Auditul intern al unei instituții publice

Introducere

Auditul intern este o profesie, o profesie care s-a conturat de-a lungul anilor, incercând sa raspundã mereu necesitaţilor in continuã schimbare pe care le au organizaţiile. Auditul intern, axat la inceputurile sale pe problemele contabile, a devenit astãzi un instrument puternic de depistare a principalelor riscuri ale organizaţiilor. Foarte aproape, pana acum câţiva ani, de funcţia contabilã şi financiarã, aceasta este in prezent subordonat conducatorilor organizaţiilor si intreţine o relaţie strânsã şi continuã cu comitetul de audit. şi unul şi celãlalt sunt de altfel perfect complementari: comitetul de audit , de fapt, garanteazã şi consacrã independenta auditului intern, la rândul sãu, auditul intern oferã comitetului de audit o analizã impartialã şi profesionistã asupra riscurilor organizaţiei si contribuie la imbunãtãţirea informarii sale si a Consiliului in ceea ce priveşte nivelul de securitate a organizaţiei. Ambii participã, fiecare in felul sãu, la buna guvernare a organizaţiei.

Potrivit literaturii de specialitate si a cadrului normativ specific, auditul intern este o activitate interdependentã şi obiectivã care sã ofere unei organizaţii o asigurare in ceea ce priveste gradul de control asupra operaţiunilor, o indrumare pentru a-i imbunataţii operaţiunile, şi contribuie la adãugarea unui plus de valoare.

Auditul intern ajutã organizaţia sã işi atingã obiectivele evaluând, printr-o abordare sistematicã şi metodicã, procesele sale de management al riscurilor, de control si de guvernare a intreprinderii, fãcând propuneri pentru a le consolida eficacitatea.

Existã autori care considerã cã folosirea cuvântului „activitate” pentru a defini auditului intern in locul termenului „funcţie” il situeazã pe responsabilul sau pe o poziţie subalternã, ţinând cont de faptul cã o activitate este mai elementarã decât o funcţie.

Auditul intern este o profesie care se bazeazã pe un cadru de referintã recunoscut in lumea intreagã, chiar dacã, datorita varietãţii mediilor in care este practicat, acesta trebuie sã se adapateze pentru a lua in calcul particularitaţile legislative si de reglementare ale fiecãrei ţãri, regulile specifice care guverneazã anumite sectoare de activitate (sectorul bancar, de exemplu) sau pur si simplu mãrimea şi cultura organizaţiilor.

Auditul public intern este activitatea funcţionalã independentã şi obiectivã, care acordã asigurãri si consiliere conducerii pentru buna administrare a veniturilor si cheltuielilor publice, perfectionand activitatile entitãtii publice. El ajutã entitatea publicã sã isi indeplineascã obiectivele printr-o abordare sistematicã si metodicã, prin care evalueazã si imbunãtãteste eficienta si eficacitatea sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului, a controlului si a proceselor de administrare.

Functia de audit intern a cunoscut transformãri succesive panã la stabilizarea definirii conceptului. Aceste abordãri progresive au scos in evidentã o serie de elemente, care trebuie retinute pentru conturarea cadrului in care se inscrie auditul intern.

Din analiza evolutiei functiei auditului panã in prezent putem aprecia urmatoarele elemente de implicare in viata entitatii auditate:

- Consilierea acordata managerului;

- Ajutorul acordat salariatilor fãrã a-i judeca;

- Independenta si obiectivitatea totala a auditorilor.

Consilierea acordatã managerului

Auditul intern reprezintã o functie de consiliere a managerului, pentru a-i permite sã-si administreze mai bine activitãtile. Componenta de asistentã, de consiliere atasatã auditului intern il distinge categoric de ori actiune de control sau inspectie si este unanim recunoscutã ca avand tendinte de evolutie in continuare.

Ajutorul acordat salariatilor fãrã a-i judeca

Intr-o entitate in care auditul intern face parte din cultura organizatiei, acesta este acceptat cu interes, dar intr-o entitate care se confruntã cu riscuri potentiale importante, cu absenta conformitatii cu reglementãrile de baza, cu o eficacitate scãzutã si o fragilitate externã a acesteia, din cauza deturnãrilor de fonduri, disparitiei activelor sau fraudei, este evident ca managerul respectiv va fi judecat, apreciat, considerat in functie de constãrile auditorului intern. Intr-un caz standard, misiunea de audit intern poate sã evidentieze ineficacitate, redundantã in sistem sau posibilitãti de imbunatãtire a activitãtilor sau actiunilor, dar existã motive pentru care managerul nu trebuie pus direct in discutie:

- Obiectivele auditului intern au in vedere un control asupra activitãtilor care sã conducã la imbunatatirea performantei existete si nu la judecarea acestuia;

- Realizãrile auditului intern nu trebuie puse in directie de cel auditat, iar dacã totusi acest lucru este fãcut, sã se efectueze intr-o manierã pozitivã;

- Responsabilitãtile auditorului intern trebuie sã aibã in vedere faptul cã, adesea, analiza cauzelor unei nereguli scoate la ivealã existenta unor puncte slabe care isi au originea in insuficienta asupra cãrora responsabilul nu are un bun control.

Independenta totala a auditorilor interni

Functia de audit intern nu trebuie sã suporte influente si presiuni care ar putea fi contrare

obiectivelor fixate. Standardele profesionale de audit intern definesc principiul independentei sub douã aspecte:

- Independenta compartimentului in cadrul organizatiei, de aceea el trebuie sã functioneze subordonat celui mai inalt nivel ierarhic;

- Independenta auditorilor interni, ceea ce le va asigura obiectivitatea in activitatea pe care o vor desfãsura.

Organizarea functiei de audit in cadrul entitatilor impune luarea in consideratie a urmãtoarelor