Universul pastelurilor în creația lui Vasile Alecsandri

Introducere

Caracteristica generală a lucrării

Pastelul este o creaţie lirică descriptivă în versuri în care se înfaţişează un tablou din natură (un peisaj, momente ale zilei, imaginea unor anotimpuri, aspecte din viaţa plantelor sau animalelor) faţă de care autorul îşi exprimă în mod direct şi discret impresiile şi sentimentele. Creatorul pastelului în literatura româna este Vasile Alecsandri, cel care a publicat în revista „Convorbiri Literare” de la Iaşi numeroase poezii inspirate de frumuseţile naturii din zona Mirceştiului. Critica literară apreciază că pastelul reprezintă cea mai izbutită parte a creaţiei artistice a lui V. Alecsandri. Tema pastelurilor este înfăţişarea frumuseţilor naturii în anotimpul iarna, primăvara, vara, toamna, precum şi exprimarea stărilor sufleteşti în aceste anotimpuri. Titlul pastelurilor este simplu în strînsă legatură cu tema denumind anotimpul descris.

Documentele bibliografice investigate însă nu sunt suficiente pentru a formula aprecieri definitive sau pentru a cuprinde exhaustiv aspectele definitori asupra specificului pastelurilor. Cele ce urmează, reprezintă, înainte de toate, un punct de pornire în stabilirea unor repere conceptuale ale problematicii şi în adîncirea analizelor ulterioare care, vor putea fi extinse, completate, reverificate, reevaluate parţial sau integral.

Vom da în continuare o imagine generală a situaţiei aşa cum ea ne apare în momentul de faţă, pornind de la materialul analizat pe parcurs.

Justificarea alegerii subiectului. Am ales acest subiect, deoarece V. Alecsandri este unul din marii făuritori ai literaturii române, el ne-a lăsat ca moştenire o bogată şi variată creaţie literară, iar opera lui este o oglindă, un ecou al tuturor marilor evenimente din viaţa poporului. Totodată V. Alecsandri s-a impus puternic în conştiinţa contemporanilor şi a generaţiilor ce au urmat ca poet, care a surprins în tectonica universului mişcările cele mai intime ale peisajului, ritmurile lumii supuse devenirii perpetue şi care fără a medita prea mult pe seama precarităţii lumii, pe seama efermităţii fiinţei umane în raport cu eternitatea cosmosului, a pus natura în grilă decorativă, transformînd peisajul într-o scenografie graţioasă.

Un alt motiv pentru care am ales acest subiect este că spre deosebire de alte cicluri, care cuprindeau scrieri eterogene ca tematica şi gen literar, destul de inegale ca realizare artistică, grupajul de circa 40 de “Pasteluri” se destinge printr-o unitate tematică şi stilistică, printr-o concepţie unitară atît asupra ansamblului, cît şi asupra detaliului artistic.

Actualitatea temei. A vorbi despre Vasile Alecsandri, în speţă despre poezia sa, înseamnă să vorbim despre actualitatea „Pastelurile” lui Alecsandri, înseamnă să cercetăm în ce măsură această poezie, atît de întreţesută nu numai cu analele celui de-al XIX-lea secol al istoriei noastre, dar şi cu iţele lirismului nostru modern, care nu şi-a irosit încă toate miresmele ne mai poate încînta cu graţiile ei originare.

„Pastelurile” lui Vasile Alecsandri fac dovadă peremptorie a unui poet pentru care lumea exterioară este asumată în primul rînd prin intermediul vizualităţii şi care e atent cu precădere la suprafeţele, liniile, culorile şi formele peisajului circumscris liric, ştiind să discearnă proporţii, să fixeze perspective sau să rezume distanţele dintre obiecte la o figuraţie a esenţialului. Vizualitatea fiind, ca să zicem aşa, facultatea dominantă a autorului, lumea, aşa cum este ea transcrisă în pasteluri, ne apare dominată de imagini motorii, de sugestii ale mişcării, de linii şi de suprafeţe aflate într-un raport de echilibru instabil, prin care între eul contemplativ şi realitate se conturează o corespondenţă certă, o armonie mai mult sau mai puţin secretă ceea ce oferă actualitatea temei investigate.

Importanţa subiectului constă în aceea că „Pastelul” este poezia naturii, în primul rînd poezie descriptivă, care e una din cele mai bogate în literatura noastră, indiferent de tiparele în proză sau metrice în care a fost turnată. De exemplu peisajul vesperal din Zburătorul lui Heliade Rădulescu, cel nocturn, marin, estival sau eolic la George Coşbuc, peisajele selenare la Eminescu, peisajul primăvăratic al lui Alexandru Macedonski, savanta compoziţie murală la Alexandru Odobescu, vasta paletă descriptivă a lui Mihail Sadoveanu, cel mai mare, fără îndoială, dintre rapsozii peisajului naţional, sînt cele mai variate game pe care s-au exercitat atîţia dintre virtuoşii verbului românesc, dar numai la V. Alecsandri peisajul este văzut sub aspectul anotimpurilor, al muncii, al idilei şi al rodniciei, într-un cuvînt, al unei încîntări mereu reînnoite, ceea ce oferă admiraţie şi iubire pentru natură, frăţie în spiritul liricii populare şi un univers familiar.