Cheltuielile Publice cu Sănătatea

INTRODUCERE

Materialul de faţă analizează serviciile de sănătate din România, subliniind

semnificaţia pe care calitatea, echitatea şi accesibilitatea acestora o au asupra stării

de sănătate a populaţiei, cu implicaţii asupra dezvoltării sociale. Mă voi referi,

astfel, la importanţa existenţei unui capital uman sănătos în dezvoltarea socială, cât

şi la implicaţiile nivelului de dezvoltare economic asupra stării de sănătate şi

calităţii serviciilor sanitare.

Starea de sănătatea a unei naţiuni corelează cu multiple dimensiuni ale

calităţii vieţii: venit, loc de muncă, locuire şi utilităţi, echitate şi calitate a

serviciilor de sănătate şi educaţie şi nu numai. Conform definiţiilor Organizaţiei

Mondiale a Sănătăţii, adoptate în ultimii 30 de ani, sănătatea unui om nu ar trebui

să se rezume doar la o lipsă a bolii, ci la o stare de prosperitate atât fizică, cât şi

mentală şi socială.

Prin această definire modernă, sănătatea individului este strâns legată de conceptul de calitate a vieţii, mai mult ca niciodată. Pornind de la această

viziune, în ţările dezvoltate oferta de servicii de sănătate este combinată cu succes,

în prezent, cu servicii de consiliere psihologică sau de asistare socială, cu servicii la domiciliul pacientului sau servicii eficiente medico-sociale, pentru persoane cu

dizabilităţi sau persoane cu alte tipuri de probleme medicale şi sociale, în acelaşi

timp.

În epoca modernă, sănătatea unei comunităţi a devenit mult mai vulnerabilă şi dependentă de sănătatea altor comunităţi, datorită deschiderii graniţelor şi posibilităţilor de transport rapide către oricare colţ al lumii. Transportul oamenilor şi mărfurilor ca şi migrarea intensificată prezintă un risc care poate fi doar parţial controlat de către autorităţile sanitare, în ciuda eficienţei politicilor naţionale adoptate în domeniu. Astfel, problemele de dezvoltare şi sănătate ale unor societăţi mai puţin dezvoltate pot afecta indirect şi societăţile dezvoltate.

Aceste tipuri de probleme au generat strategii comune de cooperare

regională, între ţări, cu sprijinul unor organizaţii globale, precum Organizaţia

Mondială a Sănătăţii sau regionale, precum foruri ale Uniunii Europene, cu

obiectivul de a găsi soluţii pentru ameliorarea problemelor globale sau comunitare

de sănătate şi standard de viaţă.

Unul dintre obiectivele de dezvoltare socială durabilă ar putea fi, prin urmare,creşterea finanţării serviciilor sanitare şi un management mai eficient al resurselor existente, având în vedere că dezvoltarea socială este influenţată direct de investirea în capitalul uman. Întrebarea este dacă România are un sistem eficient de colectare şi management al resurselor şi dacă a conştientizat importanţa domeniului sănătăţii publice ca sector necesar de investire, pentru o dezvoltare durabilă pe termen lung.

Ceea ce s-a întâmplat în România după introducerea sistemului asigurărilor din 1997 a fost, în fapt, (în contradicţie cu obiectivele statuate la iniţierea reformei)existenţa unui sistem hibrid între controlul financiar al Casei de asigurări şi în acelaşi timp, al Ministerului finanţelor, fapt care a generat numeroase distorsiuni în alocarea resurselor şi, în primul rând, o deturnare a unei părţi a lor dinspre sistemul medical. Urmărind funcţionarea acestui sistem hibrid, unii specialişti în domeniu consideră că nu era necesară o trecere a României la sistemul de asigurări de sănătate.

Capitolul 1. Structura cheltuielilor publice

1.1 Conţinutul economic al cheltuielilor publice

Nevoile oamenilor nu se limitează la nevoile lor individuale, care pot fi satisfăcute pe seama bunurilor private, procurate prin mecanismul pieţei. Pe lângă acestea oamenii mai au multiple alte nevoi sociale.

Astfel ei au nevoie să fie apăraţi împotriva eventualelor agresiuni militare externe, ca şi a atacurilor săvârşite de persoane sau organizaţii teroriste; să fie protejaţi împotriva indivizilor care, nesocotind legea şi regulile de convieţuire în societate, le pun în pericol viaţa, integritatea corporală sau averea; să fie ajutaţi împotriva acţiunii dezlănţuite de forţele oarbe ale naturii (inundaţii, incendii, furtuni, seisme); să fie asistaţi atunci când se află într-o situaţie critică (orfani, bătrâni, persoane cu handicap, boli cronice, etc.) căreia nu-i pot face faţă fără sprijinul comunităţii.

Asemenea nevoi au un caracter social sau colectiv şi ele pot fi satisfăcute pe seama unor activităţi organizate de autorităţile publice. Spre deosebire de bunurile private, care pot fi procurate prin intermediul pieţei, bunurile publice pot fi asigurate numai cu ajutorul autorităţilor publice, care sunt chemate să recepţioneze semnalele cetăţenilor, să sesizeze nevoile justificate ale acestora şi să se îngrijească de satisfacerea lor, oferindu-le serviciile de care aceştia au nevoie.