Acționarea Electrică cu Motorul de Curent Continuu a Mecanismelor unei Macarale Portuare

1. GENERALITĂŢI. MAŞINA DE CURENT CONTINUU.

1.1. Definiţii.

Maşina de curent continuu este un sistem de conversie electromecanică a energiei care, prin intermediul câmpului electromagnetic, transformă energia mecanică în energie electrică de curent continuu sau invers, energia electrică de curent continuu în energie mecanică.

Statorul îndeplineşte funcţia de inductor, iar rotorul reprezintă indusul maşinii. Tensiunile electromotoare induse în bobinele înfăşurării indusului sunt redresate prin intermediul comutatorului solidar cu rotorul, şi prin perii (solidare cu statorul) care calcă pe acest comutator. Sistemul comutator - perii oferă posibilitatea transformării energiei mecanice în energie electrică de curent continuu sau invers.

În practică sunt folosite mai ales maşinile de curent continuu hetero - polare (la acestea câmpul magnetic inductor are o variaţie periodică în întrefier, în lungul periferiei indusului), în timp ce maşinile homopolare sau unipolare (la care câmpul magnetic inductor este invariabil în lungul periferiei indusului) se utilizează rar, ca generatoare de tensiune joasă şi curenţi foarte mari.

Maşina de curent continuu se construieşte pentru puteri nominale de la zeci de waţi până la mii de kilowaţi, într-o gamă largă de turaţii şi tensiuni până la 2000 V.

1.2. Elemente constructive şi funcţionale.

Ca orice maşină electrică rotativă, maşina de curent continuu are două părţi constructive fundamentale : - statorul

- rotorul

1 – carcasă, 2 – scutul lateral dinspre colector, 3 – scutul lateral dinspre acţionare, 4 – polul principal de excitaţie, 5 – polul auxiliar, 6 – miezul magnetic al rotorului, 7 – bandajul de consolidare al capetelor frontale ale înfăşurării rotorice, 8 – înfăşurarea rotorică, 9 – arborele maşinii, 10 – suport portperii, 11 – teaca cărbunelui periei, 12 – colector, 13 – capac exterior ( casa rulmentului ), 14, 15 – rulmenţi, 16 – cutia cu borne, 17 – bulon strângere scut lateral, 18 – bobina polului auxiliar, 19 – bobina polului de excitaţie, 20 – inelul de ridicare al maşinii, 21 – paletă ventilator, 22 – cărbunele periei, 23 – colier portperie.

Părţile componente ale statorului sunt : carcasa, polii principali sau de excitaţie, polii de comutaţie (auxiliari), înfăşurarea de excitaţie, înfăşurarea polilor de comutaţie şi înfăşurarea de compensaţie. Ca părţi componente constructive ale statorului se consideră şi scuturile cu lagărele maşinii, portperiile şi periile ce calcă pe comutator.

Carcasa de formă cilindrică, se execută din tablă de oţel îndoită şi sudată (la maşinile mici), respectiv din oţel sau fontă turnată (la maşinile de putere mare). În general, carcasa constituie jugul inductorului, prin care se închide fluxul magnetic al maşinii. Tălpile de fixare a maşinii de fundaţie sunt sudate de carcasă sau se toarnă împreună cu aceasta.