Selecția și pregătirea reprezentativei școlare de fotbal la nivelul ciclului gimnazial

CAPITOLUL I

1.1. Introducere

Fotbalul, spectacolul care aduce pe stadion și în fața micilor ecrane milioane de oameni, își extinde rapid aria de existență, atrăgând în mrejele lui tot mai mulți practicanți atât ca mijloc de loisir cât și ca sport de performanță.

Evoluția jocului datorată în special perfecționării procesului de antrenament, a sistemelor de joc, fac ca spectacolul sportiv cât și actorii care-l produc să atragă în fenomenul fotbalistic mijloace financiare imense, implicând participarea unor științe conexe care devin pe parcurs principalele componente ale motivației de declanșare a potențialului fizico-tehnic și tactic al jucătorilor.

Caracteristica actuală a fotbalului care decurge din creșterea dinamismului general, a volumului de efort, se referă atât la modalitățile de abordare a pregătirii cât și la modelarea acesteia în funcție de cerințele jocului competițional.

Evoluția rapidă a jocului cât și nivelul de exprimare tehnico-tactică în teren al jucătorilor, reprezintă efectul acumulărilor rapide ale științelor generale și speciale (implicate în procesul de pregătire), al spiritului de combativitate și competivitate al jucătorilor cât și al acumulărilor înregistrate de conținutul antrenamentului și de factorii lui componenți.

Acești factori supralicitați pe rând, dezvoltați și accentuați până la limitele relative ale momentului, s-au stimulat reciproc în dezvoltare unii pe seama altora.

În ansamblul evoluției factorilor de joc, a jocului propriu zis, tactica a reprezentat pe rând o caracteristică de factor „EFECT”, efect al unei pregătiri fizice deosebite și tehnici duse până la măiestrie, și factor „CAUZĂ”, cauză a unei pregătiri fizice duse până la cote foarte înalte și a unei tehnici deosebite. Într-o strânsă corelație cu pregătirea fizică și cea tehnică exprimate în joc într-un tot indivizibil, tactica s-a dezvoltat și se dezvoltă prin acești factori, obligându-i la rândul lor să se dezvolte.

Evoluția sistemelor de joc a solicitat și solicită realizarea unor eforturi fizice deosebite - vizibile în marile competiții internaționale - modificând tehnica, dinamizând-o, permițând apariția unor noi tactici de joc privitoare la așezarea jucătorilor în teren, la apariția sistemelor de apărări combinate, a atacului permanent agresiv.

Caracteristica cea mai relevantă a fotbalului actual o constituie încărcătura fizică tot mai crescută pe care o are jocul, consecință a competivității tot mai crescute care solicită ca deprinderile și capacitățile tehnice să se realizeze într-un regim de VITEZĂ - FORȚĂ - REZISTENȚĂ cât mai ridicat.

Ca o consecință a acestei evoluții permanente a instruirii și jocului pe plan mondial F.R.F caută prin toate mijloacele pe care le are la dispoziție să imprime și la echipele noastre parametri cât mai ridicați în procesul de instruire mai ales la nivelul echipelor de copii și juniori cât și la celelalte eșaloane printr-o selecție riguroasă și științifică, prin ridicarea cotelor de exigență în instruire și jocuri pentru a ține pasul cu cerințele fotbalului mondial.

O privire de ansamblu asupra selecției și antrenamentului, la modul general, în fotbal, reliefează cel puțin două aspecte fundamentale: antrenamentul este un proces îndelungat, programat pe mai mulți ani, condiție de bază pentru realizarea adaptării de lungă durată și dezvoltarea capacității de performanță; existența în cadrul acestei pregătiri a unor stadii de selecție și de pregătire. „Selecția este un proces organizat și repetat, de depistare timpurie a disponibilității înnăscute a copilului, juniorului, cu ajutorul unui sistem complex de criterii (motrice, medicale, biologice, psiho-sociologice) pentru practicarea și specializarea lui ulterioară într-o disciplină sau probă sportivă”.

Conceptul de selecție a fost folosit inițial ca o acțiune de profil economico-social, fundamental științific încă de la începutul secolului al XX-lea pentru diagnosticarea precoce a aptitudinilor profesionale și orientarea talentelor către o profesie sau alta, pe baza unor teste și metode menite să evidențieze dexteritatea manuală, recepționarea și învățarea corectă și rapidă a unor scheme motrice. Prin extensie, conceptul de selec ție a fost preluat de activitatea sportiva in deceniul al III-lea al secolului XX, pentru a nominaliza o acțiune similară de depistare a unor disponibilități motrice pentru sportul de performanță. Nefiind un concept clar conturat, selecția sugera doar începutul unei acțiuni de pregătire sportivă care, de-a lungul anilor, a cunoscut diferite exprimări consemnate în literatura de specialitate. Cea mai vehiculată expresie a fost specializarea timpurie, care exprima preocuparea spre dirijarea copilului către o probă sau ramură sportivă încă din fragedă vârstă. Mai târziu, în anii '60, a apărut expresia inițiere precoce, care atenua direcționarea specializării sportive spre un proces premergător și preparator al viitoarei consacrări de la o vârsta fragedă. Apoi s-a folosit (și expresia s-a păstrat) selecta primara, care reprezintă momentul intrării copilului — pe baza unor criterii — în unitățile sportive specializate. Dar, o dată cu elaborarea Sistemului "național de selecție și pregătire, s-a consacrat o altă expresie mai adecvată. Mai întâi, actul selecției nu este izolat și nu reprezintă în nici un caz un scop în sine pentru că, odată terminat, determină un proces de pregătire care duce către un alt moment al selecției. Deci, selec ția este un proces desfășurat până la atingerea limitelor superioare ale performanței. Iată de ce conceptele de selecție și pregătire au fost reunite într-o sintagmă ce sugerează un proces complex corelat și direcțional către o anumită specializare a copilului și juniorului.