Importanța terapeutică a propolisului în profilaxia și tratarea unor afecțiuni

ARGUMENT

În zilele însorite de vară, dacă stăm în faţa unui stup de albine, putem observa, cu admiraţie, organizarea impecabilă a activităţii fiecărei albinuţe, cu călătorii febrile în căutarea florilor. După circa 12-16 minute de zbor din floare în floare, zburătoarele harnice se întorc la stup transportând încărcături masive de polen şi nectar pe care le depun, cu măiestrie, în celulele fagurelui. După o prelucrare de neegalată specializare, albinele lasă în stup o gamă largă de produse: miere, propolis, păstură, ceară, polen,venin şi lăptişor de matcă.

Astăzi încercăm să prezentăm propolisul ca un produs de o valoare terapeutică excepţională, fiind apreciat ca unul dintre cele mai eficiente medicamente găsite în natură.

CAPITOLUL I

GENERALITĂŢI DESPRE PROPOLIS

1.1 DEFINIŢIE

Propolisul, numit şi „clei de albine“ sau „penicilină rusească“, este un produs apicol extrem de preţios. Constă dintr-un amestec de substanţe răşinoase, lipicioase, de culoare verde-brună sau cafenie, cu aromă plăcută de răşină şi balsamuri. Este prelucrat de albinele lucrătoare după colectarea unor produse biologice din cel puţin 20 de specii de arbori care produc secreţii răşinoase şi anume din mugurii unor copaci (plop, mesteacăn, arin, castan, fag, frasin, pin, brad), tulpini şi ramuri tinere, peţiolul frunzelor şi scoarţă (salcie, prun). La această materie răşinoasă, albina adaugă secreţiile glandelor salivare care conţin enzime, ceară şi alţi compuşi biochimici.

Atât culoarea, cât şi aroma şi compoziţia chimică a propolisului diferă în funcţie de speciile vegetale de pe care s-au colectat materiile prime. Culesul se face în zile călduroase, cu temperaturi mai mari de 200C, când produsul finit devine plastic.

De la un stup, apicultorii iscusiţi pot recolta o cantitate de 100-400 grame de propolis, în funcţie de zonă. Lucrarea constă din răzuirea de pe pereţii stupului a stratului de propolis care se păstrează, ulterior, sub forma unor bulgăraşi sau ca tinctură alcoolizată.

Efectele tămăduitoare ale propolisului au fost cunoscute încă din cele mai vechi timpuri. În Egiptul antic, preoţii sacerdoţi îl foloseau la îmbălsămarea morţilor, asigurând păstrarea nealterată a mumiilor de-a lungul mileniilor.

În Grecia, filosoful Aristotel considera că propolisul este o „purificare a cerii“ şi îl recomanda ca remediu pentru contuzii şi plăgi supurânde.

Treptat, preparatul a intrat în folosinţa medicinii populare, deşi explicaţiile concrete asupra efectelor terapeutice au ajuns insuficient cunoscute de marele public, fiind păstrate în secret.

1.2.Proprietăţile fizice şi organoleptice ale propolisului

Aspectul şi consistenţa.

Propolisul brut se prezintă sub formă de blocuri neregulate sau bulgăraşi. Este o substanţă cleioasă, răşinoasă, lipicioasă; la temperatura camerei are consistenţa plastilinei, iar la căldură este compact, gumos-lipicios şi moale. La o temperatură sub 15°C, devine mai fragil şi poate fi frământat între degete.

Culoarea

Propolisului diferă în funcţie de originea sa vegetală, de climă şi de zona geografică în care a fost produs. Culoarea propolisului poate varia, fiind: verde-brun, cafeniu, galben, roşu, portocaliu, alb; poate fi omogenă sau cu aspect marmo-rat pe secţiune.

Mirosul.

Propolisul are o aromă plăcută şi variată, de vanilie, răşini, ceară, miere, balsam, terebentină.

Gustul propolisului este variat: astringent, iute, picant, arzător sau cu gust de minerale.

Topirea şi dizolvarea.

Propolisul se dizolvă în alcool etilic, nu se dizolvă în apă. Gradul de topire depinde de temperatură şi de conţinutul lui în alte substanţe, precum ceara de albine; şi dizolvantul are rol în gradul de topire, după Popravko cele mai bune fiind cloroformul şi acetona combinate împreună în ra-port 2:1. Punctul de topire este de 60-70°C.

Greutatea specifică variază între 1,033 şi 1,145.

1.3.Compoziţia chimică a propolisului

Propolisul conţine peste 200 (după unii cercetători chiar peste 300) de substanţe bioactive. în anul 1990, Greenaway şi colaboratorii au constatat că diferenţele cantitative ale compoziţiei

propolisului provin din diferenţele cantitative ale compoziţiei secreţiilor plantelor care stau la originea lui. Propolisul conţine următoarele grupe majore de substanţe:

-55% răşini şi balsamuri;

- 7,5-35% ceruri vegetale de albine;

- 10% uleiuri esenţiale (volatile) şi esterii lor;

- 5% polen;

- 5% acizi graşi;

- 4,40-19% impurităţi;

- minerale, în care predomină fierul, zincul, cuprul, magneziul, molibdenul, calciul, siliciul, bariul, vanadiul, pe lângă alte mi-nerale precum sodiu, potasiu, bor, stronţiu, cadmiu, aluminiu, plumb, seleniu, nichel, crom, mangan, titan, argint, cobalt, arsen, staniu, aur, wolfram şi iridiu;

-vitamine, mai ales, A, B, D, E, PP;

- aminoacizi;

- enzime (alfa şi beta-amilaze) şi coenzime (transhidrogenaze anaerobe);

- acizi fenolici (cianic, cafeic, ferulic, benuoic etc.) şi esterii lor. Propolisul mai conţine: polifenoli, flavonoizi (vanilină, crizi????nă, tectocrizină, izalpinină, pinocembrină, galangină), hormoni naturali, substanţe taninice, secreţii glandulare ale albinelor, compuşi heteroaromatici, hidrocarburi alifatice, acizi alifatici şi esterii lor, aldehide, alcooli cinamici, cetone, terpene, terpenoide, acizi sesquiterpenici şi derivaţii lor, hidrocarburi, steroizi, steroli, lactone, derivaţi ai acizilor nucleici;

- substanţe H -donoare, substanţe insolubile în apă şi solvenţi organici (acloolul etilic), poluanţi, acizi organici (lactic, ace-tic, formic, citric etc.), alţi compuşi fenolici şi aromatici, chalcone şi dehidrochalcone etc.