Studiu Privind Optimizarea Strategiei de Selecție și Organizarea Grupelor de Începătoare Fete în Jocul de Volei

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

1.1. CARACTERISTICILE VOLEIULUI DE PERFORMANŢĂ

Odată cu extinderea ariei de practicare şi creşterea popularităţii la scară mondială, voleiul cunoaşte o puternică dezvoltare sub aspectul maximizării parametrilor de conţinut şi structură, cât şi a nivelului solicitării jucătorilor pe plan tehnico – tactic, biomotric şi psihic.

Dacă până acum se putea vorbi de o şcoală europeană, de o şcoală asiatică, caracteristicile lor tind să dispară prîntr-o generalizare la scară mondială.

Preluarea selectivă a tot ceea ce este valoros, alături de optimizarea tuturor verigilor performanţei şi valorificarea la maxim a rezervelor de potenţial, constituie veriga de bază în întreaga muncă de concepţie şi pregătire.

Talia crescută a jucătorilor, dublată de forţa deosebită în atac şi de apărarea cu accent pe blocaj promovate de şcoala europeană, alături de organizarea rapidă şi foarte variată a atacului şi cu o apărare bazată pe jocul acrobatic şi eficient în linia a II – a, promovată de şcoala asiatică, sunt astăzi atributele jocului de volei la scară mondială. Aceste atribute şi-au găsit o îmbinare judicioasă în jocul echipelor de pe continentul american şi european, mărturie stând rezultatele de vârf ale acestora în ultimii ani.

Făcând o scurtă analiză a jocului de volei practicât la ultimile mari confruntări mondiale şi continentale, se por desprinde următoarele:

• Valorificarea ideilor, cuceririlor vechi şi uitate care au fost şi au căpătat o semnificaţie deosebită în cazul echilibrului valoric al competitorilor, prin surpriza pe care o creează pentru moment:

- atac din prima minge;

- atac pe un picior.

• Diferenţa dîntre jocul practicât de echipele feminine şi cele masculine începe să dispară, mai ales în domeniul tehnico – tactic, rămânând cele din domeniul biologic;

• Configuraţia echipelor, mai ales după marile confruntări mondiale, evidenţiază mari schimbări, orientate în ideea aducerii unor sporuri

evidente de întindere şi înălţime, ca bază a unui potenţial biologic crescut;

• Echipele de vârf etalează un joc pe o curbă a eficienţei la un nivel ridicât, eliminând oscilaţiile din execuţia acţiunilor de joc;

• Jocul este foarte elaborat, până la mici detalii, lipsind improvizaţiile;

• Ideea strategică a implicării în joc este de a valorifica la maxim rândamentul fiecărui component al echipei. Se pot recunoaşte modele de comportament tehnico – tactic pentru fiecare jucător adică, specializarea jucătorilor pe posturi şi zone de eficacitate maximă pentru atac, blocaj, preluare din serviciu sau preluare din atac. Acţiunile de joc dominante sunt perfecţionate la un nivel de înaltă măiestrie ca execuţie ( stil ) şi eficienţă;

• Calităţile somato – motrice, nivelul măiestriei tehnice şi aptitudinile de concurs ale jucătorilor se înscriu la cote valorice superioare;

• Jocul are aspectul unei lupte acerbe, nici o echipă nu mai intră învinsă pe teren, componenta tehnică tinde să se echilibreze, hotărârea în balanţa victoriei devenind strategia tactică şi suportul bio – psiho – motric;

• În ceea ce priveşte talia, se manifestă o tendinţă de creştere a acesteia la nivelul întregii echipe, atât la feminin cât şi la masculin;

• Formula de echipă consacrată este de cinci trăgători plus un ridicător coordonator, sextetul de bază menţinându-se mult timp în joc

• Apariţia jucătorului libero, modifică foarte mult jocul în cele două structuri de bază.