Istoria nationala in viziunea scriitorilor romantici

Imagine preview
(9/10 din 1 vot)

Aceasta licenta trateaza Istoria nationala in viziunea scriitorilor romantici.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 76 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 7 puncte.

Domeniu: Filologie

Cuprins

INTRODUCERE ..3
CAPITOLUL I MOTIVE ISTORICE ÎN CREAȚIA
SCRIITORILOR PAȘOPTIȘTI 11
CAPITOLUL II ISTORIA ÎN VIZIUNEA MARILOR CLASICI ..33
CAPITOLUL III RE-ABORDAREA MOTIVELOR ISTORICE
ÎN LITERATURA NEOROMANTICĂ ...60
CONCLUZII ...75
BIBLIOGRAFIE .79

Extras din document

INTRODUCERE

Apărut în ultimii ani ai secolului al XVIII-lea și afirmîndu-se din plin în prima jumătate a secolului al XIX-lea, romantismul aduce ecourile frămîntărilor politice, sociale, intelectuale și morale pe care le trăiește Europa la acea dată (Revoluția franceză, campaniile napolioniene, luptele de eliberare națională, numeroasele mișcări populare etc.), în același timp, reprezentînd și o continuare, o amplificare, a unor concepții, tendințe, atitudini, teme, motive, modalități literare, apărute în perioada anterioară, preromantică. Curent de mare diversitate și amploare, el apare complex și, adeseori, contradictoriu. Mentalitatea romantică marchează întregul cîmp umanist al culturii - istoriografia, filozofia, estetice, literatura, muzica, artele plastice.

Romantismul literar a însemnat o declanșare în conștiința scriitorilor a unor probleme, întrebări și răspunsuri pasionate. S-au înfruntat poziții umaniste, activiste, progresiste, cu poziții decepționiste și retrograde, potrivit individualității și ambianței, intereselor și mentalității, temperamentului și educației, concepțiilor și structurii morale a fiecărui scriitor. Aceasta a făcut ca în operele romantice să apară speranțe entuziaste sau tonuri de întunecat pesimism; priviri încrezătoare spre viitor sau retrageri dezolate în lumea trecutului; abordarea energică a problemelor actualității, sau evadarea în orizonturile exotismului; retrageri într-un individualism egoist, orgolios, anarhic, sau sincera simpatie și generoasa participare la viața și aspirațiile maselor populare; forme diverse de morbiditate sau vigoare morală și elan revoluționar.

În ceea ce privește romantismul românesc, istoriografia literară a stăruit îndelung asupra chestiunii dacă geneza sa are un caracter autohton sau se dezvoltă ca o formă de imitație. Călătoriile, lecturile din Lamartine și Hugo, plecările la studii în străinătate, pătrunderea ideilor Revoluției franceze se intensifică în epoca 1820-1840, ceea ce coincide cu perioada de trezire și afirmare a ființei naționale.

Din multitudinea temelor și motivelor romantice ne interesează, în special, dimensiunea istorică. Scriitorii romantici întotdeauna și-au deschis opera spre mitologie și istorie. Se știe că anume romanticii au fost cei care descoperă istoria națională ca pe o sursă de inspirație pe care o proiectează adeseori în mit. Aceasta nu înseamnă, însă, că mitologia ori istoria nu reprezintă teme literare și pentru literatura dinainte de romantism. Spre exemplu, „în clasicismul francez, tema istoriei este de mare frecvență, dar personajele istorice sunt tratate nu în planul istoriei naționale, ci ele întrunesc trăsături general-umane, sunt caractere și simboluri, eroul de dincolo de determinarea spațio-temporală” . Dar, abia romanticii vor utiliza drept sursă de inspirație mitologia și istoria națională a popoarelor. Personajele istorice, chiar dacă sunt și ele la romantici adevărate simboluri, sunt încadrate în istoria fiecărui popor și reprezintă spiritualitatea națională.

Înainte de a întreprinde unele investigații în legătură nemijlocită cu tema acestei lucrări, e nevoie să facem unele precizări privind limitele cronologice ale romantismului și să elucidăm tendințele principale ale acestuia, tendințe care s-au impus în diferite epoci și care „au orientat și fertilizat concepția artistică și scrisul fiecărui creator în parte” .

Împărțirea istoriei literaturii naționale în epoci sau perioade e un lucru la fel de anevoios ca și stabilirea unor anumite limite în viața spirituală a unui popor, deoarece aceasta, la fel ca și literatura, se prezintă ca ceva neîntrerupt. În evoluția literaturii există întotdeauna legături de continuitate și „cu cît scriitorul este mai mare, cu atît legăturile lui cu trecutul și viitorul sunt mai adînci” . Astfel, între literatura din epoca romantismului și cea anterioară și posterioară există o unitate indisolubilă.

Spre exemplu, ca orientare literară, romantismul domină în cuprinsul literaturii pașoptiste, dar va atinge apogeul abia cu M. Eminescu. Elemente romantice sunt detectabile, însă, încă în poezia lui Al. Hrisoverghi, V. Cîrlova, I. Heliade-Rădulescu, adică în opera celor care au cultivat motivul ruinelor și al mormintelor, tema trecerii timpului, solitudinea și peisajul nocturn. În această ipostază romantismul se va îmbina cu iluminismul și clasicismul. Totodată, însă, elementele romantice se vor prelungi și în epoca post-eminesciană, coexistînd cu elementele sămănătoriste și simboliste. În acest context, ideea specificului național în cultură și artă, anunțată de Dacia literară, va fi preluată de revista Sămănătorul, la începutul secolului al XX-lea, care va promova o literatură inspirată din realitățile naționale, în pofida orientărilor moderniste ale epocii. În concluzie, putem vorbi despre două etape ale romantismului românesc, pe care le delimitează și D. Micu: cea de pînă la apariția Daciei literare, o etapă „mai puțin individualizată național” și, cea de a doua, în care „reflectarea specificului autohton devine orientare programatică” .

Fisiere in arhiva (1):

  • Istoria nationala in viziunea scriitorilor romantici.doc

Bibliografie

I. Literatură critică:
1. Babu-Buznea O., Dacismul în conștiința romanticilor noștri. București, 1979.
2. Brădățeanu V., Drama istorică națională. - București: Editura pentru Literatură, 1966.
3. Călinescu G., Istoria literaturii române. Compendiu. - București: Minerva, 1983.
4. Călinescu G., Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent. Ediția a II-a, revăzută și adăogată. - București: Minerva, 1988.
5. Călinescu G., Opera lui Mihai Eminescu. Chișinău: Hyperion, 1993.
6. Cimpoi M., Întoarcerea la izvoare. Eseu despre G.Vieru - Chișinău: Literatura artistică, 1985.
7. Cimpoi M., Căderea în sus a Luceafărului. Ed. Porto-Franco, Galați, 1993.
8. Cimpoi M., O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia. - Chișinău: ARC, 1996.
9. Ciobanu Șt., Istoria literaturii române vechi. - Chișinău: Hyperion, 1992.
10. Cornea P., Zamfir M., Gîndirea românească în epoca pașoptistă (1830-1860), v. I. - București, 1968.
11. Cornea P., Oamenii începutului de drum. - București: Cartea Românească, 1974.
12. Cornea P., Originile romantismul românesc. - București: Minerva, 1972.
13. De la cronografie la literatura modernă. Studii istorico-literare. - Chișinău: Știința, 1974.
14. Daicoviciu D.. Dacii. Chișinău: Hyperion, 1995.
15. Dumitrescu-Bușulenga Z., Ideea Eminescu este în cultura noastră o idee forță // Convorbiri literare, 1987.
16. Eliade M., Aspecte ale mitului. București: Univers, 1978.
17. Iorga N., Istoria literaturii românești (introducere sintetică). Arta și literatura românilor (sinteze paralele). - București: Editura Fundației Culturale Române, 1999.
18. Istoria didactică a literaturii române. (Coordonator Gh.Crăciun). - București: Magister, 1997.
19. Istoria literaturii moldovenești, v. II. - Chișinău: Știința, 1988.
20. Istoria literaturii române. Studii, coordonator științific: Z. Dumitrescu Bușulenga. - București: Editura Academiei RS România, 1979.
21. Kogălniceanu M., Scrieri (literare, istorice, politice). Studiu introductiv de Geo Șerban. - București: Editura Tineretului, 1967.
22. Literatura română postbelică. Integrări valorificări, reconsiderări. Redactor responsabil M. Dolgan. - Chișinău: Tipografia Centrală, 1998.
23. Macarie Gh., Sentimentul naturii în proza românească a secolului XIX. - București: Minerva, 1978.
24. Manolescu N., Poeți romantici. - Chișinău: Știința, 2003.
25. Micu D., Istoria literaturii române. București: Saeculum, 2000.
...