Studiu privind reducerea consumului de resurse materiale la nivel microeconomic agent economic, firma

1.1Resursele materiale şi necesitatea economisirii lor la nivel macro şi micro economic

Obţinerea unei eficienţe cât mai înalte a activităţii economice, realizarea unui profit cât mai mare, este în fond raţiunea unui manager, a oricărui întreprinzător. Optimizarea raportului dintre efort şi efect, dintre capitalul investit şi beneficiul obţinut constituie preocuparea de căpetenie a agenţilor economici, în condiţiile economiei de piaţă, sursa de supravieţuire economică, izvorul reluăriişi continuării pe scară tot mai mare a activităţii productive în toate domeniile.

În cadrul acestei preocupări deosebite, a acestui deziderat sine gua non al raţiunii existenţei unei întreprinderi, un loc cu totul aparte îl ocupă folosirea raţională, cu randamente superioare a resurselor materiale şi energiei în procesul de fabricaţie. Aceasta, pentru că realizarea unui volum tot mai mare de produse dintr-o tot mai redusă cantitate de materiale este, în final, expresia potenţialului tehnic, a capacităţii de creaţie dar şi a forţei de atac şi de reuşită în lupta de concurenţă pe piaţă. Ca atare, gradul de eficienţă în utilizarea resurselor materiale şi a energiei se măsoară în procesul de producţie, respectiv în consumul productiv al acestora, în activitatea de transformare şi de înglobare a lor în produse finite. Dacă aprovizionarea acestor resurse, stocarea, depozitarea şi consumarea lor, transportul, manipularea etc. sunt factori care aduc sau pot aduce o contribuţie anexă, ataşată rezultatului de eficienţă economică generală a întreprinderii, modul în care sunt utilizate, deci consumate, resursele materiale şi energia reprezintă expresia de fond a conceptului şi gradului de randament economic se poate observa uşor faptul că în circuitul economic al unei întreprinderi, consumul resurselor de materiale se supune, se înglobează tehnologic fabricaţiei, devenind mijlocul şi scopul realizării existenţei întreprinderii însăşi, cu alte cuvinte, consumul productiv care transformă resursele materiale în produse finite se desprinde de circuitul aprovizionare-stocare-depozitare trecând şi integrându-se procesului de fabricaţie, complinind astfel metamorfoza acestor resurse şi încheind ciclul tehnic şi tehnologic al realizării materiale a producţiei.

Efectele unor asemenea preocupări de utilizare raţională, economică a resurselor materiale sunt multiple şi ele ocupă o plajă largă de acţiuni din sfera de activitate economico-productivă ; asemenea efecte sunt în principal următoarele :

a) realizarea unei valori mai mare de produse finite din aceeaşi cantitate de resurse materiale ; sau altfel spus, diminuarea consumului de resurse materiale şi energie pe unitatea de produs finit ;

b) diminuarea în general a consumului de resurse materiale pentru un volum dat de produse finite determină o reducere a cheltuielilor de aprovizionare, de transport, depozitare, de manipulare şi conservare, de stocare, ceea ce uşurează efortul financiar şi material al întreprinderii, disponibilizând o parte din capitalul întreprinderii afectat aprovizionării cu resurse materiale ;

c) ca efect al celor arătate mai sus, se înregistrează o reducere a cheltuielilor de producţie care se reflectă în diminuarea preţului de cost, în creşterea profitului întreprinderii, în reuşita pătrunderii pe piaţă a produselor respective, în asigurarea unui succes notabil în lupta de concurenţă.

Evident că o asemenea acţiune capătă semnificaţii mai importante atunci când este vorba de materiale ce provin din import, deoarece determină o economisire a resurselor valutare ale întreprinderii, sau o mai bună valorificare a potenţialului producţiei, a produselor finite ce se exportă.

Desigur, consecinţele acţiunilor de reducere a consumului producţiei de resurse materiale şi energie sunt multiple şi toate au un caracter favorabil, cu efecte pozitive în rezultatele generale ale întreprinderii ; aici se includ şi cele cu privire la mai buna utilizare a timpului de lucru, la folosirea superioară a dotării tehnice a maşinilor şi utilajelor de producţie, la îmbunătăţirea tehnologiilor de fabricaţie etc.

Analiza utilizării resurselor materiale scoate în evidenţă faptul că, în cele mai frecvente cazuri, materiile prime se pot transforma integral din forma iniţială în produse finite pentru care au fost asigurate : aceasta datorită naturii şi caracteristicilor dimensional-constructive ale materialelor noi sau ale valorilor de întrebuinţare prevăzute pentru a fi fabricate, a tehnicii şi tehnologiei de fabricaţie utilizate în prelucrarea resurselor. Acest aspect se are în vedere la stabilirea destinaţiilor de utilizare şi a formelor de regăsire a resurselor materiale introduse în prelucrare.

Eforturile unităţilor economice trebuie îndreptate în primul rând către reducerea elementelor de cheltuieli cu pondere hotărâtoare în costurile de producţie, deci a cheltuielilor materiale, fără a neglija totuşi posibilităţile pe care le oferă reducerea şi a celorlalte cheltuieli.

Utilizarea judicioasă a resurselor materiale este rezultatul unui complex de acţiuni orientate în direcţia ridicării nivelului tehnic şi calitativ al produselor, valorificării superioare a materiilor prime şi materialelor, extinderea folosirii înlocuitorilor, a materialelor refolosibile prin introducerea pe scară largă, în toate întreprinderile, a progresului tehnic. Reprezentând o direcţie esenţială de utilizare cu eficienţă economică superioară a resurselor materiale, ridicarea nivelului tehnic şi calitativ al produselor are în vedere accentuarea tuturor laturilor calitative ale producţiei şi muncii, ştiinţei, organizării şi conducerii.

Fabricarea produselor la un nivel tehnic şi calitativ ridicat este condiţionată nu numai de potenţialul tehnic şi tehnologic, ci şi de alţi factori. Astfel, o calitate mai bună a materiei prime asigură o calitate mai bună a produsului finit. În acelaşi timp, o calitate mai bună a materiei prime înseamnă şi un consum mai mic pe unitate de produs, realizarea aceloraşi parametri funcţionali ai produsului cu cantităţi mai mici de material. Un produs de calitate superioară asigură o funcţionare pe timp îndelungat a acestuia, satisfacerea pe o perioadă mai lungă a utilităţilor pentru care a fost creat, fără a fi necesară fabricarea altui produs şi înlocuirea celui existent economisind astfel în timp, resursele materiale. Fiabilitatea şi mentenabilitatea produsului atrag, la rândul lor, un consum mai redus de materiale pentru întreţinerea şi repararea acestuia pe parcurs, pentru asigurarea funcţionării fără întrerupere, fără sau cu înlocuirea într-o proporţie cât mai mică a pieselor, subansamblelor şi componentelor produsului pe timpul exploatării lui.

Realizarea obiectivului privind ridicarea nivelului tehnic şi calitativ al produselor se asigură şi prin modernizarea şi reproiectarea acestora, acţiuni care determină creşterea duratei de viaţă şi a siguranţei în funcţionare, reducerea greutăţii şi gabaritului, diminuarea consumurilor de materiale, sporirea randamentelor, scăderea cheltuielilor de întreţinere şi reparaţii.

O altă direcţie care asigură folosirea raţională a materiilor prime, materialelor, combustibililor o constituie valorificarea superioară a acestora. Această direcţie se concretizează prin continuarea şi accentuarea procesului de modernizare a structurii producţiei în toate ramurile economiei naţionale şi în primul rând în industrie.

1.2 Consumul de materii prime şi materiale. Normarea consumului de materii prime şi material la nivel microeconomic

1.2.1 Normele de consum specifice de materiale

Normele de consum specific de materii prime, materiale, combustibil, energie, etc. reprezintă un indicator sintetic de plan, prin care se asigură utilizarea raţională şi valorificarea superioară a tuturor resurselor materiale. Materiile prime , materialele, combustibilii, energia, şi celelalte resurse materiale se folosesc în întreaga economie naţională, numai pe bază de norme Si normative de consum.

Normele de consum materiale reprezintă un indicator sintetic de plan dat odată cu planul unic naţional de dezvoltare economico-socială, prin care se asigură utilizarea judicioasă şi valorificarea superioară a resurselor materiale. Cu cât normele de materiale sunt mai precis determinate, cu atât necesarul de materiale pentru îndeplinirea planurilor de producţie al întreprinderilor industriale este mai corect stabilit, iar consumul de materiale trebuie să se încadreze în această limită.

Reducerea consumurilor specifice de materii prime, materiale, combustibil, energie etc. la nivel de întreprinderi industriale constituie rezerva cea mai importantă şi principala cale de reducere a cheltuielilor materiale pe unitatea de produs.

Pe baza normelor de consum de materiale se fundamentează principalii indicatori ai planului de aprovizionare tehnico-materială, necesarul pentru plan de resurse materiale (Npl), respectiv necesarul de aprovizionat (Na), conform relaţiilor :

Nai = Npli + Ssfi - Sîi

unde:

Npli = reprezintă necesarul pentru plan din materia primă “i” I = l, m;

Ncij = norma de consum din materialul “i” pentru produsul finit “j”;

Qj = volumul fizic de producţie al produsului “j” ;

Nai = stocul de la sfărşitul perioadei de plan al materiei prime “i” ;

Sîi = stocul de la începutul perioadei al materiei prime“i”

Cu cât normele de consum de materiale sunt mai precis determinate, cu atât calculul indicatorilor se plan este mai corect stabilit.