Antitusive și expectorante

CAPITOLUL 1

ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR

Aparatul respirator (fig. 1.) este format din totalitatea organelor care contribuie la realizarea schimburilor de gaze dintre organism și mediul extern. Aparatul respirator este alcatuit din căi respiratorii ( organe care au rol în vehicularea aerului) și plămani, organe la nivelul cărora are loc schimbul de gaze.

Cavitatea nazală și faringele formează căile respiratorii superioare, iar laringele traheea și bronhiile sunt căile respiratorii inferioare. Plămanii reprezintă principalele organe ale aparatului respirator. Sunt în număr de doi, plasați fiecare pe câte o parte a toracelui și separați prin inimă și alte organe ale mediastinului. Textura plămânilor este ușoară, poroasă, spongioasă. Plămânul plutește în apă. Cand este manipulat la degete se simt crepitații datorită prezenței aerului în alveole.

De obicei este foarte elastic, de aici apare starea de retracție a acestor organe atunci cand sunt îndepărtate din cavitatea toracică închisă. La naștere plămânii au o culoare alb-roz, la adult culoarea lor este mai închisă, cu numeroase pete gri. Pe măsură ce persoana înaintează în vârstă, aceste pete devin negre.

Culoarea închisă se datorează unor granule de carbon care se depozitează în țesutul alveolar, la suprafața organului. Această cantitate crește odată cu înaintarea în varstă și este mai abundentă la bărbați decat la femei. Marginea posterioară a plămânilor este mai închisă la culoare decat marginea anterioară.

La copii este mai dezvoltat lobul inferior, iar diametrul transversal este cel mai mare, spre deosebire de adult la care diametrul vertical este predominant. Plămânul drept cântărește aproximativ 625 g, iar cel stâng 567 g, dar există mari variații de greutate, care se datorează cantității de sânge sau lichid seros pe care îl conțin.

Plămanii sunt formați din:

a) membrană externă seroasă,

b) un țesut areolar subseros,

c) substanța pulmonară sau parenchim.

Membrana seroasă - pleura pulmonară - este subțire, transparentă și îmbracă organul pană la rădăcină.

Țesutul areolar subseros conține o proporție importantă de fibre elastice care se găsesc pe întreaga suprafață a plămânului, pătrunzând și între lobi.

Parenchimul este compus din lobuli secundari care sunt în legătură stransă între ei prin țesutul areolar interlobular, aceștia sunt distincși unul de altul.

Bronhiile interpulmonare se divid și subdivid în întregul organ, cea mai mică subdiviziune fiind bronhiola lobulară. Aceasta diferă de bronhiile mai mari, prin faptul că nu au cartilaj și celulele epiteliului ciliat sunt de formă cubică.

Alveolele sunt acoperite de un strat delicat de epiteliu scuamos simplu, celulele sunt unite între ele de o substanță numită cement.

Artera pulmonară transportă sângele fără oxigen pană la plămâni, se divide în mai multe ramuri care însoțesc fiecare ramificație bronșică și care se termină într-o rețea densă de capilare în peretele alveolar.

Venele pulmonare își au originea în capilarele pulmonare, se unesc apoi în ramuri mai mari care străbat parenchimul pulmonar, independent de arterele pulmonare și bronhii. Vena bronșică se formează la rădăcina plămânului, primind venele superficiale și profunde corespunzătoare bronhiilor și arterelor bronșice. Aceasta nu primește tot sângele distribuit de arteră, o parte din el trecând în venele pulmonare. Plămânii prezintă baza ușor concavă așezată pe diafragmă, la dreapta este în raport cu lobul drept al ficatului.