Banca Centrală Europeană

CAPITOLUL I

INSTITUTUL MONETAR EUROPEAN (I.M.E.) – PRECURSOR AL SISTEMULUI EUROPEAN AL BĂNCILOR CENTRALE (S.E.B.C.)

1.1. Consideraţii de ordin istoric

Uniunea Europeană, în forma în care se găseşte în prezent, este rezultatul unui îndelungat proces istoric, marcat de numeroasele conflicte ce au avut loc pe continentul european. Mulţi gânditori în diferite perioade de timp au văzut rezolvarea acestei probleme printr-o Uniune a ţărilor europene.

Primul care a susţinut ideea păcii prin organizarea de confederaţii a fost Platon. În acea vreme, confederaţia cetăţilor greceşti dispunea de instituţii religioase şi politice comune, forumul de soluţionare a diferendelor dintre cetăţi constituindu-l Consiliul amficţionilor

În perioada romană, datorită prevalenţei pornirilor războinice, de cucerire, a fost părăsită ideea de arbitraj, romanii neconcepând ideea soluţionării în alt mod decât prin război a diferendelor dintre ei şi popoarele considerate „barbare”. „Pax romana” - aspiraţia Romei - avea în vedere unificarea întregii Europe, dar sub dominaţia romană.

Ideile generoase ale creştinismului au oferit temeiul reluării propunerilor de soluţionare paşnică a diferendelor în spiritul religiei creştine şi de organizare a unor instituţii care să permită menţinerea păcii în condiţiile când aceasta era ameninţată. În această perioadă, papii au servit deseori ca arbitri în litigiile dintre diverşi suverani

În plan teoretic, apar numeroase proiecte de organizare a păcii.

Pierre Dubois, avocat şi procuror francez, a scris De recuperatione Terrae Sanctae în care cerea o reformă a Bisericii, un învăţământ laic şi propunea organizarea unei federaţii europene cu un organism central , un conciliu format din oameni înţelepţi, pricepuţi, credincioşi şi bogaţi pentru a fi feriţi de corupere

În 1464, regele Boemiei, Georges de Podiebrad propunea regelui Franţei Louis XI constituirea unei confederaţii europene care, limitând suveranitatea statelor, să fie dotată cu instituţii comune, cum ar fi o adunare în cadrul căreia să se voteze cu majoritate simplă, şi, de asemenea, o Curte de Justiţie, un buget federal şi o forţă armată comună

În 1598, Albericus Gentilis propune şi el un proiect de organizare a statelor pe baze juridice, iar în 1625 Hugo Grotius preconizează o asociaţie internaţională a principilor creştini.

Din aceeaşi perioadă datează şi un proiect foarte îndrăzneţ de organizare internaţională, elaborat de Emeric Crucé, care sugera pentru prima oară includerea într-o asociaţie internaţională a unor ţări necreştine, pentru a se putea asigura astfel o pace veşnică printr-o reglementare juridică şi printr-un arbitraj internaţional. De menţionat este că în acest proiect se sugera, în premieră, adoptarea unei monede internaţionale care să faciliteze schimburile dintre ţări.

Dintre proiectele timpului respectiv se cuvine a se menţiona în mod deosebit proiectul elaborat de Maximilian Bethune, Duce de Sully, ministrul regelui Henric al IV-lea, în 1645, prin care se avansa ideea unităţii europene şi a realizării unei bune înţelegeri între catolici şi protestanţi.

Planul Sully avea un caracter preponderent politic şi propunea o federaţie europeană din care urma să facă parte 15 principate. Deşi federaţia purta numele de „republică”, conducătorul ei trebuia să fie regele Henric al IV-lea. Preşedintele federaţiei nu putea fi ales însă de două ori consecutiv şi nici din aceeaşi familie. Parlamentul european urma să cuprindă 66 de membri, care urmau să fie reînnoiţi din trei în trei ani. Totodată, se înfiinţau şase consilii regionale, care reprezentau în fond tribunale de arbitraj. Proiectul avea în vedere pentru prima dată încheierea unor tratate speciale de comerţ şi trafic. El preconiza, în acelaşi timp, crearea unei armate unice, cu un efectiv de 75000 de oameni, având ca singură menire să alunge pe turci din Europa şi să mărească astfel teritoriul european al federaţiei. Un obiectiv de perspectivă al planului Sully era elaborarea Constituţiei europene şi asigurarea libertăţii comerţului de-a lungul întregii Mări Mediterane, precum şi pe Marea Neagră.

Un entuziast apărător al ideii federaliste a fost, în secolul XVIII, Abatele Saint Pierre. El a elaborat, în 1713, un proiect de constituire a unei Ligi a celor 24 de state creştine, la care urma să se alăture şi Turcia, implicând constituirea unui corp reprezentativ (Parlamentul) cu sediul la Utrecht — oraş de care erau legate interesele internaţionale ale acelui timp, limitarea forţelor armate la 6000 de soldaţi pentru fiecare ţară, precum şi instituirea unui tribunal însărcinat cu judecarea eventualelor conflicte. Proiectul Abatelui Saint Pierre a fost trimis tuturor şefilor de state şi oamenilor luminaţi ai timpului. Cu toate acestea, efectul său a fost redus.