Literatură comparată Pascal

INTRODUCERE

Dualitatea naturii umane, prinsă în mijlocul infinitului mare şi al infinitului mic, între situarea în starea de graţie şi deopotrivă nimicnicie, face posibilă „structura omnicentrată“1 a ordinii spiritului, ordinea de mijloc ca loc de „circulaţie, de întâlnire şi de schimb al datelor experienţei, în care fiecare punct oferă aceleaşi şanse de reacţie, de primire şi de redistribuire a informaţiei“2. Înzestrat cu raţiune, omul realizează „enormitatea“ situaţiei din câmpul gândirii şi încearcă să restituie o totalitate a lumii pe care a pierdut-o din chiar prima clipă a existenţei sale. Coerenţa lucrurilor este ascunsă în acest eu „detestabil“3, capabil de cele mai mari acte dar şi de cele mai mari greşeli. Din acest motiv, adâncit în eul ce se citeşte pe sine vizualizându-şi neputinţa de a se ridica deasupra fenomenului, omul speră răscumpărarea păcatului şi se acceptă inevitabila ispăşire prin credinţă, ca ultim act de orgoliu, de putere. „Dorinţa de a crede, the will to believe, cum a spus William James, un alt probabilist, este singura credinţă posibilă la un om care are inteligenţa matematicilor, o raţiune clară şi un simţ al obiectivităţii“4.

Credinciosul nu este singur :„Adevăratul Dumnezeu a vorbit oamenilor“5. Actul de credinţă este limbajul inimii iar Dumnezeu a „dăruit“ oamenilor averea sa cea mai de preţ, Cuvântul, Isus Christos. Lumea îşi deschide astfel cifrul dar preţul „darului“ este necontenita tăcere care înghite în abisul sferi infinite şi atotcuprinzătoare orice înstrăinare. Inexprimabilul Cuvântului se răsfrânge şi asupra oricărei încercări de meditaţie.

Pentru a dezvălui „vraja“ lumii, omul trebuie să urmeze un drum al des-proprierii. Raţiunea, figurată în limbaj, urmează a fi depăşită cu scopul de a face complet loc liber simţirii inimii şi carităţii. Dar descifrarea de la capătul drumului cere raportarea

1 P. Magnard, Nature et Histoire dans L’apologétique de Pascal, Impremerie Jacques et Dermontond, Besançon, 1975, p. 115 2 H. Lazăr, Blaise Pascal – un discurs asupra raţiunii, ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1991, p. 195 3 Pascal, Pensées, în Oéuvres complétes, ediţia J. Chevalier, Paris: Gallimard, 1987, fregmentul 136 4 M. de Unamuno, La foi pascalienne, în Revue de Metaphisique et de Morale, Trentième année, 1923, Librairie Armand Colin, Paris, p. 347 5 Pensées, 807 (B)

permanentă la înţelesul Scripturii ca Text privilegiat al lumii, Cartea combinărilor de sensuri. Acest traiect îi este rezervat de către Pascal ordinii spiritului, raţiune şi credinţă, figură a literei şi a unui dincolo de literă. Hermeneutica pascaliană se întoarce supra sieşi pentru a descifra înţelesul de neînţeles al diferenţei.

CAPITOLUL I Tăcerea naturii I Spiritul de geometrie Cercetarea ştiinţifică oferă posibilitatea observării unor regularităţi în câmpul naturii. Cel care se apleacă asupra fenomenului, asupra observabilului ca individualitate ce poate fi inteligent cuprinsă cu vederea, are şansa de a putea decide pentru dimensiunea obiectuală. Materialul ştiinţificului reprezintă încadrarea obiectelor într-un spaţiu al traseelor, în care limitele acestora sunt dirijate de ceea ce teoria impune.