Simbolismul bacovian

INTRODUCERE

Actualitatea temei. Vreme îndelungată simbolismul a fost perceput în poezia română în plan general, într-un orizont mai relaxat, fără a corela mişcarea literară europeană cu insistenta căutare a unor caracteristici esenţiale, comune specificului unei poezii regionale. Polemica dintre tradiţionalişti şi modernişti, proprie tuturor literaturilor, nu s-a axat la noi pe autohtonizarea în mediul cultural a unui curent înnoitor, cum ar fi simbolismul, sau a derivatului său - bacovianismul.

Simbolismul şi bacovianismul sunt în multe privinţe termeni sinonimici. Limbajul folosit de simbolişti este acela al semnificaţiilor încorporate în simboluri revelatorii. Jean-Nicolas Arthur Rimbaud invită poetul modern să viziteze nevăzutul, neauzitul, nepipăitul şi nemirosibilul, pentru a putea reinventa poezia. George Bacovia o reinventează, impunând-o să coboare în micul „infern” al existenţei curente. Dacă lărgim problema bacovianismului şi îl privim stereotipic şi sincronizant - el este, mai mult decât tendinţa de a prelua şi cultiva teme şi motive bacoviene, amprenta timpului, al universului cultural românesc, al procesului de modernizare a ţării şi a literaturii (plus celelalte arte).

Lucrarea de faţă îşi propune o încercare de investigare şi de sinteză a bacovianismului din perspectiva impunerii unui stil inedit, de profundă poeticitate, un stil care aminteşte de bovarism, nichitastănescianism, borgesianism... Aidoma lui Jorge Luis Borges (1899-1986), care înnoieşte mereu eternele simboluri - a trandafirului, oglinzii,spadei, şahului, „orbirii”, a bătrâneţei şi a morţii -- Bacovia devine şi el un simbol cultural, un univers aparte, care iluminează, susţine şi poate modifica atât realitatea cât şi literatura. În planul intertextualităţii, scriitorul român este un borgesian, iar cel argentinian - un bacovian, care afirmă: „Un mare scriitor îşi creează precursori; îi creează şi într-un anumit fel îi justifică”

Prin câteva motive, mereu aceleaşi, prin mijloace extrem de simple, cel puţin în aparenţă, Bacovia sugerează plictiseala, tristeţea autumnală, monotonia exasperantă, erosul, rătăcirile., stările sufleteşti dominate de tristeţe, îşi găsesc expresia în cele mai variate simboluri: vizuale, tactile, oximoronice şi, mai ales, în cromatice. Bacovianismul, şi întregul univers simbolist, s-au remarcat în poezie prin următoarele teme şi motive lirice: motivul citadin , tema marii plecări, motivul solitudinii fiinţei, motivul iubirii.

Inovaţia ştiinţifică a lucrării. O serie de momente ale lucrarii reprezintă o primă tentativă de a analiza multiaspectual consistenţa ideatică a bacovianismului în România, cu referire la modernism. Dacă ţinem cont de etichetele stabilite de orientările literare mai vechi şi mai noi, Bacovia este: clasic, baroc, tradiţionalist, romantic, antiromantic, dadaist, simbolist, postsimbolist, antisimbolist, decadent, impresionist, preexpresionist, expresionist, suprarealist, modernist, postmodernist, reprezentant al literaturii absurdului... Deşi delimitările nu pot fi stricte, poetul are convergenţe clare cu toate şcolile şi curentele care au exploatat simbolul şi tot ce se află „dincolo” de simbolism.

Alt element inedit care împrumută randament şi noutate investigaţională este sincronismul sensibilităţii simboliste universale şi nu influenţele străine asupra creaţiei bacoviene, cum încearcă să probeze unii critici. Principiile şi metodele de cercetare se bazează pe studiul modern al ştiinţei literare româneşti şi pe folosirea creatoare a noilor metode de investigaţie: comparatism,structuralism, semiotică, psihanaliză, intertextualitate, imagologie, emergenţă şi convergenţă, textualism, comparatism.

La analiza operelor literare s-a ţinut cont de legătura indisolubilă între planul conţinutuluilstructură şi cel al formeilexpresie, între factorii interni (subiectivi) şi factorii externi(obiectivi), pentru a releva evoluţia eu-lui poetic, corelaţia între general şi particular, între universal şi individual, cât şi interferenţa miturilor cu a spaţiilor. Drept exemplu, în poemul Lacustră, întâlnim o succesiune de mituri naturale, precum cel al nopţii, al ploii, al morţii... Aceste mituri sugerează un nenumit spaţiu limitat. Demnă de atenţie este „intersectarea” unui spaţiu limitat cu unul nelimitat, în Nevroză. Ca şi mitul pustiului, majoritatea spaţiilor din lirica bacoviană apar ca o victorie temporară a vieţii asupra morţii. Pustiul din poezia bacoviană este obiectivarea morţii. De aici provine individualizarea deplină a vocii lirice.

Semnificaţia şi valoarea aplicativă a lucrării. Rezultatele investigaţiilor întreprinse în lucrare, ar putea fi utilizate în vederea investigării mai aprofundate a evoluţiei estetice a genurilor liric şi epic în literatura română, începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea. Modalitatea de cercetare,din cele mai diverse perspective, a operei lui G.Bacovia permite aplicarea acesteia în cadrul unui curs optional de hermeneutică literară (interpretată şi prin prisma: eul scriitorului şi eul cititorului), sau în lectura intensivă şi extensivă, în comparatism.

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE

Bacovia reprezintă o „bisericuţă literară” (Eugen Lovinescu), un caz aparte, la graniţa dintre patologie şi automatismele psihologice. Supraevaluat din motive eteronomice, sau dirnpotrivă, subestimat din aceleaşi motive, „poetul toamnelor şi al marasmelor provinciale” - după cum a fost etichetat de critica ocazională, - a trecut prin frământările şi luptele literare din ultimii douăzeci de ani aproape neobservat; străin de ce se petrece în jurul lui şi retras în monotonia unei singurătăţi echivalate cu un destin. Cu toate acestea Bacovia este unul dintre cei mai autentici reprezentanţi ai literaturii noastre moderne .

Poetul George Bacovia ( pe numele real George Andone Vasiliu) s-a născut în 1881 la Bacău, fiind fiul comerciantului Dimitrie Vasiliu şi al Zoei Vasiliu. Mulţi critici literari s-au întrebat dacă pseudonimul său provine din limba latină, „Bachus via”, care înseamnă „Calea lui Bachus”, sau are legătură cu denumirea oraşului său natal, Bacău. Bacovia a vădit din copilărie un mare talent la desen, dovedindu-se şi un bun interpret la vioară şi la alte instrumente în orchestra şcolii, pe care o dirija cu entuziasm. În 1899, poetul a obţinut premiul I pe ţară la concursul „Tinerimii române” pentru „desen artistic de pe natură” . În 1900, la vârsta de 19 ani, George Bacovia s-a înscris la Şcoala Militară din Iaşi, dar s-a retras în al doilea semestru, nefiind obişnuit cu rigorile şcolii militare. Compune poezia Plumb. În 1901 se înscrie în cursul superior al Liceului Ferdinand pe care-l absolvă în 1903. Scrie poezia”Liceu”, ca răspuns la un chestionar adresat de minister absolvenţilor din acel an, în vederea reformei învăţământului iniţiată de Spiru Haret.