Asigurarea Bunurilor

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost preocupaţi să prevină şi să suporte în comun pagubele generate de producerea unor evenimente incerte nedorite. Omul a simţit nevoia de protecţie datorită numeroaselor pericole la care este expus. Aceste potenţiale pericole au apărut, datorită dezvoltării tehnicii şi tehnologiei, ştiinţei, activităţii omului precum şi dezlănţuirii forţelor naturii. Necunoscâdu-se nici momentul ivirii şi nici intensitatea acţiunii acestora, ele pot provoca distrugerea totală sau parţială a unor bunuri, întreruperea producţiei şi/sau transportului, pierderi de vieţi omeneşti, pierderea capacităţii de muncă a unor persoane.

În ţările dezvoltate asigurările au devenit o importantă ramură a economiei naţionale pentru că, societăţile de asigurare, de intermediere sau de prestări de servicii, participă la sporirea produsului intern brut, oferă locuri de muncă, participă la oferta de capital de împrumut pe piaţa financiară şi prin sumele acordate asiguraţilor contribuie la refacerea bunurilor distruse sau avariate.

Rolul pe care îl are activitatea de asigurare în economia unei ţări rezultă din funcţiile pe care trebuie să le îndeplinească asigurarea. Funcţia de bază este aceea de a acoperi pagubele produse asiguraţilor de calamităţi sau accidente (asigurările de bunuri şi de răspundere) şi de a achita asiguraţilor anumite sume, în cazul în care ar interveni unele evenimente în viaţa lor (asigurările de persoane). Aceasta este funcţia directă care face ca asigurarea să prezinte interes atât pentru asiguraţi cât şi, direct sau indirect, pentru economia generală a ţării.

Pentru asiguraţi, asigurarea dă o siguranţă care de multe ori este esenţială pentru bunul interes al activităţii omului sau al unităţii productive. Astfel, în cazul în care vreun eveniment ar afecta rezultatele muncii lui, el sau unitatea pentru care răspunde ori este delegat sunt protejati şi vor fi desdăunaţi, iar omul nu v-a mai lucra cu senzaţia că s-ar putea ca, la un moment dat, rezultatul muncii lui să fie distrus, trebuind eventual să reînceapă activitatea şi având de înfruntat greutăţi financiare.

Pentru economia ţării, pagubele produse de calamităţi sau accidente, cele care nu pot fi evitate sau prevenite, reprezintă pierderi efective, de substanţă, nu doar pentru persoanele fizice sau unităţile economice păgubite ci şi pentru întreaga economie. Ea are rolul de a contribui prin acordarea cât mai operativă a despăgubirii sau a sumei asigurate corespunzătore, la refacerea într-un timp cât mai scurt a producţiei întrerupte sau frânate din unităţile calamitate, respectiv la refacerea cât mai rapidă a capacităţii de muncă a persoanelor vătămate sau păgubite. În modul acesta, asigurarea are un efect direct, stimulativ, asupra dezvoltării economiei.

CAPITOLUL 1

ASIGURAREA BUNURILOR

1.1 Evoluţia asigurărilor de bunuri în România

Istoria asigurărilor în România, datează anterior anului 1872, prin manifestări ale protecţiei pe baze mutuale, ce au apărut în Transilvania încă din secolul al XIV-lea.

În anul 1744 a apărut la Brasov, „casa de incendiu”, organizată prin fuzionarea mai multor asociaţii învecinate care au funcţionat până în anul 1763.

După tratatul de la Adrianopole din anul 1892, au apărut în Bucureşti, la Iaşi şi în porturile dunărene, reprezentanţe ale unor companii străine din Austria, Italia, Anglia, şi Ungaria. Aceste reprezentanţe practicau asigurări de transport, de incendiu şi asigurări de viaţă.

Anul 1871 este un an de referinţă pentru asigurările din România, prin faptul că, prin Înaltul Decret Domnesc nr. 699 din 13 martie 1871 s-a înfiinţat prima societate de asigurări românească, DACIA, cu capital social de 3 milioane lei.

În anul 1873, a fost creată a doua societate românească de asigurări, România, cu un capital social de 2 milioane lei. În anul 1881, cele două societăţi româneşti de asigurări au fuzionat şi au creat o singură societate, Dacia – România, care a devenit o societate puternică. Un an mai târziu, s-a înfiinţat societatea Naţionala, care avea un capital social de 3 milioane lei, iar mai târziu în 1897 a fost întemeiată la Brăila, societatea Generala, care era specializată în asigurări pentru transporturi maritime.

În anul 1906, s-a înfiinţat societatea Agricola, care practica în principal asigurări agricole, dar şi alte tipuri de asigurări şi care fuzionează în anul 1930 cu societatea Fonciera din Cluj, formând societatea Agricola-Fonciera.

În anul 1923, s-a înfiinţat la Chişinău societatea Vulturul, cu un capital de numai 740 mii lei. Tot în acelaşi an a luat fiinţă societatea Asigurarea Românească cu un capital de 4 milioane lei, care era specializată în asigurări de viaţă fără examinare medicală şi care a ajuns în anul 1937 pe locul şase în cadrul societăţilor din acea perioadă.