Particularitățile complexelor de dezvoltare fizică armonioasă în modelarea somatică și educarea motrică a preșcolarilor

Introducere

Lucrarea de față își propune să urmărească particularitățile complexelor de dezvoltare fizică armonioasă în modelarea somatică și educarea motrică a peșcolarilor. Informațiile includ tot ce ține de dezvoltarea copilului pe plan fizic, psihic și emoțional. Educația fizică are un rol important în evoluția copilului, efectele pe care le poate avea nu sunt doar de ordin fizic, ci și mental. Exercițiile fizice efectuate regulat supun, obligatoriu, corpul la mișcare.

Activitatea fizică în preșcolaritate își propune acest lucru, astfel ea aducând diverse beneficii, precum arderea caloriilor, întărirea sistemului imunitar, a mușchilor și a oaselor, producerea de endorfine, care reglează starea de spirit, plăcerea și durerea. O stare de spirit ridicată poate contribui la o atitudine de siguranță, la o încredere de sine mai mare, atitudine ce continuă pe măsură ce copiii abordează noile sarcini ca provocări, nu ca obstacole. Simpla joacă a copiilor are un efect pozitiv asupra sănătății lor în general.

Această materie, practicându-se în echipă, dezvoltă cooperarea între elevi. Prin a învăța împreună cum să atingă un scop comun, chiar și alături de coechipieri pe care nu-i simpatizează în mod special, îi amplifică copilului spiritul de prietenie și empatie. A face parte dintr-o echipă înseamnă a cunoaște coechipieri din diverse zone ale orașului, într-un spațiu în care înveți mai ușor cum să te înțelegi cu oameni cu peronalități și culturi diferite.

De altfel, se dobândește respectul. A face parte dintr-o echipă înseamnă ca toți merită să fie respectați atât în teren, cât și în afara lui, indiferent de capacitățile de care dau dovadă.

Lucrarea este structurată în trei mari capitole, fiind expuse de la general la ceea ce ne interesează mai exact.

Primul dintre ele prezintă educația psihomotrică. Este structurat în două subcapitole care fac referire la specificul activităților psihomotrice și influența educației fizice asupra trăsăturilor de personalitate ale copiilor.

Al doilea capitol cuprinde informații cu privire la tot ceea ce ține de dezvoltarea fizică armonioasă a copiilor. Este reprezentat în șapte subcapitole, primul fiind împărțit la rândul lui în alte patru subcapitole, care includ particularitățile somatice, psihice și motrice deoarece educația fizică nu înseamnă numai mișcare a corpului, are efecte și pe plan psihic și motric, având un rol important în ceea le privește.

Acest capitol este cel mai complex din toate, reprezentând pe scurt teoriile dezvoltării fizice. În al doilea subcapitol, sunt redate conținuturile dezvoltării fizice armonioase ale copiilor. Continuă cu grupe de exerciții și jocuri de mișcare, elemente de bază ale sportului, finalizându-se cu câteva complexe de exerciții simple și cu obiecte.

Ultimul capitol prezintă partea de organizare și desfășurare a cercetării, în care am studiat dezvoltarea fizică a preșcolarilor în perioada 14.10 - 14.04, observând și capacitățile motrice de care dau dovadă, în special viteza cu care realizează mișcările. Copiii s-au descurcat și au perceput ceea ce le-am transmis foarte bine, dând dovadă de entuziasm și interes.

CAPITOLUL. I EDUCAȚIA PSIHOMOTRICĂ - STRUCTURĂ ȘI CONȚINUT

1.1 SPECIFICUL ACTIVITĂȚILOR PSIHOMOTRICE

Activitățile sportive nu pot fi separate de procesele mentale și de viața mentală. Aptitudinile psihomotorii sunt tocmai această structură, iar funcțiile lor exprimă relații complexe interdeterminate. Rezolvarea problemelor cu abilitățile psihomotorii necesită o înțelegere umană a mișcării fizice și a unității spirituale. Mișcarea și mintea se constrâng reciproc, iar discuțiile despre mișcarea în afara determinanților mentali reduc comportamentele motorii la automatizare, făcând imposibilă descifrarea semnificației acestor comportamente, care, de fapt, provin din specificul lor uman. În același timp, dispariția abilităților motrice din determinanții structurii mentale împiedică explicarea unor fenomene și mecanisme psihologice fundamentale, precum structura de lucru a minții (subliniate de J. Piaget, pentru care primul stadiu în dezvoltarea inteligenței ceste cel senzorio-motor).

R. Lafon (1963) definește psihomotricitatea ca rezultatul integrării funcțiilor motrice și psihice, sub efectul maturizării sistemului nervos, ce vizează raportul subiectului cu propriul corp. Funcția psihomotrică operează la nivelul structurilor motrice ce compun activitatea, prin: schemă corporală, lateralitate, ideomotricitate, etc. Funcția psihică și cea motrică reprezintă elemente fundamentale ale adaptării. Ambele, rudimentare la naștere, evoluează în timpul copilăriei și se dezvoltă la început în directă și strânsă legătură apoi parcurgând integrări din ce în ce mai ierarhizate și diferențiate în sectoare perfecționate.

Componentele funcției psihomotorii V. Horghidan (1998) a identificat următoarele elemente ale abilităților psihomotorii: schema corporală, lateralitatea, abilitățile minte-motorii, inteligența motrică. Conceptul de lateralitate - Lafon vede lateralitatea ca fiind inegalitatea funcțională a părții drepte sau stângi (jumătate) a unei persoane. U. Șchiopu (1997) definește lateralitatea ca fiind avantajul funcțional al unei părți a corpului față de alta, în special al mâinii, rezultat din folosirea ei preferențială. Așa cum de obicei predomină mâna dreaptă, un ochi, o ureche guvernează, în anumite moduri, fenomenul de dominanță a mecanismului în emisfera cerebrală corespunzătoare.