Accesarea Fondurilor Structurale Europene în Domeniul Dezvoltării Rurale

Introducere

Doar o mică parte a fondurilor europene au fost până în prezent folosite, prin urmare sume mari de bani au ramas necheltuite. Acesarea fondurilor structurale europene rămâne o necunoscută pentru mulţi dintre români deoarece nu sunt informaţi cu privire la posibilităţile şi beneficiile accesării unor asemenea fonduri.

Accesarea fondurilor europene reprezintă principala problemă a României, momentan ţara noastră contribuind cu sume mai mari decât atrage, ceea ce reflectă dezechilibre macroeconomice majore.

România a avut dreptul anul trecut la fonduri de doua miliarde de euro, din care a reuşit să atragă doar 440 milioane de euro, respectiv 21% din suma pusă la dispoziţie de Uniunea Europeana şi numai pe un singur domeniu am accesat toţi banii - la fondul european pentru pescuit.

La un an de la aderare, gradul de acesare al fondurilor europene a fost de 21-22% în România, din care 32% fonduri structurale şi de coeziune şi numai 3% fonduri pentru agricultură şi dezvoltare rurală. În primul an de la aderare, în Cehia gradul de absorbţie a fost de 41%, în Polonia 42%, Slovacia 41%, Ungaria 42%.

Tema lucrării am ales-o din dorinţa de a studia în amanunt problema obţinerii fondurilor structurale, precum şi rezultatele obţinute de persoane care au reuşit să obţină aceste ajutoare.

De la data aderării la Uniunea Europeană (UE), România participă ca membru cu drepturi depline la Politica de Coeziune a UE. În cadrul acestei politici, România beneficiază, prin intermediul instrumentelor structurale, de sprijin financiar pentru susţinerea dezvoltării economice a ţării. Volumul finanţărilor disponibile va fi mult mai mare decât cel pe care ţara noastră l-a primit prin programele de pre-aderare Phare, ISPA şi SAPARD.

Accesul la Fondurile Structurale şi de Coeziune va da posibilitatea României să dezvolte echilibrat regiunile rămase în urmă, să modernizeze infrastructura de transport şi mediu, să sprijine dezvoltarea rurală, să creeze noi oportunităţi de ocupare a forţei de muncă, mai ales în mediul rural, să promoveze politici sociale care să ducă la creşterea

standardului de viaţă.

Uniunea Europeană este una dintre cele mai prospere zone din lume din punct de vedere economic şi, potenţial , una dintre cele mai competitive. Cu toate acestea, existenţa unor disparităţi semnificative privind prosperitatea şi productivitatea între statele membre şi

între regiunile acestora determină slăbiciuni structurale majore. La nivelul Uniunii

Europene există mai mult de 19 milioane de şomeri, ceea ce înseamnă o rată a şomajului

de aproximativ 9% faţă de 5% cât este în S.U.A. şi Japonia. De asemenea, investiţiile în

cercetare şi dezvoltare sunt mult mai mici în Uniunea Europeană faţă de cele înregistrate

de aceste ţări.

Disparităţile regionale au crescut în mod semnificativ, o dată cu integrarea celor 12 noi state membre în mai 2004 şi ianuarie 2007. Astfel, 10% din populaţia de la nivelul

Uniunii Europene care trăieşte în regiunile cele mai dinamice, generează de opt ori mai

multe venituri în termeni de Produs Intern Brut (PIB) decât 10% din populaţia care

trăieşte în zonele cel mai puţin dezvoltate .

Dincolo de statisticile privind PIB, există totuşi inegalităţi complexe între statele membre şi celelalte regiuni datorate diferenţelor în ceea ce priveşte:

• infrastructura;

• calitatea mediului înconjurător;

• şomajul şi abilităţile forţei de muncă relevante pentru dezvoltare;

• mărimea şi diversitatea afacerilor;

• nivelurile de inovaţie şi utilizarea tehnologiei în afaceri.

Implementarea fondurilor structurale se bazează pe un număr de principii, după cum urmează:

a.Concentrarea măsurilor pe obiectivele prioritare pentru dezvoltare. Interventia FS este concentrată pe acele teritorii sau populaţii care se confruntă cu cele mai mari dificultăţi. Aplicarea principiului concentrării a condus la stabilirea unui număr limitat de arii de intervenţie;

b.Parteneriatul implică o colaborare cât mai strânsă între Comisie şi autorităţile corespunzătoare, la nivel naţional, regional sau local în fiecare stat membru de la faza pregătitoare până la implementarea măsurilor;

c.Subsidiaritatea care a fost stabilită prin Tratatul de la Maastricht. în termeni generali, acest lucru înseamnă ca o autoritate superioară nu va putea să acţioneze dacă un obiectiv este atins în mod satisfacator la un nivel inferior, consecinţa a acestui lucru este că rămâne la latitudinea autorităţilor de management desemnate de către statele membre să selecţioneze proiectele ce vor primi finanţare şi să supravegheze implementarea lor;

d.Adiţionalitatea sau coerenţa externă conform căreia ajutorul structural al UE trebuie să fie adiţional şi nu să înlocuiască resursele angajate deja de către autorităţile naţionale, regionale şi locale în scopul dezvoltării regiunilor lor şi a pieţei muncii.

În ceea ce urmează se va prezenta necesitatea obţinerii fondurilor europene în contextul crizei mondiale cu care ne confruntăm, condiţiile obţinerii acestor mijloace financiare, dar şi aşteptările Uniunii Europene în ceea ce priveşte dezvoltarea rurală.