Analiza impozitelor directe, importantă sursă a bugetului public național în România

CAPITOLUL I

Consideratii generale privind impozitele

1.1. Conţinutul şi rolul impozitelor

“Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile şi/sau averea persoanelor fizice sau juridice la dispoziţia statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Această prelevare se face în mod obligatoriu, cu tiltlu nerambursabil şi fără contraprestaţie directă din partea statului.”¹

Dupa opinia economistului Gheorghe Tasca (Probleme economice si financiare -1927), impozitul este o prelevare pe care colectivitatea sociala o cere de la individ, in virtutea principiului de solidaritate sociala, atat in scop economic si social pentru a aplana nedreptatile pricinuite de o repartitie injusta a procesului social, cat si in scop fiscal pentru a subveni la cheltuielile de interes general si la celelalte sarcini rezultand din datoriile statului.

In aceste randuri descifram influenta ideilor novatoare ale economistului german Adolf Wagner, care sustinea ca ” .impozitul nu este numai un mijloc de a acoperi cheltuielile, dar si un mijloc de a corija repartitiunea averilor si a veniturilor produse de libera concurenta”.²

Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie înţeles în sensul că plata acestora către stat este o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice şi/sau juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datorează impozit. Dreptul de a introduce impozite îl are statul şi el se exercită, de cele mai multe ori, prin intermediul puterii legislative (Parlamentul), iar uneori şi, în anumite condiţii, prin organele de stat locale. Parlamentul se pronunţă în legătură cu introducerea impozitelor de stat de importanţă naţională, organele de stat locale pot introduce unele impozite în favoarea unităţilor administrativ-teritoriale. În România, conform Constituţiei, consiliile locale sau judeţene stabilesc şi taxele locale, în limitele şi în condiţiile legii.

Impozitele sunt plati care se fac catre stat cu titlu definitiv si nerambursabil.In schimbul acestora, platitorii impozitelor nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egala sau apropiata.

Sarcina achitării impozitului pe venit revine tuturor persoanelor fizice şi juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă prevăzută de lege.

Această sursă este, pentru muncitori şi funcţionari - salariul, pentru agenţii economici - profitul, pentru proprietarii funciari - renta, pentru deţinătorii de hârtii de valoare (acţiuni , obligaţiuni etc.) - venitul produs de acesta (dividende, dobânzi ş.a.). Micii meseriaşi şi liber-profesionştii suportă impozitele din venitul realizat de pe urma activităţii desfăşurate.

Rolul impozitelor de stat se manifestă pe plan financiar, economic şi social. Modul concret de manifestare a acestui rol cunoaşte unele diferenţieri de la o etapă de dezvoltare a economiei la alta.

Rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar, deoarece aceasta constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. Astfel, în ţările dezvoltate, impozitele, taxele şi contribuţiile procură opt, nouă zecimi din totalul resurselor financiare ale statului. În cadrul ţărilor în curs de dezvoltare, ponderea impozitelor şi taxelor în totalul resurselor financiare publice înregistrează deferenţieri importante, variind între cinci şi nouă zecimi.

Caracteristică pentru evoluţia impozitelor şi taxelor în perioada postbelică este tendinaţa de creştere continuă a acestora ca mărime, atât absolută, cât şi relativă.

Sporirea volumului încasărilor din impozite s-a realizat prin creşterea numărului plătitorilor, extinderea bazei de impunere, precum şi prin majorarea cotelor de impunere.Această din urmă măsură a vizat, în cea mai mare parte, impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice şi mai puţin veniturile obţinute de societăţile de capital.

Până prin anii ’70-’80, s-a observat o anumită accentuare a rolului impozitelor pe plan economic, concretizată în încercările statului de a folosi mai multe impozite ca mijloc de intervenţie în activitatea economică. În funcţie de intenţia legiuitorului, impozitele se pot manifesta ca un instrument de încurajare sau de frânare a unei anumite activităţi economice, de creştere ori de reducere a producţiei sau consumului unui anumit produs, de impulsionare ori de îngrădirea comerţului exterior etc.

Referindu-se la rolul impozitelor, economistul francez, Pierre Lalumíere, sublinia că impozitele pot fi folosite pentru a „încuraja (sub forma exonerării) sau pentru a descuraja (pe calea suprataxării) o anumită activitate economică. Fără să înceteze de a fi un mijloc de acoperire a cheltuielilor publice, impozitul a devenit un mijloc de intervenţie în domeniul economic şi social”.

Pe plan social, rolul impozitelor se concretizează în faptul că, prin intermediul lor, statul procedează la redistribuirea unei părţi importante din produsul intern brut între grupuri sociale şi indivizi, între persoanele fizice şi cele juridice. Cu unele exceptii, tendinta este de crestere a ponderii impozitelor directe pe seama celor indirecte.In cadrul impozitelor directe, impozitul pe venitul individual si pe profitul societatilor procura in majoritatea cazurilor peste 9/10 din total, iar impozitul pe averea persoanelor fizice si pe activul net al societatilor mai putin de 1/10. Resursele financiare provenind din impozitul pe venitul persoanelor fizice intrec de peste 4 ori pe cele din impozitul pe profitul societatilor.

Potrivit Tratatului de la Maastricht, in statele membre ale Uniunii Europene, impozitele pe consum se stabilesc de catre organele comunitare (Consiliul UE), in timp ce impozitele directe sunt de competenta autoritatilor nationale.

Proportia in care impozitele directe si cele indirecte participa la formarea veniturilor publice -problema de baza a politicii fiscale- este rezolvata in mod diferit de la o tara la alta.