Aspecte privind dezvoltarea forței la juniorii fotbaliști 15-16 ani

Partea I

CAPITOLUL I. INTRODUCERE

1.1. Importanţa şi actualitatea temei

Fotbalul a devenit azi un “sport al tuturor sporturilor” un element de suprastructură indiferent de locul de pe glob unde se practică un “sport de mare strategie” în care pasiunile sunt îmbinate cu munca ştiinţifică. Astăzi nu există loc pe glob în care fotbalul să nu fie cunoscut şi practicat cu pasiune.

Fotbalul a devenit un fenomen social, cu diferite implicaţii de ordin economic, cultural, ştiinţific, dovedind o mare atractivitate şi popularitate pe toate meridianele globului.

Fotbalul cu întregul său angrenaj se înscrie în categoria fenomenelor sociale care se impun ca o necesitate , cu şi prin efecte vizibile, efecte care reclamă o atenţie deosebită din partea tuturor factorilor implicaţi în organizarea şi desfăşurarea sa.

Pentru omul timpurilor moderne, fotbalul este şi un antidot al tehnicizării masive şi fără nuanţe, o compensaţie a solitudinii şi alienării, un mijloc de a canaliza în altă direcţie agresivitatea, înlesnind o dezvoltare a sentimentului de globalizare.

Stadiul atins în prezent de evoluţia jocului de fotbal pe plan mondial, ca rezultat al eforturilor şi preocupărilor specialiştilor şi jucătorilor pentru perfecţionarea continuă a jocului, a dus inevitabil la conturarea unor idei şi soluţii noi, precis stabilite cu privire la maniera de joc, la sistemul de pregătire, formare şi selecţie a jucătorilor. Jucătorul fotbalului actual este un sportiv complex, care pe parcursul pregătirii însumeaza indici înalţi ai tuturor factorilor antrenamentului sportiv.

Majoritatea tehnicienilor care lucrează acum în fotbal consideră că, în prezent fotbalul se află în epoca sa de maturitate în ceea ce priveşte organizarea jocului şi posibilităţile de exprimare ale jucătorilor.

Complexitatea acestui joc constă în optimizarea performanţei totale a unui jucător şi a unei echipe prin raportarea la procesul de antrenament (calităţi fizice, abilităţi şi deprinderi motrice, procedee tehnice, gândire tactică, calităţi de voinţă, cunoştiinte teoretice şi metodologie) organizat prin educarea continuă şi sustinută.

1.2. Scopul lucrării

În această lucrare ne-am propus să abordăm unele aspecte privind dezvoltarea forţei la juniorii fotbalişti cu vârsta de 14-15 ani prin utilizarea unor metode şi mijloace eficiente specifice acestei calităţi motrice. Aceste mijloace au fost efectuate sub forma unor exerciţii combinate cu jocuri, respectând particularităţile de vârstă ale jucătorilor.

Scopul final al demersului nostru ştiinţific este acela de a stabili şi a aplica o strategie didactică specifică antrenamentului sportiv orientată către dezvoltarea calităţii motrice forţa la grupele de juniori. Eficienţa, beneficiile şi posibilele riscuri asociate cu antrenamentul de forţă la copii au prezentat un larg interes din partea cercetătorilor domeniului, antrenorilor, şi chiar din partea tinerilor atleţi şi a părinţilor acestora. Un antrenament de forţă la vârste timpurii poate avea repercursiuni negative asupra organismului în creştere, dar emitem supoziţia că un program de antrenament de forţă elaborat după metode ştiinţifice şi raţional condus poate duce la rezultate spectaculoase.

1.3. Ipoteza lucrării

Presupunem că dacă se va administra un program de antrenament ce ţine cont de particularităţile de vârstă şi care are ca obiectiv dezvoltarea forţei în perioada pregătitoare la juniorii fotbalişti cu vârsta de 15-16 ani, se va îmbunătăţii semnificativ nivelul calităţii motrice forţa.

Pentru realizare cercetării privind dinamica dezvoltării forţei la fotbaliştii de 15-16 ani am pornit de la ipoteza că un program de antrenament în perioada pregătitoare axat pe exerciţii care să angreneze principalele grupe musculare, creşte eficienţa pregătirii fizice. În această perioada se pune un accent deosebit pe pregătirea generală a subiecţilor. Practic trebuie să se ţină cont de două aspecte principale: dezvoltarea fizică corectă şi armonioasă şi dezvoltarea analitică a forţei principalelor grupe musculare, a forţei explozive şi a detentei. Unele cercetări arată că un efort de forţă dozat în mod corespunzător cu particularităţile vârstei constituie chiar un excitant funcţional favorabil proceselor de creştere.