Studiu Privind Rolul Comunicării în Administrarea Afacerilor

Introducere

Parte a activităţii umane zilnice, comunicarea este, indiscutabil, un element definitoriu pentru om ca şi fiinţă, dar şi ca specie. Tocmai de aceea studierea ei a cunoscut o evoluţie interesantă de-a lungul timpului, astăzi fiind studiată ca disciplină de sine stătoare în cadrul unor domenii de pregătire tot mai diverse, de la literatura şi ştiinţe sociale până la marketing şi ştiinţe politice.

De fapt, istoria comunicării se confundă aproape cu istoria omenirii, fiind strâns legată de devenirea omului în societate şi de dezvoltarea acesteia. Tocmai de aceea ea a fost şi este o temă de cercetare care naşte diverse controverse atât la nivelul opiniilor autorilor care au tratat şi tratează acest subiect, cât şi la nivelul interpretărilor pe care cititorul, fie el avizat sau mai puţin avizat, le poate avea despre subiect. Pentru o bună perioada de timp, comunicarea publică a fost sinonimizată cu retorica, perioada antichităţii excelând în teoreticieni ai acestei, adevarate ştiinţe, oameni de cultură având viziuni diferite asupra sa. Ea poate fi asemuită cu politica, Cicero considerând că este „o parte din ştiinţa ocârmuirii”, căci pentru el ştiinţa ocărmuirii este totuna cu înţelepciunea. Alţii o consideră pură filosofie sau o variantă a logicii, iar pentru Chrisip ea este „ştiinţa de a vorbi corect”.

Sigur, comunicarea, aşa cum o studiem noi astăzi, este o “moştenire” a secolului trecut. Astfel în prima jumătate a sec. XX asistăm la o adevărată desprindere a comunicării de preocupările umaniste. Scopul era acela de a-i ajuta pe cercetători să conducă investigaţiile ştiinţifice spre aflarea unor răspunsuri corecte la anumite întrebări. Perspectiva ştiinţifică s-a afirmat abia dupa cel de-al doilea război mondial, când în tot mai multe universităţi şi institute de cercetare erau oferite cursuri de interpretare orală a literaturii, teatrului, şi aveau loc dezbateri şi discuţii libere. Începând cu anii ’60 în cadrul comunicării şi ştiinţelor sociale îşi face tot mai mult simţită prezenţa efectul media, crescând, de exemplu, importanţa jurnalismului în comunicarea de masă. Încă din perioada interbelică, dar mai ales în cea postbelică, se afirmă ştiinţele comunicării, care intersectează discipline precum sociologia, psihologia, ştiinţele politice şi jurnalismul, din care preiau diferite teorii. Harold Lasswell împarte procesul comunicării în 5 părţi componente: cine, ce spune, prin ce canal, cui şi ce efect are. La sfârşitul anilor 1960, Wilbur Schramm creează prima lucrare de doctorat referitoare la comunicarea de masă şi înfiinţează Institutul de Cercetare a Comunicării , precum şi studiul comunicării şi tot el devine liderul primei generaţii de cercetători în comunicare orientaţi empiric.

Din acest foarte scurt excurs istoric se poate observa că istoria comunicării începe undeva odată cu apariţia omului şi fiecare moment al vieţii înseamnă comunicare, într-un fel sau altul. Comunicarea este parte integrantă din noi înşine şi, deşi unii comunică mai bine decât alţii, cu toţii avem tendinţa de a ieşi în evidenţă prin ceea ce spunem în încercarea de a transmite anumite informaţii pe care le considerăm importante pentru noi sau pentru cei din jur.

În ceea ce priveşte adminstrarea afacerilor, cautarea de noi resurse care să ducă la creşterea profitului companiilor i-au îndreptat pe oamenii de marketing spre componenta cea mai dinamică a marketingului, comunicarea. Comunicarea a devenit astfel veriga de bază pentru succesul unei afaceri şi tot mai mulţi manageri sunt constienţi de necesitatea de a stabili legături durabile şi fiabile cu clienţii şi potenţialii clienţi, legături bazate pe o comunicare eficace. Apariţia şi dezvoltarea mijloacelor de comunicare în masă au uşurat într-un fel munca managerilor companiilor şi astfel stabilirea unor canale directe de comunicare cu publicul larg nu mai constituie o problemă.

Iată de ce am considerat ca o lucrare care să trateze Rolul comunicării în adminstrarea afacerilor este mai mult decât binevenită. Titlu lucrării reflectă, evident, şi scopul: prezentarea modului în care se face comunicarea la nivelul unei compani.

Este, totuşi, destul de greu să prezinţi foarte clar o temă atât de complexă, iar aceasta şi pentru faptul că materialul studiat te poate pune în situaţia de a nu epuiza toate chestiunile care se pot trata referitor la tema dată. Tocmai de aceea, prezenta cercetare nu are pretenţia unui studiu care să fi analizat toate elementele legate de aceasta chestiune. Pe de altă parte, am încercat în prezentul studiu, chiar cu riscul unei extinderi, o analiză cât mai atentă a temei, sub diverse aspecte. Este, de asemenea, evident că pot exista scăpări, chestiuni pe care le-am atins doar fugitiv, sau chiar le-am omis, dar acest fapt ni se pare cât se poate de firesc. Însă lucrarea, cu limitele sale inerente, şi poate, cu unele greşeli de interpretare, nu doreşte să complice lucrurile. Informaţiile suplimentare pe care le-am oferit pe parcurs, au decât rolul de a uşura înţelegerea chestiunilor prezentate, unele dintre aceste informaţii fiind extrase din studii aparţinând unor domenii diverse. Şi aceasta pentru că administararea afacerilor este un domeniu tot mai supus întâlnirilor transdisciplinare.

Deşi uneori stilul de abordare poate fi discutabil, am preferat o structurare cât mai didactică a prezentării pentru ca cititorul să înţeleagă mai bine analiza făcută şi pentru a exemplifica cât mai clar opiniile diferiţilor autori referitoare la un subiect sau altul. Adoptând principiul intedisciplinarităţii, în privinţa metodelor de lucru am optat pentru o combinaţie între un mod de abordare managerială şi o metodologie care împrumută, în unele cazuri, elemente de analiză din alte domenii (ştiinţe politice, sociologie, sau chiar analiză literară).