Tehnici și Metode de Relaxare și Rolul Lor în Pregătirea Sportivilor de Performanță

Domeniu: Educație Fizică

Conține 1 fișier: doc

Pagini : 64 în total

Cuvinte : 18252

Mărime: 450.89KB (arhivat)

Publicat de: Valeriu Iosif Ion

Puncte necesare: 12

Descarcă acum

Cuprins Extras Bibliografie Preview

Cuprins

I. Fundamentări teoretice ale temei 1
1. Fotbalul- ramură a sportului de performanţă 1
1.1. Istoria şi evoluţia fotbalului 1
1.2. Caracteristici generale ale jocului de fotbal 3
1.3. Calităţi motrice specifice jocului de fotbal 6
2. Sportul de performanţă şi antrenamentul sportiv 9
2.1 Performanţa sportivă 9
2.2. Antrenamentul sportiv 11
2.3. Antrenamentul total 14
2.4. Antrenamentul mintal 15
2.5. Principiile antrenamentului sportiv 17
2.6. Mijloace şi metode ale antrenamentului sportiv 18
3. Elemente de psihologie în sportul de performanţă 19
3.1. Psihologia Sportivă- ramură a psihologiei generale. 20
3.2. Implicaţii psihologice în fotbalul de performanţă 21
3.3. Stresul şi anxietatea 25
4. Metode şi tehnici de relaxare 26
4.1. Antrenamentul autogen al lui Johannes H. Schultz 28
4.2. Relaxarea analitică Jacobson 29
4.3. Autocontrolul emoţional 30
4.4. Hipnoza activă în trepte (Kretchmer ) 32
4.5. Sofrologia (Caycedo ) 33
4.6. Reeducarea psihotonă (Ajuriaguerra) 34
II. Ipoteză. Scop. Sarcini 35
1. Gradul de actualitate al temei 35
2. Motivaţia alegerii temei 36
3. Ipoteza de lucru 37
4. Scopul şi sarcinile lucrării 38
5. Metode de cercetare utilizate în studiu 39
6. Teste şi măsurători efectuate 39
III. Organizarea cercetării 40
1. Subiecţii şi locul desfăşurării, materiale folosite 40
2. Prezentarea variabilelor identificate 41
3. Descrierea realizării experimentului 41
3.1. Pretestarea 41
3.2. Testarea iniţială 42
3.3. Aplicarea metodelor de relaxare 43
3.4. Testarea finală 47
IV. Interpretarea rezultatelor, concluzii şi recomandări 48
1. Analiza comparativă a rezultatelor 48
4.1. Interpretare psihologică 48
4.2. Interpretare statistică 48
4.3. Verificare empirică 50
2. Concluzii şi recomandări 51
Bibliografie 52
Anexe

Extras din licență

CAPITOLUL I. Fundamentări teoretice ale temei

1. Fotbalul- ramură a sportului de performanţă

Nu cred că există cineva născut să fie jucător de fotbal. E adevărat că te poţi naşte cu anumite calităţi şi talent, dar nu se poate spune că cineva s-a născut pentru a deveni un as al fotbalului. (Pele)

1.1. Istoria şi evoluţia fotbalului

Jocul de fotbal este unul din sporturile cu cea mai mare răspândire dintre jocurile cu mingea, fiind prezent încă din epoca preistorică la majoritatea popoarelor care aveau o cultură dezvoltată, cum ar fi: incaşii, chinezii, grecii, romanii, egiptenii, japonezii etc.

Jocurile cu mingea din acea perioadă se practicau la voia întâmplării, nu existau reguli de joc, dar aparţineau de un ritual transformat în obicei, care orânduia desfăşurarea lor. Legendele chinezeşti povestesc că, cu milenii înainte de Hristos s-a răspândit un joc asemănător fotbalului, aşa numită: “tsu-chu” şi pentru jucarea lui se folosea o minge îndesată cu blănuri. Această legendă descrie jocul astfel: echipele combatante au trebuit să arunce sau să şuteze mingea printre doi stâlpi între care era o pânză de mătase, cu o gaură cu diametrul de 30-40 cm. Era câştigătoare echipa care obţinea mai multe puncte introducând mingea de mai multe ori prin acea gaură.

Istoria sportivă a Greciei antice mentionează existenţa jocului cu mingea în ziua a V-a a Jocurilor Olimpice, zi în care programul era rezervat jocurilor pentru copii, la loc de cinste situându-se jocul cu mingea, denumit de greci: “EPISKROS”.

După cucerirea Greciei, romanii au început să practice acest joc cu mingea, în special ca mijloc de pregătire al soldaţilor pentru luptă, numindu-l: “HARPASTUM”.

Jocul practicat de romani, sub denumirea de HARPASTUM, reprezintă jocul cu cele mai multe asemănări fotbalului de mai târziu.

Descrierile rămase, sunt edificatoare în acest sens. Jocul practicat de către soldaţii romani prin înverşunarea şi violenţa exagerată cu care se angajau cele două tabere, servea foarte bine spiritului de luptă şi pregătirii legiunilor militare. Încălţămintea jucătorilor se numea: “calceus” de unde şi denumirea actuala a jocului de fotbal din Italia: “CALCO”.

Locul de baştină şi cel mai reprezentativ al jocului a fost “CÂMPUL LUI MARTE” de pe malurile Tibrului, unde jocul Harpastum se desfăşura după unele reguli ca: cele două echipe, egale, erau formate din jucători de atac şi apărare, care folosind orice mijloace urmăreau să conducă mingea la ţintă, dincolo de linia trasată la cele două capete ale terenului de joc.

În Franţa, jocul era practicat în funcţie de regiune, având alte denumiri: “SOULE” sau “MOLLAT” în Bretania; “BELLE”, “ETOFFE” sau “BOISE” în Normandia; “CHOULE” în Picardia, etc. În Anglia- practicarea joculul de fotbal este atestată în ultimele secole î.Hr., fiind cunoscut de celţi cu 300 de ani înainte ca armata lui lulius Cezar, care cucerise Britania (55- 54 î.Hr.) să părăsească insula. Cronicarii au consemnat că în timpul stăpânirii romane, soldaţii britanici i-au învins la fotbal pe cei romani, sugerând că nu aceştia din urmă au introdus jocul HARPASTUM pe meleagurile britanice.

Fotbalul practicat în Anglia a fost atât de brutal încât după ce angrenau populaţia a două localităţi învecinate să lupte pentru a trimite mingea pe teritoriul adversarilor, indiferent cu ce mijloace, jocul se termina cu victime, pagube materiale serioase, în dauna unor oameni paşnici. Jocul de fotbal a fost interzis în repetate rânduri prin edictele monarhilor englezi: Eduard al II- lea în 1314, Eduard al III- lea în 1349 şi 1365, Richard al II- lea în 1389, Henric al IV- lea în 1401, James al III- lea în 1457, regina Elisabeta în 1572 şi 1581, precum şi de exponenţii bisericii care au atacat jocul considerându-l păcătos şi diabolic.

Tot în această perioadă ne-a rămas denumirea de FOTBAL. Prin edictul dat în 1349 de către Eduard al III-lea, regele Angliei, pentru interzicerea practicării jocului cu mingea, în detrimentul călăriei şi a trasului cu arcul, denumeşte pentru prima data jocul: “FOOT-BALL”, ceea ce înseamnă: “foot”=picior; iar “ball”= minge.

Cu toate interdicţiile luate, popularitatea jocului nu a scăzut, fapt demonstrat de evoluţiile următoare. Însuşi Oliver Cromwell, conducătorul revoluţiei burgheze din secolul al XVII-lea a apreciat şi practicat cu pasiune jocul de fotbal.

Practicat de-a lungul timpului, jocul de fotbal a dăinuit peste tot, reducându-şi practicile prea dure şi datorită fixării unor reguli pentru protejarea integrităţii corporale a jucătorilor. Extins în toate şcolile, colegille şi universităţile engleze, jocul de fotbal şi-a găsit un mediu deosebit de dezvoltare şi prosperitate.