Studiu privind piața produselor agroalimentare

Statul de-a lungul timpului, indiferent de forma sa de organizare, şi-a creat întotdeauna un sistem de control ale cărui principale obiective au vizat urmărirea şi realizarea obligaţiilor financiare ale cetăţenilor faţă de instituţiile sale.

Primele mărturii cu privire la existenţa unor structuri de control ale statului datează din secolul al XIV-lea.Aceste structuri de control fiscal ale statelor româneşti din acea perioadă erau formate din slujbaşi, a căror rol era să asigure strângerea birurilor şi a dijmelor de la populaţie Aceste structuri au fost moştenite de la popoarele migratoare şi cotropitoare ale spaţiului românesc şi anume de la mongoli şi mauri.

O dată cu instaurarea dominaţiei otomane şi a obligaţiei Principatelor Româneşti de a plăti haraciul impus de aceştia era necesară instituirea unei puternice structuri de urmărire şi control a încasării de la populaţie a obligaţiilor fiscale faţă de stat Era necesară o bună organizare şi evidenţiere a tuturor obligaţiilor fiscale faţă de stat. Reforma fiscală din anul 1635, realizată de către domnitorul Matei Basarab în Ţara Românească ,a urmărit atât diversificarea obligaţiilor fiscale cât şi repartizarea lor pe unităţi teritoriale şi evidenţa contribuabililor

La sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, Antioh Cantemir în Moldova (1700) şi Constantin Brâncoveanu în Ţara Româneasca (1701) au introdus “sistemul ruptei” Aceasta reprezenta o învoială între visterie şi un grup de contribuabili cu privire la cuantumul obligaţiilor fiscale şi a termenelor lor de achitare. Acest sistem a fost preluat de domnii fanarioţi , Nicolae Mavrocordat şi Constantin Mavrocordat de la predecesorii lor.Reforma fiscală întemeiată pe generalizarea ruptei era condamnată la eşec de practicile Porţii Otomane, care ignora orice termene şi cuantumuri ale obligaţiilor Ţării Româneşti , când avea nevoie de bani şi produse. Politica fiscală a lui Constantin Mavrocordat întemeiată pe generalizarea ruptoarei şi introducerea salarizării dregătorilor pentru stoparea abuzurilor nu a putut rezista în cadrul creat de dominaţia otomană.

Nicolae Mavrocordat în cadrul politici sale de reformă a introdus “samiile” visteriei în care erau prezentate ansamblul veniturilor şi cheltuielilor efectuate într-o anumită perioadă , de regulă un an Prima prezentare a fost în faţa boierilor ,a doua înaintea unei adunări a înaltului cler şi al boierilor. Referindu-se la această adunare , Nicolae Iorga subliniază : “E sigur că până atunci nici o ţară din Europa , nu se îndrăznise a aduce înaintea celor întruniţi ceea ce - am putea numi un buget devenit astfel public”.

Introducerea acestui sistem a constituit o etapă importantă în dezvoltarea activităţilor de control asupra finanţelor statului, însă stabilirea şi utilizarea fondurilor se făcea în continuare din ordinul şi cu ştiinţa domnitorului care, nici el şi nici funcţionarii din slujba sa nu aveau stabilite răspunderi pentru activităţile pe care le desfăşurau.

La începutul secolului al XIX lea ,în condiţiile războaielor ruso-turce care aduc trupele ruse pe teritoriul românesc, Rusia îşi va aroga şi ea dreptul de supraveghere a administraţiei Principatelor Române , exercitând chiar şi controlul financiar asupra gestiunii unor domni.

Astfel, Cabinetul de la Sankt Petersburg ordona consulilor de la Bucureşti şi de la Iaşi să verifice gestiunea domnilor Ioan Gheorghe Caragea (1812-1818) şi Scarlat Callimachi (1806, 1807-1810,1812-1819), iar pe baza actelor de visterie au stabilit veniturile şi cheltuielile din perioada acestora , precum şi daunele suferite de ţară.Pentru limitarea abuzurilor în materie fiscală, Cabinetul de la Sankt Petersburg obliga pe domnii Moldovei şi Ţării Româneşti să-l informeze pe ambasadorul Rusiei, la Poarta otomană, cu dări de seamă privind orice impozit sau taxă nouă, pretinzând de asemenea , în virtutea dreptului de control ,ce acte în materie de finanţe ale domnilor să fie aprobate de ambasadorul rus la Constantinopol În această perioadă este demnă de apreciat încercarea de întocmire a unei scheme de buget păstrându-se sistemul celor două categorii de cheltuieli :mărturisite şi secrete

În Moldova controlul financiar prezenta anumite deosebiri în sensul că socotelile anului expirat înainte de a fi prezentate Obştii Adunări erau verificate de Sfatul Administrativ.Din acest sfat făceau parte :marele logofăt, ministrul dinlăuntru (de interne ) ,marele vistier , marele postelnic şi şeful cancelariei domneşti.Acest sfat avea o sferă largă de acţiune şi control în finanţele publice. Gestionarea datoriei ţării a fost preluată în 1829 din sarcina Sfatului Administrativ şi trecută în competenţa Obştii Adunări.

O dată cu apariţia primelor prevederi constituţionale sub forma Regulamentelor Organice a fost prevăzută în anul 1831 în Muntenia şi 1832 în Moldova înfiinţarea unei structuri legislative numită Adunarea Obştească ordinară, formată din reprezentanţi ai boierimii ,punându-se în acest fel bazele organizării administrativ-teritoriale a celor două Principate Româneşti şi separaţia puterilor în stat. S-a folosit pentru prima dată noţiunea de buget Instituţionalizarea controlului prin înfiinţarea unui departament special reprezintă un pas important pe linia introducerii disciplinei financiare. Acest departament care avea rolul de a urmări modul de administrare a resurselor statului a funcţionat atât în Moldova cât şi în Ţara Românească până la înfiinţarea la data de 24 ianuarie 1864 a celui mai important organism de control al vremii, Înalta Curte de Conturi. De o reală importanţă este introducerea normelor contabile şi de control S-au delimitat răspunderile în procesul bugetar şi fiscal , s-au introdus documente de evidenţă, instrucţiuni de evidenţă,sisteme de proceduri de control şi descărcare de gestiune Principiile bugetare din Conferinţa de la Paris (7 august 1858) ,reprezintă bazele instaurării primului regulament al contabilităţii publice care a contribuit la introducerea unei anumite ordini în finanţele publice şi a facilitat efectuarea controlului acestora În această perioadă o deosebită importanţă prezintă promulgarea de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza a legii privind înfiinţarea unei noi structuri de control financiar, Înalta Curte de Conturi “voind a da o garanţie mai mult ţării despre dorinţa ca întrebuinţarea banilor publici să fie supusă unui control, pe cât de sever pe atât de neatârnat de orice bănuieli de înrăurire din partea agenţilor însărcinaţi cu manipularea bugetului”.Organizatoric , Curtea de Conturi era formată din două secţiuni care aveau rolul de a controla “socotelile de venituri şi credite cu lichidarea conturilor administraţiei generale, administraţilor districtuale şi comunale”, ca şi de a realiza “examinarea şi controlul cheltuielilor, precum şi cercetarea registrelor datoriei publice şi a pensiunilor”.

Astfel, după ianuarie 1864 controlul era organizat după principiul separării puterilor existând:

- sarcina de control atribuită puterilor executive (administrative)

- controlul jurisdicţional al Înaltei Curţi de Conturi

- un control exercitat de organul legislativ (adunarea deputaţilor)

Controlului din această perioadă i s-au adus şi unele critici care au condus la unele măsuri luate prin legea de reorganizare , aprobată în 1895.Astfel ,în baza acestor prevederi legislative Înalta Curte de Conturi judeca “în prima şi ultima instanţă şi, prin excepţie, în cazuri precis determinate ,în ultimă instanţă, pe calea apelului ,toate conturile contribuabililor mânuitori de bani şi materiale publice ,pronunţând decizii descărcătoare sau de condamnare a contribuabililor , cu drept de revizuire sau recurs, afară de cazurile decizilor date în apel,care nu sunt supuse recursului”.Cu toate acestea, în iniţiativa de reorganizare a Legii Curţii de Conturi din anul 1895 ,s-a discutat şi problema controlului financiar preventiv,însă abia în anul 1929 a fost aprobată introducerea acestei forme de control financiar , alături de controlul de gestiune şi cel jurisdicţional Înalta Curte de Conturi a suferit de-a lungul existenţei ei circca 23 de modificări cu privire la modul de organizare şi funcţionare până când aceasta a fost promulgată în anul 1948. Măsurile luate în domeniul finanţelor publice şi al controlului acestora , în perioada aceasta , corespund unei etape de expansiune economică,însă începând cu anul 1938 situaţia economică a României este influenţată tot mai puternic de contestul internaţional în care situaţia conflictuală dintre state se agrava. După, anul 1944 controlul financiar contabil atât cel exercitat de către stat cât şi controlul propriu exercitat la nivelul agentului economic au căpătat alte dimensiuni determinate de noile legităţi de organizare a întrgii economii.Astfel, la 1 decembrie 1948 a luat fiinţă Controlul Financiar în Ministerul Finanţelor şi Controlul Financiar Intern în ministerele instituţiilor centrale şi consiliilor populare, iar atribuţile controlului preventiv au trecut asupra conducătorilor serviciilor de contabilitate În dorinţa permanentă de a îmbunătăţi activitatea aparatului de stat în septembrie 1949 s-a înfiinţat Comisia Controlului de Stat ca organ al Consiliului de Miniştrii. Atribuţiile de bază ale acestui organism se refereau la controlul evidenţei, păstrării şi gospodăririi valorilor materiale şi băneşti, al aplicării legislaţiei privind planul economiei naţionale de stat şi sistemul bănesc precum şi întocmirea contului de execuţie bugetară. În exercitarea atribuţiilor sale Comisia de Stat avea dreptul să suspende executarea măsurilor nelegale luate de unităţi ;să dea indicaţii obligatorii pentru înlăturarea lipsurilor constatate ;să sancţioneze administrativ şi civil ,iar pentru nereguli cu caracter penal să sesizeze organele de stat abilitate În perioada 1950-1968 s-au adus şi alte perfecţionări organizării şi funcţionării controlului financiar.Astfel în anul 1959 a fost aprobat Regulamentul privind organizarea şi executerea controlului preventiv în instituţii, întreprinderi şi organizaţii economice de stat exercitat de către conducătorul compartimentului financiar contabil şi delegaţi ai acestuia, desemnaţi de către conducătorul unităţii. S-a înfiinţat Controlul Preţurilor , în cadrul Comitetului pentru preţuri.În iulie 1970 apare o nouă reglementare a controlului financiar intern H.C.M. nr. 1047/1970, Legea nr.5/1070 privind gospodărirea mijloacelor materiale şi băneşti ;organizarea şi funcţionarea controlului financiar care, totodată reglementează şi asigurarea controlului financiar preventiv în toate organizaţiile socialiste Un moment important în activitatea de control în ţara noastră l-a constituit înfiinţarea în 1972 a Consiliului Central de Control Muncitoresc al Activităţii Economice şi Sociale, precum şi a Curţii Superioare de Control Financiar ,organ al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România cu atribuţii de control şi jurisdicţie legate de modul de gospodărire a mijloacelor materiale şi băneşti şi de administrarea patrimoniului.

După anul 1989 controlul financiar contabil a căpătat noi dimensiuni impuse de aplicarea noilor legităţi ale economiei de piaţă liberă. Peisajul legislativ postrevoluţionar în ţara noastră a impus organizarea ,funcţionarea şi exercitarea controlului financiar în economie ca o funcţie esenţială a Parlamentului , a Guvernului - ca organ legislativ - prin care se asigură cunoaşterea realităţilor din economie şi, pe această bază ,condiţiile pentru desfăşurarea normală a proceselor de reformă ,în perioada de tranziţie spre economia de piaţă Pentru înfăptuirea acestor necesităţi s-au elaborat trei acte normative de bază, pe care se clădeşte sistemul metodologic de control financiar: