- cheltuielile pentru împăduriri şi plantaţii de pomi şi viţă de vie, îmbunătăţiri funciare;

- cheltuielile pentru achizitionarea animalelor de muncă si de prasilă.

- cheltuielile ocazionate cu proiectarea tehnologică şi constructivă a lucrărilor de investiţii;

- cheltuielile pentru demolări, exproprieri şi amenajări;

- cheltuielile cu supravegherea realizării viitorului obiectiv şi pentru calificarea salariaţilor care vor lucra la unitatea nou construită.

În cadrul procesului investiţional, fiecare agent economic urmăreşte cu prioritate următoarele obiective :

ameliorarea calitativă a bazei tehnice disponibile, în condiţiile restructurării întregii activităţi de producţie; promovarea largă a progresului tehnic, prin aplicarea cât mai rapidă în producţie a rezultatelor cercetării ştiinţifice şi tehnologice; diminuarea costurilor de producţie (în special a cheltuielilor materiale), în condiţiile ridicării nivelului calitativ al produselor, diversificării sortimentale şi creşterii gradului de complexitate a acesteia; utilizarea raţională a resurselor de care dispune fiecare beneficiar de investiţii, ridicarea gradului de valorificare a resurselor materiale etc.; cresterea calitativă a întregii activităţi de comerţ exterior şi de cooperare economică internaţională.

În condiţiile în care investiţiile în modernizare sunt mai uşor de realizat de către agenţii economici (deoarece solicită resurse financiare mai reduse faţă de cele pentru obiective noi), se consideră că în următorii ani acestea vor dobândi un rol primordial în procesul de modernizare a capacităţilor de producţie şi a economiei naţionale în ansamblu, favorizând ridicarea nivelului tehnic al producţiei, îmbunătăţirea calităţii produselor şi diversificarea acestora, corespunzator economiei de piaţă.

1.2. INVESTIŢIILE ÎN ECONOMIA CONTEMPORANĂ

În literatura şi practica economică noţiunea de investiţii îmbracă două forme principale. Astfel, există investiţiile financiare, reprezentate de orice plasament de capital cu scopul de a obţine un anumit profit (cumpărarea de acţiuni sau de alte titluri de valoare, plasamente de sume băneşti la bănci, alocarea unor fonduri pentru iniţierea de afaceri - în scopul de a obţine dividende, dobânzi şi respectiv profituri) şi investiţiile de capital (care se referă la achiziţia de active fixe sau modernizarea, dezvoltarea şi retehnologizarea celor deja existente). Practic, investiţiile de capital reprezintă totalitatea cheltuielilor care se fac pentru cumpărarea de bunuri de capital sau pentru creşterea sau întreţinerea stocului de capital existent. Evident, prima noţiune o include pe cea de a doua, prin sfera de cuprindere.

Investiţiile de capital au loc în economia reală precum şi în domeniile social – culturale constituind, în fond, suportul material al creşterii economice şi al dezvoltării activităţilor social – culturale în orice ţară din lume. Analizând creşterea economică într-o societate, se observă că ea este rezultatul unor factori de producţie care pot fi priviţi din punct de vedere cantitativ şi calitativ. Astfel :

- activele fixe (mijloacele fixe), pot fi analizate din punct de vedere cantitativ prin volumul acestora, iar din punct de vedere calitativ sub forma randamentului în utilizare;

- forţa de muncă, poate fi privită din punct de vedere cantitativ sub forma numărului de salariaţi, iar din punct de vedere calitativ sub forma productivităţii muncii;

- materiile prime, analizate din punct de vedere cantitativ sub forma volumului lor, iar din punct de vedere cantitativ sub forma gradului de prelucrare;

- comerţul exterior, care poate fi analizat din punct de vedere cantitativ sub forma volumului bunurilor şi serviciilor tranzacţionate, iar din punct de vedere calitativ sub forma gradului de competitivitate.