Consolidarea Tehnicii Elementului Gigantică la Paralele Inegale la Categoria a iv-a Cu Ajutorul Modelelor Operaționale

Gimnastica artistică este, fără îndoială, unul din marile noastre sporturi. Ea a adus ţării servicii greu de estimat atât pe plan extern, făcându-ne cunoscuţi şi admiraţi în întreaga lume, cât şi pe plan intern, dăruindu-ne satisfacţii remarcabile.

Şcoala românească de gimnastică este o realitate prestigioasă, demonstrată atât de rezultatele care au monopolizat deseori medaliile marilor confruntări internaţionale, entuziasmul şi admiraţia spectatorilor, cât şi celelalte atribute ale noţiunii de şcoală.

În condiţiile creşterii impresionante a nivelului mondial, al noilor cerinţe precizate de Codul de Punctaj şi al „aproprierii valorilor”, când ţări inexistente în constelaţia gimnasticii au înregistrat creşteri incredibile, suntem din ce în ce mai presaţi să contribuim la o perfecţionare rapidă şi actuală a antrenorilor chemaţi să preia, să pregătească şi să ducă mai departe destinele gimnasticii româneşti.

În prezent gimnastica artistică se dezvoltă atât pe linia creşterii continue a dificultăţii, complexităţii şi riscului mişcărilor, cât şi a compoziţiei exerciţiilor atingând culmi nebănuite în trecut.

Gimnastica artistică este o disciplină care solicită intens şi multilateral întregul organism din care cauză execuţia tehnică corespunzătoare se însuşeşte cu greutate şi cere o pregătire continuă concepută încă de la vârste foarte mici.

Analiza ultimelor Olimpiade şi Campionate Mondiale arată că proba la care satisfacţiile noastre au fost cele mai modeste, a fost paralele inegale. Dar au existat şi excepţii de răsunet. La această probă am fost nevoiţi să privim uneori cu admiraţie, invidie şi chiar amărăciune la unele realizări deosebite ale gimnastelor străine, concretizate în elemente originale sau combinaţii valoroase, maniere deosebite de execuţie. Deşi în ultimii ani se constată o relativă criză privind originalitatea exerciţiilor, paralele inegale rămân pentru multe motive proba cea mai revoluţionantă din gimnastica feminină de peste 10 ani.

Principala mişcare ce a revoluţionat această probă după criza de varietate şi spectaculozitate o reprezintă GIGANTICA. Aceasta este un element de mare amplitudine şi spectaculozitate, executat din balans, sprijinindu-se majoritar pe forţele externe, cuprinde mai multe acţiuni parţiale, componente care trebuie efectuate corespunzător, pentru a reuşi la parametri superiori.

O gigantică întinsă demonstrează o optimă valorificare a forţelor externe, o bună stăpânire a corpului, o dezvoltare şi o pregătire fizică echilibrată.

Pentru atingerea execuţiei perfecte a acestor mişcări de o fineţe şi acurateţe deosebită trebuie să ţinem cont de capacitatea sportivelor de a folosi cu eficienţă forţele exterioare, cât şi de capacitatea de mobilizare şi executare a tuturor acţiunilor parţiale cât mai corect.

De aceea lucrarea de faţă are ca scop consolidarea tehnicii de execuţie a elementului gigantică înainte la paralele inegale.

În vederea realizării acestor modele operaţionale am ţinut seama de particularităţiile de vârstă, de potenţialul fizic individual al gimnastelor şi de importanţa elementului.

Lucrarea urmăreşte verificarea procentului în care modelele operaţionale aplicate contribue la consolidarea giganticii înainte la paralele inegale.

Lucrarea este generată de o activitate practică demarată pe două grupe de gimnaste de categoria a-IV-a, care la sfârşitul acestei perioade urmează să participe la Campionatele Naţionale de Junioare, şi este axată pe un experiment practic.

Ipoteza lucrării: presupunem că modelele operaţionale cu ajutorul instalaţiilor propuse contribuie la consolidarea tehnicii elementului gigantică înainte.

Lucrarea de faţă este structurată pe 3 capitole astfel: capitolul I reprezentat de introducerea lucrării, în capitolul II se dezbat date din literatură legate de tema lucrării, iar capitolul III cuprinde referiri la contribuţiile personale ce constau într-un experiment ce a fost realizat pe o periadă de 6 luni care s-a bazat pe modele operaţionale.

CAPITOLUL II

FUNDAMENTARE TEORETICĂ

2.1.PARTICULARITĂŢILE ANTRENAMENTULUI ÎN

GIMNASTICA ARTISTCĂ LA CATEGORIA A-IV-A

Pentru a stabili particularităţile lecţiei de antrenament cu gimnastele de categoria a-IV-a este necesar să se ţină seama de particularităţile fetiţelor de 8-10 ani în perioada de creştere şi dezvoltare a organismului. Practica şi rezultatele obţinute în munca cu gimnastele de vârstă şcolară mică, precum şi numeroasele cercetări efectuate au demonstrat că gimnastele sunt la fel de capabile ca şi adulţii să depună un efort incredibil de mare şi să realizeze performanţe înalte, cu specificaţia de a nu se ignora ritmurile de creştere ale organismului în diverse stadii de dezvoltare. În cazul în care volumul şi intensitatea efortului sunt exagerate, antrenamentele sunt unilaterale, iar refacerea după efort insuficientă.