Construcția, tehnologia de fabricare și încercare a contactoarelor

Memoriu Justificativ

Evoluția actuală în domeniul aparatelor electrice a permis contactoarelor să îşi găsească o foarte mare utilizare în aplicaţiile practice, în schemele de actionare și automatizare.Functionarea perfectă a acestor implica cunoașterea temeinică a fenomenelor fizice și electrice ce stau la baza funcționarii acestora şi utilizarea lor corecta in proiectarea , construcția si exploatarea acestora.

În lucrarea de faţa autorul işi propune să prezinte o privire de ansamblu asupra chestiunilor legate de constructia, utilizarea și încercarea contactoarelor. Lucrarea este structurată în patru capitole, polarizate in jurul problemelor contactorului electromagnetic.

În primul capitol al lucrarii se face o descriere generala a contactorului, prezentând principalele aspect teoretice privind locul contactorului ca aparat electric de comutație, evidenţiindu-se cele trei tipuri de contactoare:contactorul electromagnetic, contactorul static si cel hybrid.Capitolu trei se axeaza asupra tehnologiei de fabricație a contactorului electromagnetic, descriindu-se modul de fabricare a principalelor parţi component.Î capitolul patru se face o enumerare a principalelor încercări ce se impun contactoarelor inainte de a fi folosite in mediul industrial sau casnic.

1.NOŢIUNI INTRODUCTIVE

1.1 Consideraţii generale

Automatizarea diferitelor procese de producție necesitӑ instalaṭii electrice din ce in ce mai complexe ṣi care sӑ aiba o funcționare sigurӑ.În general instalaṭiile de automatizare , instalațiile maṣinilor unelte, ale podurilor rulante etc. sunt prevӑzute cu comandӑ de la distanṭӑ, ceea ce necesitӑ utilizarea unui aparataj corespunzӑtor.În instalațiile electrice se ȋntalnesc numeroase aparate electrice de conectare care au rolul de a stabili, intrerupe sau comuta curenți in circuitele electrice , atât in stare normalӑ de funcṭionare , cât ṣi ȋn cazuri accidentale (supracurenṭi, scurtcircuite etc.).În cazuri normale de funcționare , aparatele de conectare sunt comandate de anumite aparate de protecție (relee) , care au rolul de a sesiza ṣi localiza defectele ȋn instalații.

Printre aparatele de conectare se numӑrӑ si contactoarele, utilizate ca aparate de manevrӑ pentru comanda automatӑ ṣi de la distanțӑ a motoarelor ṣi circuitelor electrice de orice fel. Contactoarele au o rezistențӑ mecanicӑ mare, ceea ce permite efectuarea unui numar mare de manevre, cu frecvența relative ridicata de conectare.

Contactorul este un aparat de conectare cu o singurӑ poziție de repaus, acționat cu un dispozitiv , capabil de a închede , a suporta și a intrerupe curenți în condiții de funcționare normale și accidentale ale circuitului.

Aceste operații de stabilire, menținere și întrerupere a continuitații circuitelor electrice sunt insoțite de fenomene care depind de tensiunea și curentul de regim, de supratensiuni și de supracurenți.Datorită multiplelor posibilitați de utilizare, soluțiile tehnice adoptate în constructia contactoarelor sunt foarte variate.

1.2 Contactorul ca aparat electric de comutație

Echipamente electrice sunt ansambluri de dispositive electrice, electromagnetice și mecanice care, amplasate între surse și consumatori, asigură regimurile normale de vehiculare a fluzurilor de energie electrică.

Regimurile de funcționare ale instalațiilor electromagnetice pot fi simulate prin multiple procedee, dar ele nu vor putea fi indentificate decăt în rețelele reale, configurate cu ajutorul elementelor de structură,acestea nu sunt altele decat echipamentele electrice.Inre regim și structură exista o complexa intercondiționare și numai abordarea sistematică a acesteia face posibil procesul ethnic în domeniul.

Un loc aparte în cadrul elementelor de structură revine echipamentului de comutație care are rolul de a stabili și întrerupe, în conditii precizate, conducția în circuitele electrice.

Comutația poate fi dinamica sau statică, dupa cum se realizeaza ca urmare a deplasarii relative a unor contacte electrice specializate, respective pe seama variației prin salt și în limite largi a unui parametru de tip independență de trecere.