Asigurarea Tranzacțiilor în Operațiunile de Plată Electronice prin Criptare

Cardul este un instrument de plata electronică, respectiv un suport de informaţie standardizat, securizat şi individualizat, care permite deţinătorului său să utilizeze disponibilităţile băneşti proprii dintr-un cont deschis pe numele său la emitentul cardului ori să utilizeze o linie de credit, în limita unui plafon stabilit în prealabil, deschisă de emitent în favoarea deţinătorului cardului, în vederea efectuării, cumulativ sau nu, a următoarelor operaţiuni: retragere de numerar, plata bunurilor şi serviciilor achiziţionate de la comercianţii acceptanţi, transferurile de fonduri între conturi efectuate prin intermediul instrumentului de plată electronică.

Cardurile sunt diferite din punct de vedere al funcţiilor pe care le îndeplinesc, însă au o serie de trăsături comune în ce priveşte construcţia lor, trăsături care dau posibilitatea cardurilor de a se deosebi de celelalte instrumente de plată. Trăsăturile comune cardurilor sunt:

- Ca suport fizic, cardul este realizat din material plastic, comparabil ca formă şi dimensiuni cu o carte de vizită. Are formă dreptunghiulară şi dimensiuni standard (86mm x 54mm x 0.54mm grosime) şi comportă diferite menţiuni pe recto (faţă) şi verso (spate).

- Pe faţa cardului sunt menţionate: numele băncii emitente, numărul de card format din 16 sau 13 cifre, numele deţinătorului de card, data emiterii respectiv, cea a expirării cardului, sigla organizaţiei internaţionale sub egida căreia este emis cardul, holograma specifică, numărul de control tipărit deasupra numărului de card (este format din 4 cifre identice cu cele ale numărului de card).

- Pe verso-ul cardului de găsesc:

- O bandă magnetică pe care sunt codate datele standard referitoare la deţinătorul de card şi anume: numărul de cont confidenţial, fondurile disponibile, nulitatea titlului;

- Un spaţiu destinat semnăturii autorizate a deţinătorului de card.

Aceste trăsături comune asigură cardurilor uniformitate tehnologică şi

recunoaştere universală.

1.2. ISTORICUL APARIŢIEI CARDURILOR BANCARE

Primele cărţi de plată apărute au fost cardurile de credit, care nu erau nici bancare şi nici de plastic. Destinaţia lor consta în confirmarea credibilităţii deţinătorului în afara băncii. Ele au apărut în SUA, unde creditul de consum al persoanelor fizice se dezvolta vertiginos încă de la sfârşitul secolului XIX. Deja în anul 1914 unele magazine au început să elibereze, clienţilor săi cei mai bogaţi şi permanenţi, carduri speciale pentru a-i păstra drept clienţi. În anul 1928 compania Farrington Manufacturing din Boston a emis primele plăci de metal pe care se scria în relief adresa şi care se eliberau clienţilor de încredere. Vânzătorul introducea placa într-o maşină specială numită imprinter şi informaţia de pe placă se imprima pe cec. În anii următori au fost inventate aşa numitele categorii de carduri ale schemei de creditare – financiare, cu rată minimă lunară de rambursare a creditului, perioada amînării, adică creditarea fără dobândă, şi multe altele.

Majoritatea specialiştilor consideră că începutul cardurilor bancare de credit a fost făcut de John S. Biggins, specialist în domeniul creditului de consum din Banca Naţională Flatbush din Brooklyn. În anul 1946 Biggins a organizat activitatea după schema de credit numită „Charge-it”. Această schemă prevedea chitanţele, date de către clieţii magazinelor pentru cumpărăturile mărunte. După ce cumpărătura avea loc, magazinul preda chitanţa la bancă şi banca le achita din contul cumpărăturilor. În Flatbush pentru prima dată a fost încercat lanţul clasic de decontări utilizat în prezent în domeniul bancar de carduri pretutindeni.