TVA-ul ca sursă de finanțare a bugetului de stat

INTRODUCERE

În ascensiunea finanţelor publice, bugetul a apărut şi s-a dezvoltat de-a lungul ultimelor decenii, ca instrument principal de protecţie a cheltuielilor şi veniturilor publice, totodată devenind cel mai eficient mijloc de control şi de echilibru public. Prin intermediul căruia sunt atrase resursele financiare şi ulterior plasate pe diferite tipuri de cheltuieli. Resursele financiare au un rol foarte important în ceea ce priveşte funcţionarea normală a unei societăţi, pentru că sunt utilizate în scopul îndeplinirii funcţiilor şi sarcinilor autorităţilor publice, asigurând funcţionarea structurilor organizatorice corespunzătoare ( instituţiile publice locale, centrale etc.).

Analizând resursele financiare, se determină mărimea veniturilor care pot fi puse la dispoziţia statului, oferind informaţii în ceea ce priveşte condiţiile economice viitoare, evoluţia produsului intern brut.

Bugetul de stat reprezintă principalul plan financiar al statului, care are rolul de a asigura echilibrul general, economic şi social al societăţii, prin care sunt prevăzute veniturile şi cheltuielile aprobate pentru o anume perioada de timp, de regulă un an. Acesta constituie componenta centrală a sistemului financiar-bancar, care cuprinde o parte a relaţiilor social-economice băneşti, prin mijlocirea cărora se constituie şi se administrează principalul fond bănesc al statului.

Bugetul de stat nu este doar un document, care este aprobat prin lege, de planificare şi canalizare a resurselor financiare anuale ale statului spre destinaţii stabilite prin programul de guvernare al puterii politice, ci şi un reper important al semnalizării gradului în care statul se implică în economie şi în viaţa socială, al capabilităţii economiei naţionale de a contribui la constituirea resurselor financiare, care sunt influenţate de numeroşi factori ( cheltuielile publice, factori economici,sociali). Cea mai mare pondere în constituirea veniturilor publice o deţin taxele şi impozitele, respectiv impozitele indirecte, cum sunt taxa pe valoarea adăugată, accizele, etc.

În România, taxa pe valoarea adăugată a fost introdusă în anul1993, iar în 1999 ea reprezenta peste 32% din volumul total al veniturilor bugetare, faţă de numai 22,5% cât deţineau împreună impozitele asupra salariilor şi asupra profitului şi 4,1% cât reprezentau veniturile din capital. Instituirea TVA-ului ca impozit indirect la 1 iulie 1993, în locul impozitului pe circulaţia mărfurilor a reprezentat un pas în direcţia adoptării legislaţiei fiscale din Romănia la cea practică în ţările membre ale UE.

De-a lungul timpului, această taxă s-a modificat, iniţial s-a aplicat cota unică de 18% pentru operaţiunile impozabile obligatorii şi o cotă de 0% pentru operaţiunile de export de bunuri şi servicii efectuate de agenţii economici. La 1 ianuarie 1995 a fost introdusă cota redusă de 9%, pe lângă cota standard de 18% şi cota de 0%, ulterior la 1 februarie 1998 cota standard a fost majorată de la 18% la 22%, iar cea redusă de la 9% la 11%. Pe 1 ianuarie 2000, când cota standard a fost stabilită la 19%, iar cea redusă a fost eliminată, urmând ca patru ani mai târziu să se elimine scutirea de tva fară drept de deducere şi să se reintroducă cota redusă de 9% pentru castele,muzee, târguri şi expoziţii, învăţământ.

La 1 iulie 2010 cota standard a ajuns de la 19% la 24%, iar cea redusă a rămas de 9%. Majorarea cotei taxei pe valoarea adăugată cu 5 puncte procentuale, în condiţii de criză economică, va avea efecte negative asupra inflaţiei , ceea ce în mod evident va afecta semnificativ puterea de cumpărare a românilor, şi totodată va determina o contracţie a economiei. La nivelul ramurilor industriale creşterea TVA-ului a fost resimţită , această majorare însemnând închiderea unor activităţi în domeniul transporturilor, distribuţiei, iar în alte sectoare clienţii au devenit mai reticenţi.

Această măsură de avarie a fost luată, de către Guvern, pentru a majora veniturile şi implicit pentru a acoperi deficitul înregistrat în ultimii ani, dar şi pentru ca România să iasă din recesiune.

Capitolul 1

PREZENTARE GENERALĂ A IMPOZITELOR

“Impozitele înseamnă ceea ce plătim pentru o

societate civilizată.”

(Justice Oliver Wendell Holmes)

1.1 CONSIDERAŢII PRIVIND IMPOZITUL

Impozitul a însoţit dezvoltarea civilizaţiei umane odată cu apariţia primelor forme de organizare statală şi până în zilele noastre, deci putem spune că reprezintă un produs al istoriei

Impozitul este o noţiune complexă, rezultatul posibilităţii autorităţilor unui stat de a preleva o parte din veniturile create, pentru a putea susţine finanţarea obligaţiilor sociale, pentru a acoperii cheltuielile publice.

Etimologic ,termenul de impozit provine din limba latină de la impositum, ce desemnează o obligaţie publică. De-a lungul timpului au existat numeroase definiţii atribuite impozitului, acestea evoluând odată cu dezvoltarea statului şi a funcţiilor sale. Astfel, primele definiţii evidenţiau în sfera lor semnificaţia de schimb pentru serviciile publice asigurate de stat, fie un avans sau o primă de asigurare.

În concepţia lui Thomas Hobbes, impozitul reprezintă “emptae pacis pretium”, adică un preţ de cumpărare pentru a asigura pacea şi securitatea statului, iar Montesquieu în opera sa “Spiritul legilor” prezenta impozitul ca “o parte pentru care fiecare cetăţean o dă din bunul sau pentru a avea siguranţa celeilalte părţi rămase lui sau pentru a se bucura deplin de aceasta.”

Într-o altă opinie impozitul reprezenta o contribuţie bănească obligatorie şi cu titlu nerambursabil , datorate potrivit legii, bugetului de stat de către persoanele fizice şi persoanele juridice, pentru veniturile pe care le obţin sau bunurile pe care le posedă.

Aşadar impozitul poate fi definit ca fiind acea formă de prelevare a unei părţi din veniturile sau averea persoanelor fizice şi persoanelor juridice, la dispoziţia statului pentru a acoperii cheltuielile publice, generate de necesitatea satisfacerii unor nevoi publice.

Persoanele de la care se percep impozite şi taxe sunt denumite generic contribuabili, aceştia sunt, în principal, cetăţeni români sau agenţi economici cu sediul în România, dar pot fi reprezentaţi şi de cetăţenii străini sau agenţii economici străini care desfăşoară activităţi generatoare de impozit sau posedă averi sau venituri pe teritoriul ţării noastre.