Rolul kinetoterapiei în tratarea dicopatiei lombară

Introducere

Discopatia lombară, cunoscută și sub denumirea de low back pain, este o afecțiune degenerativă ce se manifestă prin deteriorarea unui disc intervertebral la nivelul coloanei vertebrale lombare. Este o afecțiune relativ comună deoarece afectează în jur de 75-80% din populație, în special pe bărbați, la un anumit moment din viață acestora.

Cauzele discopatiei lombare sunt sedentarismul, pierderea tonusului muscular paravertebral, posturarea incorectă, creșterea în greutate. Această afecțiune survine atunci când discul intervertebral alunecă spre exterior și irită rădăcinile nervoase lombare, cauzând durere din zona lombară până în extremitatea distală a membrului inferior, pe anumite trasee nervoase.

Tratamentul nu este invaziv, nu necesită intervenție chirurgicală deoarece există multe tehnici de recuperare prin intermediul kinetoterapiei, precum programul Williams, programul McKenzie, ce au ca scop ameliorarea durerii, refacerea tonusului muscular, recuperarea mobilității articulare, vindecarea țesuturilor afectate.

Dacă discopatia lombară nu este tratată la timp, alunecarea discului va provoca o instabilitate a nucleului pulpos care va migra spre exterior, deteriorând inelul fibros, fapt ce va duce la ruperea acestuia și la migrarea nucleului în afara discului, provocând hernierea acestuia, cunoscută și sub numele de hernie de disc. Aceasta poate fi posterioară, frontală și verticală în funcție de direcția hernierii. Durerea provocată este descrisă ca fiind severă, asemenea unei arsuri sau unui șoc electric.

PARTEA GENERALĂ

Capitolul I. Fundamentarea teoretico - științifică a temei

1.1 Elemente de anatomie ale coloanei vertebrale

Scheletul uman este constituit din 208 oase, dintre care 34 formează coloana vertebrală, iar restul de 174 se grupează în jurul acesteia. [1]

Coloana vertebrală sau rahisul este o componentă a scheletului axial ca și toracele osos și craniul. Aceasta cuprinde 33 - 34 de vertebre care sunt repartizate regional după cum urmează:

- 7 vertebre cervicale;

- 12 vertebre toracale;

- 5 vertebre lombare;

- 5 vertebre sacrale;

- 4 - 5 vertebre coccigiene.

O vertebră este alcătuită dintr-un corp vertebral și un arc vertebral. Arcul vertebral este legat de corpul vertebral prin pediculi, iar spațiul creat între ele poartă numele de orificiu vertebral. Acest pedicul prezintă două scobituri: incizura vertebrală superioară și incizura vertebrală inferioară.

Prin suprapunerea incizurilor de la două vertebre se formează șanțul intervertebral, loc prin care ies rădăcinile nervilor spinali. Arcul vertebral prezintă pe partea laterală procesele transverse. Tot pe cel din urmă se află procesele articulare superioare și inferioare la unirea pediculilor cu lamele vertebrale. Vertebrele fiind suprapuse, formează canalul rahidian care conține în interiorul său măduva spinării.

Fig.1 Vedere laterală a coloanei lombare cu ligamentele de

Fig.2 Curbura convexă a coloanei Fig.3 Vedere anterioră

lombare-vedere laterală (2) a celor 5 vertebre lombare (2)

susținere cu discurile intervertebrale (2)

Vertebrele lombare

Coloana lombară conține 5 vertebre ( L1 - L5), ai căror corpi vertebrali prezintă dimensiuni mari, diametrul transversal depășind pe cel antero-posterior.

Procesul spinos este dreptunghiular și bine dezvoltat. [1] Canalul rahidian este triunghiular, mai mare ca în regiunea toracică și mai mic decât în cea cervicală.

Procesele costale sunt resturi de coastă și pot fi confundate cu procesele transverse care sunt de fapt proeminențe ce se regăsesc pe fața posterioară a proceselor costale, lângă rădăcina acestora și poartă denumirea de procese accesorii.

Procesele articulare sunt orientate în plan sagital și cu o direcție verticală, cu aspect de cilindru gol pentru cele superioare și cilindru plin pentru cele inferioare.[1]